40 şi numărătoarea continuă

40 de ani

40 de ani! Pfuu….. Mă ridic din pat şi simt o stare de bucurie intensă – sunt energic, plin de viaţă, nemaipomenit de vioi. De afară soarele îmi zâmbeşte prin geamul de la camera mare şi-mi sporeşte parcă doza de bună-dispoziţie. Mă proptesc în faţa oglinzii din baie, din care îmi zâmbeşte un tip ok. „You’re the man!” 🙂 Îmi vine în cap ceva melodie motivaţională pe care o fluier de numa’-numa’…

Dacă voiam să fiu unul dintre cei care îşi promovează pe internet o imagine oarecum diferită faţă de cea pe care o au în realitate, cam asta aş fi scris despre ziua de ieri, când am schimbat prefixul şi am intrat în cea de-a doua jumătate a tinereţii. 🙂 Aş fi adăugat ceva metafore, nişte floricele lingvistice, ceva epitete şi gata imaginea idilică a unui tip pregătit să spargă munţii dacă nu ar fi reuşit să-i mute din loc.

Adevărul e că ieri dimineaţă m-am trezit cam greu. Un somn… insistent, răcoarea din casă şi ora tare matinală mă ţineau aproape de căldura patului. Am reuşit cumva să parcurg drumul până la bucătărie şi am aruncat o privire afară: cerul era cam gri pentru gustul meu, dar nu m-a deranjat asta – nu pot zice că-mi displace când soarele se ascunde printre nori (na, englezu’ binşean din mine 😉 ).

Logic, am ajuns şi în baie, în faţa oglinzii şi am schiţat, concomitent, un zâmbet şi o încruntare a sprâncenelor. Nu mi-a venit în cap nicio melodie pe care să o fluier şi nici nu am recitat vreo mantră despre cât de tare aş fi eu. 🙂 În schimb, am realizat că în curând trebuie să mă tund. Şi că sînt cam cărunt – dar nici asta nu mă deranjează: am fire albe dinainte să împlinesc 30 de ani – moştenire de familie.

Asta nu înseamnă că, gata, am 40 de ani şi simt că îmbătrânesc

Mi-am amintit de o întâmplare povestită de un cunoscut despre un tip la vreo 40-45 de ani, care a venit la casa de marcat a unui supermarket cu vreo trei sau patru volume, luate de la raionul de cărţi. „Tipu’ era cam old style. În loc să citească pe tabletă, bătrânul cumpăra cărţi.” „Bătrânul”… înţelegeţi… 🙂 la 40 şi ceva de ani. Mda, nu mă simt moşneag. 😉 Din contră.

N-am simţit vreun şoc cauzat de schimbarea, peste noapte, a prefixului.  Mă simt bine, mă simt tânăr, mă simt normal, pur şi simplu. Am avut parte de o zi aşa cum îmi place mie – faină, liniştită, fără zgomote – care a marcat trecerea spre un nou deceniu de viaţă. Când am plecat de acasă spre birou mi-am strâns în braţe jumătatea, aşa cum fac de mai bine de 7 ani , şi m-am simţit iubit – e cel mai fain sentiment. Am fost felicitat direct sau prin telefoane şi mesaje SMS ori pe net de familie şi de câţiva oameni care nu mă uită şi pentru care chiar însemn ceva.  Le mulţumesc pentru asta. Sunt lucruri esenţiale, care mă fac să funcţionez în parametri optimi. 🙂

Sînt un tip normal, care vrea într-adevăr să spargă ori să mute munţii din loc, dar nu o face în fiecare zi, din diferite motive. Şi nici măcar în fiecare săptămână. 🙂 În schimb, îmi place să fiu ordonat şi consecvent în atingerea scopurilor pe care mi le propun; şi să îi aduc fericire în viaţa doamnei mele – că aşa sînt construit eu; şi să mi-i ştiu pe cei dragi, din familia mea extinsă, sănătoşi şi fără probleme.

Cam ăsta sunt eu, noul membru al clubului 40+. Apropo, nu simt nicio diferenţă faţă de cum eram la 39, 38… Asta ca să răspund celor care mă tot întreabă cum mă simt acum. 😉

P.S. Să nu uit: promit că peste alţi 40 de ani, povestim tot aici, pe blog, despre cum e sentimentul schimbării unui nou prefix. Şi tot pe blog vom face planuri pentru următorii 40. 😀 Optimist băiat, nu?

3 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.