Chiştoacele care ne separă

tigara si mucuri

Pe lângă creativitatea debordandă şi voit ironică pe care fumătorii au etalat-o pe Facebook ori înjurăturile pe care le plasau în faţa cafelei băută cu un efort parcă supraomenesc în lipsa nicotinei aferente, am observat că legea antifumat a mai avut două efecte importante:

  • a făcut ceea ce nici directorii de şcoală, nici raziile Poliţiei şi jandarmilor şi nici ameninţările părinţilor nu au reuşit: i-au scos afară din baruri pe elevi. 😀 Când încă era frig afară era suficient să dai o tură prin centrul Oradei şi să vezi cum adolescenţii ieşeau în găşti din baruri, pufăiau rapid ţigara şi se întorceau la sucul/ceaiul/cafeaua de la masa din pub. Acum au parte de terase – şi ajungem la al doilea efect:
  • patronii de localuri au fost nevoiţi să deschidă terasele mai repede parcă decât în alţi ani. Nici nu se terminase luna martie şi nici măcar n-au trecut temperaturile peste 15 grade ziua, că muncitorii au început să burghieze şi să strângă şuruburi la instalaţiile ce vor rămâne în aer liber până la iarnă. 🙂 Ce nu face omu’ ca să nu piardă clienţii vicioşi? 😉 Clienţi care deja stau sub umbrele, deşi nu e nici ploaie, nici soare de care să-i protejeze.

Nu-s ironic la adresa fumătorilor şi nici nu am sărit în sus de bucurie când au fost interzise „fumurile” în baruri. Nu m-am exprimat pe Facebook sau aiurea împotriva fumătorilor şi, spre mirarea multora care sînt sigur că m-ar contrazice acum, nu am în lista de hoveri vreunul care să-i atace pe amatorii de tutun. În schimb, am prieteni virtuali şi „reali” care s-au enervat ori le-au transmis nefumătorilor întrebări de genul: „Cu cine vă mai distraţi voi la o bere dacă noi (adică ei, fumătorii) nu vă putem fi alături?”

Adevărul e că niciodată NU am ţinut cont de împărţirea în fumători și nefumători. Asta poate pentru că am făcut parte din ambele categorii și am trecut lejer granița de la una la alta, fără să am trăiri emoţionale grave şi fără să intru în vreun sevraj. Am acceptat ca fumătorii să-şi vadă de pufăială lângă mine, deşi ajungeam acasă cu hainele puţind a tutun – şi ştim cu toţi că duhoarea respectivă nu are nimic dintr-un Cartier, Versace ori Joop.

Am mâncat în restaurante fără să mă răzvrătesc când vecinul de masă îşi aprindea tactitos ţigara pe motiv că nu-i pică bine supa/salata/carnea/berea dacă nu trage dintr-o papiroasă. Am trecut peste faptul că e o lipsă de respect faţă de omul din faţa ta, nefumător şi cu furculiţa încă prin farfurie, nevoit să respire fumul care făcuse deja o tură prin traheea şi plămânii altuia.

Dar aşa de respirabilă e atmosfera în baruri de când nu mai e voie să se fumeze înăuntru. Şi aşa de sănătos e să nu fii nevoit să respiri numai fum de ţigară. V-o spune unu care a renunţat la fumat fără nicio părere de rău când a văzut în jurul lui ce face ţigara cu sănătatea unui om. Iar moartea tatei – cancer la plămâni după o viaţă de fumător înrăit – mi-a confirmat (n-aveam nevoie şi de asta, dar…) că am făcut bine despărţindu-mă de tutun şi brichetă.

Şi, ca să vedeţi că nu sînt vreun extremist şi nicio vreun „mironosiţ„, că nu încerc inutil să salvez balenele ori să instaurez pacea mondială, recunosc că nu pot obliga pe toată lumea să gândească la fel ca mine. Aşa cum eu am dreptul să respir aer nepoluat de ţigari – ori de CET, şi amatorii de tutun pot să respire cât fum vor şi să duhănească în baruri. Din alea dedicate doar lor, în care se pot afuma cât le doreşte inima. Sau plămânii. Iar la fel ca ei, şi cine intră acolo să-şi asume faptul că-şi buleşte (altul era cuvântul care se impunea) sănătatea din proprie iniţiativă.

Mie, unul, îmi place aerul curat. 🙂

sursă foto: www.publicdomainpictures.net

 

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.