Am traversat jumătate de ţară cu urechile la Digi24. Şi cu privirea, dar numai când se putea 🙂 , adică la vreun semafor sau la vreo trecere de cale ferată – eram, totuşi, la volan şi nu fac nici măcar pentru o secundă gesturi care ar putea să se termine nefericit în trafic.

M-am bucurat de semnal bun pe telefon şi că aplicaţia Digi Online a mers brici. Am preferat să îi ascult pe colegii de la Bucureşti – care au transmis din toate locurile unde au fost proteste – decât să las muzica să mă însoţească pe traseu. Asta deşi cei de la EuropaFM, şi ei cu semnal cam peste tot, au acoperit bine din punct de vedere jurnalistic ieşirea în stradă a românilor.

Spuneam că am traversat o jumătate de ţară cu maşina. La întoarcere am venit pe noapte şi nu am putut să constat decât că în afara Bihorului drumurile sunt bune spre foarte bune. În schimb, la dus mi s-a confirmat ceea ce ştiam demult şi ceea ce ni se tot spune – că avem o ţară frumoasă. Prea faină ca să ne batem joc de ea sau să-i lăsăm pe alţii să o batjocorească. Şi avem şi oameni de treabă, respectuoşi, cu bun simţ, care ştiu să salute şi să-ţi zâmbească în ciuda faptului că le cam bate vântul prin buzunare.

Doar că am tăcut prea mult şi chiar continuăm să o facem – asta deşi zeci de mii de curajoşi ies în stradă în aceste seri şi îşi strigă nemulţumirea. Ei vor schimbarea şi au reuşit să obţină o bucată din ea. Ce va fi pus în loc, urmează să vedem. Ceilalţi, poate laşi, poate indiferenţi, poate cu gândul în alte părţi, preferă să stea în faţa televizoarelor ori să scrie pe Facebook. Sau orice altceva.

Unii dintre noi – din păcate, mai mulţi decât ne-am imagina – s-au lăsat mereu fraieriţi de promisiuni, de zâmbete false ori de pungi cu făină, ulei ori zahăr date ca să pună ştampila unde ni se indică. Alţii înghit orice porcărie li se serveşte şi sînt dispuşi să se facă frate cu ăl negru, adică să devină membri de partid – nu contează culoarea, doar ca să obţină un post. S-a politizat tot, până şi învăţământul.

Ascultăm ca nişte zombi discuţii din care nu înţelegem nimic şi ne certăm pe subiecte în care nici cei care le-au lansat nu cred – asta pentru că ei se închină doar zeului lor suprem, BANUL.

Că tot vorbeam de bani, acceptăm ca, deşi noi plătim, să ni se servească mâncare proastă la restaurant, să fim repeziţi ori puşi în aşteptare când mergem într-o instituţie publică. Să muncim pe bani de nimic în timp ce alţii dau şpăgi de milioane de euro. Ne bucurăm când găsim reduceri în magazine, dar puţini realizăm că la noi totul costă ca în Occident. Să acceptăm nepotismul şi incompetenţa ajunse reguli până şi în firme private.

Nu observăm că sistemul de legi e în aşa fel conceput încât să nu îngăduie multora să se dezvolte necondiţionat. Cei care ies din rânduri au nevoie de un curaj nebun, de multă răbdare şi de o forţă psihică extraordinară. Iar corupţia a devenit deja parte din viaţa cotidiană.

Ce nu-i de înţeles? Avem nevoie clară de o schimbare, care trebuie să aibă loc şi în sistem, dar, hai să o recunoaştem, şi în fiecare dintre noi. Să schimbăm modul în care gândim şi acţionăm. Asta ca să putem schimba apoi mentalitatea #colectivă.

În rest, avem o ţară atât de frumoasă…