Recunosc că sînt un consumator de tv prin natura meseriei, dar şi din dorinţa de a mă relaxa în puţinul timp liber pe care îl am. (Da, ştiu – pune mâna pe o carte! Pun, chiar dacă mai puţin decât aş vrea, din motive obiective.)

De prin ’96, la puţin timp după ce a apărut, iar părinții mei își introduceau – în sfârșit – cablu tv, am devenit amator de ProTV – fan e cam mult spus pentru un tip care ţine cu Craiova Maxima şi cu Gloria (nu Bihorul) Beiuş. 🙂 La postul din Pache am descoperit „Seinfeld”, „NYPD Blue”, „Roata Norocului”, „Ora 7. Bună dimineaţa”, „Urmărire generală”, „Te uiţi şi câştigi”, „Chestiunea Zilei” ori „Procesul etapei”.

Unii vor zice că mi-am lăsat creierul să fie spălat, eu zic că acolo am descoperit televiziunea de care până atunci am avut parte doar la vecinii cu parabolică pe casă 🙂 şi unde mă uitam la Italia1, RTL sau Pro7. Nu mă consideram ca făcând parte din „generaţia pro”, dar eram ca un fel de burete care absorbea totul după seceta de până atunci de pe piaţa media. 😉 Poate şi asta explică într-un fel succesul formidabil al Pro-ului.

Tot la ProTV am văzut altfel de ştiri

Da, şi alea mi-au spălat creierul, evident. Nu erau materiale ideale, educative, supermorale, dar erau altceva. Ei nu băgau capul în nisip şi se făceau că o situaţie nu exista. Ba chiar o prezentau în detalii, e drept, uneori prea exagerate. Aşa că am pus mâna pe pix şi am luat notiţe de la ei. Seara, căţărat în pat, în mână cu carnetul de proaspăt reporter la ziar, îmi notam idei, cuvinte folosite la Ştirile ProTV, tot felul de propoziţii, fraze, construcţii.

A învăţat multe de la ProTV şi mi-au fost de folos chiar şi la Antena 1, unde am prestat la început de ani 2000. Pe atunci existau multe similitudini între cele două posturi, dar şi o luptă pe ştiri mult mai acerbă decât acum; de multe ori Observatorul lua faţa Pro-ului.

Sigur, situaţia s-a schimbat în timp, mai ales că au apărut tot felul de televiziuni. În plus, stilul de acum e mult diferit faţă de cel de acum 15-20 de ani. S-a schimbat şi Pro-ul, dar nu pot zice că m-a dat pe spate. Oamenii care au creat postul au plecat – unul după gratii, alţii la concurenţă, alţii au ieşit din presă. „Gândeşte liber” de altădată a devenit un „Ai ce trebuie” care nu mă convinge prea mult.

Ba chiar zic că nu mai am ce ar trebui

Nu mai am filme ca pe vremuri, dar am DigiFilm şi internet. Chiar dacă sînt formate moderne, importate de la mari case de producţie, emisiunile de acum nu mai au „ceva-ul” de altădată care mă făcea să ştiu toate orele de difuzare. Drept e că nici telespectatorii nu mai pun botul la orice – i-au „şlefuit” multele televiziuni apărute. 😀

Mă mai uit la meciuri, dar şi de acolo mut tot mai des pe DigiSport ori Eurosport.

Arunc un ochi din când în când la „Românii au talent” sau la „Voce”, dar n-am nervii necesari să stau în faţa televizorului ore în şir ca să văd show-uri cu tuşe groase şi mult prea evidente de regie. Alte emisiuni sînt lungi supe, prea false pentru pragmaticul din mine.

Iar „Supravieţuitorul” – anunţat ca mega, hecta, giga emisiunea planetară şi milenară – e pentru mine un mare rateu. Nu m-a atras în faţa ecranului mai mult de câteva minute. Ce poate fi atragător să văd cum se poate supravieţui pe o insulă pustie când Profi-ul de lângă noi a devenit non-stop ori când ştiu că-mi pot comanda la orice oră o porţie de paste sau pot da o fugă până la Mac-ul 24h de la Crişul, unde pot lua un meniu ce-mi asigură supravieţuirea până dimineaţă? 🙂

Pe lângă asta, cred că românii nu prea agreează un astfel de show după ce ani la rând au fost experţi în supravieţuire urbană, la cozile de la pâine ori carne sau prin rezolvarea pe sub mână a unor diverse produse care, oficial, nu se găseau. E ca şi cum prin emisiunea asta ai vinde castraveţi grădinarului.

Poate că dacă produceau „Supravieţuitorul” în Carpaţi ori în Deltă aveau audienţă mai mare. Câţi dintre noi vom ajunge prin Filipine şi să ne mai şi luptăm acolo pentru supravieţuire? Să fim serioşi. Iar dacă oi ajunge cândva, am în memoria telefonului numărul de la Allegria, din Oradea, sau cel de la „La Turcu„. Aşa, pentru diversitate. 🙂

Şi că tot am vorbit de mâncare…

…mai nou mă uit la „Chefi la cuţite”, emisiunea de la Antenă făcută de oameni de la Pro. E un stil în care mi se pare că regăsesc ceva din vechiul stil din Pache. Îmi place, are ritm, are zvâc, te binedispune, nu tre’ să fii geniu ca să înţelegi ceva şi e făcută pentru oameni normali într’ale gătitului, dar şi pentru cei cu pretenţii.

În schimb, nu ştiu cât mă va convinge „Masterchef-ul” cu noii juraţi. Îmi pare rău că au plecat Adi Hădean şi compania, nişte oameni normali, cu bun simţ, pe placul meu.

Concluzionând după o scriitură atât de lungă 🙂 , ProTV a devenit un fel de RTL. Numai că, surpriză sau nu, noi suntem români, nu nemţi şi nu cred că tot ce se dă pe post în ţara Angelei Merkel ar putea avea acelaşi rating şi la noi.