Țin minte o grămadă de numere de telefon (sunt o adevărată agendă, colegii pot confirma), câteva date importante pentru mine și familia mea, mai rar fețe de oameni și extrem de rar ce știri au intrat pe post acum 3-4 zile. 🙂

Printre cele câteva date importante din calendar – legate de Neia mea, de familia noastră și de familia lărgită din Beiuș și Giriș – se numără și una care a trecut neobservată pentru vreo 7 miliarde și mai bine de pământeni. 29 iulie. A fost data când, în 1998, intram pentru prima data pe ușa unei redacții.

Am scris despre acel eveniment din viața subsemnatului și când am împlinit 10 ani de presă și când au fost 15 ori 17. N-o să îl rememorez aici. Remarc doar că acum am 18 ani de presă. De fapt, așa mi-am și început ziua: am deschis un ochi, apoi pe celălalt și am încercat să îmi dau seama ce oră indică ceasul electronic de lângă televizor. Era 7 fără ceva. Dimineața. 29 iulie 2016, dimineața. 🙂

– Hai, tinere, trezirea. Ești major! 😀

Sînt major în presă. Am intrat în grupul din ce în ce mai mic al jurnaliștilor orădeni care au în spate atâția ani de muncă. Aș minți să spun că mă încearcă doar sentimente pozitive. Da, sînt mândru că mă aflu într-o companie selectă, alături de „dinozauri” – de profesioniştii adevăraţi vorbesc – cei care fac meseria asta de pe la mijlocul anilor ’90. De la unii am furat meserie şi continui să o fac, nu mă feresc să recunosc asta.

Dar presa pe care eu am învăţat-o…

nu se mai face în zilele noastre. Jurnalismul pare să se fi schimbat, chiar dacă, în mare, principiile au rămas cam aceleaşi. Câteodată simt că nu mă regăsesc printre subiectele şi abordările de pe sumar… Stilul e altul, atitudinea e alta, ritmul e complet diferit. Nu mă lamentez, constat doar.

Şi că tot vobeam de schimbări, în cei 18 ani de presă am schimbat câteva roluri. 🙂 Am fost, pe rând, reporter, realizator, producător, producător general şi acum editor şi editor web.

Nu ştiu cât talent am la jobul din prezent, dar îmi dau interesul să iasă bine. Învăţ mereu, citesc, postez, întreţin site-ul şi paginile de pe reţele de socializare ale stației. E un domeniu încă nou pentru puştiul care începuse acum 18 ani cu un bloc-notes cumpărat dintr-o papetărie şi un pix rătăcit nu ştiu cum pe biroul din redacţie. 🙂 Și unul de viitor, zic toți cei care au conexiune la net. Pentru că media tinde să se mute online, iar singura chestie negativă din migrația asta este că vor dispărea ziarele tipărite. 🙁

Am învăţat repede şi am reuşit ca în 3 ani să aduc pagina de Facebook a Digi24 Oradea la nivelul a 10.000 de likeuri. Unii vor zice că nu e mult, dar eu îi contrazic. Pentru că ştiu câtă muncă a stat în spatele reuşitei. Şi, atenţie, totul a fost organic, nu plătit.

Nu e decât într-o mică măsură meritul meu. Colegii mei au gândit ştirile, le-au filmat și le-au scris. Eu le-am promovat cum m-am priceput mai bine. 🙂

Nu ştiu unde o să mă prindă aniversarea a 19 sau 20 sau mai mulţi ani de jurnalism. Poate nu în domeniul pe care odată l-am iubit atât de mult. Poate că da. Dar ştiu că în presă am învăţat foarte multe lucruri bune, dar şi chestii nasoale. Ştiu că în presă am întâlnit profesionişti adevăraţi, dar şi „presari” modeşti ori nulităţi.

Dar, cu bune şi rele, presa şi-a pus amprenta asupra a ceea ce sunt azi.

La mulţi ani, mie! 😀