De la supărare la bucurie, cu un telefon dat presei

Luni dimineaţă. Sună telefonul din redacţie, chiar lângă biroul meu. Ridic. O doamnă din comuna X, de lângă Oradea, e tare pornită.

– Veniţi, vă rog, să filmaţi inundaţia de la mine din casă. Nu se mai poate. E plin de igrasie, mi-e inundat subsolul. E bătaie de joc.

Aflu imediat şi motivul problemei: în zonă s-au realizat lucrări la canalizare şi „din cauza felului în care îs făcute la mine s-a adunat apa. E bătaie de joc”, repetă vocea de la capătul celălalt al firului.

Doamna îmi transmite că are un copil de 3 luni în casă, tocmai adus de la spital şi care nu poate sta în astfel de condiţii. L-ar fi sunat şi pe un consilier local, care ar fi venit la ora 3 noaptea să vadă ce se întâmplă – mi-a trecut imediat prin gând că un consilier de felul ăsta, pe care să-l doară de problemele oamenilor, să tot ai în comunitate.

– Veniţi azi să filmaţi. Nu se poate ce e aici. Pe nimeni nu interesează. Am sunat şi la o altă televiziune şi mi-au zis că ei au interzis să vină aici din cauza (şi pronunţă un nume mare din administraţie).

Mă îndoiesc sincer că numele mare invocat ar fi putut să interzică tocmai colegilor de la televiziunea menţionată să treacă prin comuna respectivă. Îmi păstrez dubiile pentru mine şi o asigur pe doamnă că ai mei colegi se vor interesa şi se vor ocupa de situaţie.

Am aşteptat ca o echipă să revină de pe teren şi între timp mi-am pus ideile într-un fişier, ca să le trimit pe mail celui care urma să se ocupe. N-am mai apucat să-i dau send. Telefonul a sunat din nou în mai puţin de o jumătate de oră.

– Tot eu sînt, doamna Y. V-am sunat să vă mulţumesc şi să vă spun să nu mai veniţi. Au ajuns muncitorii şi lucrează să rezolve problema. Sînt ok, îşi fac treaba. Totul e în regulă.

Ce scurtă e calea de la supărare la bucurie! 🙂 Şi ce forţă poate avea, dom’le, presa! Dai un telefon într-o redacţie şi nici nu mai e nevoie ca jurnalistul să vină la locul faptei, că totul se rezolvă.

Măcar de-ar fi aşa…

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.