Un episcop cum toţi ar trebui să fie

Prima dată când ne-am întâlnit faţă în faţă a fost pe la începutul lui 2013, când colegii de la Bucureşti l-au dorit ca invitat în studioul de la Oradea, de unde să comenteze împreună cu Sanda Nicola alegerea unui nou papă, după retragerea lui Benedict al XVI-lea. Mi-a răspuns prompt la telefon şi a venit, punctual, la ora stabilită. N-a avut niciun fel de fiţe. S-a aşezat pe fotoliile de la intrare, unde am stat o vreme la discuţii, şi a acceptat zâmbit cererea Deliei, fata de la machiaj, de a veni să-i pună nişte pudră pe faţă: „Ştiu, reflectoare, lumini, camere…” 🙂

Recunosc că, datorită felului său de a fi, l-am plăcut din primul moment pe Prea Sfinţia sa Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea. În general, mă feresc să laud public pe cineva, iar dacă o fac trebuie să am motive foarte întemeiate. Aşa cum am când spun despre episcopul Bercea că e unul dintre cei mai calzi, blânzi şi culţi oameni pe care i-am cunoscut. Sînt convins că are şi o fermitate pe care o arată atunci când e nevoie ca lider al unei episcopii.

După intervenţiile din platou – până la urmă, Bucureştiul l-a cerut de două ori ca invitat 🙂 – a avut mereu înţelegerea şi răbdarea de a sta de vorbă cu un reporter oarecare de provincie şi să-mi povestească întâmplări din viaţa papei Ioan Paul al II-lea, pe care a avut prilejul să-l întâlnească şi să-l cunoască. A trecut o dată chiar şi o oră în care am lăsat la o parte treburile redacţiei şi am stat de vorbă cu Prea Sfinţia sa. De fapt, am pus unele întrebări şi am ascultat cu luare aminte tot ce îmi spunea.

O remarcă am de făcut, să nu se înţeleagă greşit: în calitate de jurnalist, am mai fost şi înainte de 2013 la evenimente în care a fost implicat episcopul greco-catolic al Oradei. Doar că în afară de vreun sincron-două, nu am avut nicio discuţie cu Prea Sfinţia sa. Era cam greu, eu veneam de pe un domeniu total opus – de pe Poliţie-Justiţie – şi, ţinând locul vreunui coleg, nu prea ştiam multe despre ritualurile la care asistam.

Am făcut această lungă introducere ca să explic unde vreau să ajung: la gestul de o omenie rară făcut vineri, înainte de Moş Nicolae, de episcopul Virgil Bercea, care, alături de copii de liceul Don Orione din Oradea, s-a dus cu alimente şi îmbrăcăminte la familiile de la groapa de gunoi a oraşului. E o faptă de toată lauda, cu care nici copiii, nici preoţii nu s-au lăudat. Nu a venit nicio invitaţie pe mailurile redacţiilor, organizatorii acţiunii nu s-au dus cu presa după ei. A fost postat doar un comunicat pe pagina Episcopiei şi câteva fotografii.

Eu am aflat de pe eBihoreanul. Acolo am văzut şi fotografiile preluate de pe pagina Episcopiei: un episcop la hanorac şi cipilică, printre oamenii de la groapa de gunoi.

Episcopul greco-catolic de Oradea, Virgil Bercea, in vizita la familiile de la groapa de gunoi a Oradei5

Un preot s-a dus acolo unde noi, majoritatea, evităm să călcăm pe motiv că e marginea societăţii. Dar episcopul Bercea a intrat şi în colibele sărăcăcioase. A respectat menirea unui preot şi îndrumările Mântuitorului, care ne consideră pe toţi, indiferent unde şi în ce condiţii stăm, copiii lui Dumnezeu.

Episcopul greco-catolic de Oradea, Virgil Bercea, in vizita la familiile de la groapa de gunoi a OradeiEpiscopul greco-catolic de Oradea, Virgil Bercea, in vizita la familiile de la groapa de gunoi a Oradei1

Episcopul greco-catolic de Oradea, Virgil Bercea, in vizita la familiile de la groapa de gunoi a Oradei2Episcopul greco-catolic de Oradea, Virgil Bercea, in vizita la familiile de la groapa de gunoi a Oradei3

fotografiile sunt preluate de pe pagina Episcopiei Greco-Catolice de Oradea

Mi-a plăcut ceea ce am văzut şi am considerat că, deşi fost făcut fără surle şi trâmbiţe, multă lume trebuie să ştie de acest gest de suflet al preoţilor şi al copiilor de la Liceul Don Orione. Iată de ce am scris această postare şi am publicat şi un material pe pagina Digi24 Oradea.

Aşa trebuie să fie un episcop, un preot, un îndrumător

M-aş bucura ca astfel de exemple să fie cât mai multe. De altfel, sînt convins că şi alte feţe bisericeşti – indiferent că sînt ortodocşi, greo-catolici, catolici, reformaţi, penticostali ori baptişti – au făcut ori fac astfel de gesturi. Aş vrea să le aflu şi să le fac publice. Merită. Mai ales în perioada asta, în care biserica e supusă unor atacuri care, în opinia mea, nu ar trebui să fie atât de dure – dar asta e o altă problemă, pe care o voi detalia altădată.

P.S. Celor care vor crede că această postare e una pro-greco-catolică le răspund doar atât: am fost botezat ortodox, sînt şi voi rămâne în religia părinţilor mei. Recunosc, dau rar pe la biserică, dar ştiu preoţi pe care îi respect pentru credinţa lor uriaşă. Mă consider un tip cu mintea deschisă, care ştie aprecia OMUL, dincolo de religie ori naţionalitate. În fond, toţi credem în acelaşi Dumnezeu.
P.S. Ştiu de dosarul de la DNA în care episcopul greco-catolic de Oradea e acuzat de unele fapte. În legătură cu asta îmi aduc aminte de o replică – o adaptez puţin – din „Green Mile”: „Nu pot să-l cred în stare de aşa ceva pe un om în care Dumnezeu a pus atâtea calităţi.” Om trăi şi-om vedea.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.