Palatul Schönnbrunn – despre măreția și bogăția unui imperiu

Prima dată am văzut Schönnbrunn-ul în urmă cu 7 ani, în prima vacanță alături de Neia mea. Era și prima dată când eu ajungeam în Viena (doamna mea era obișnuită cu orașul) și pentru mine totul era nou, spectaculos, superb. (Adevărul e că și acum, după atâtea vizite în capitala fostului imperiu, aceleași epitete le folosesc când admir ceea ce au făcut și fac austriecii. 🙂 )

Palatul Schonnbrunn 4 Palatul Schonnbrunn 20

În 2009 mă minunam de măreția uriașului palat și îi vizitam doar zonele exterioare: parcul, grădina, Gloriette. N-am apucat atunci să ne luăm un bilet ca să intrăm în somptuoasele încăperi, dar mi-am propus ca o dată și odată să fac acest lucru.

Și am reușit în toamna acestui an, într-o duminică destul de friguroasă. Am simțit temperaturile mai scăzute doar în primele minute cât am stat la coada imensă din fața caselor de bilete. Ne-am luat apoi cu vorba, am făcut fotografii și ne minunam de cât de diferiți sînt oamenii.

La coada de sute de persoane – cel puțin 500 erau, din evaluarea mea sumară – stăteau albi, negri, japonezi, musulmani, evrei, români, unguri, oameni din toate semințiile și credințele.

Această prezentare necesită JavaScript.

Dar totul mergea repede…

…și în cel mult o oră eram în încăperea de unde ne-am luat biletele. Am făcut-o de la unul dintre automatele de tichete din stânga și am ales Gold Tour-ul cu ghid audio. N-a fost mult: vreo 14 euro pe persoană. În schimb, ne permitea intrarea în cele 40 de camere vizitabile din cele 1441 de încăperi câte am citit că are palatul.

Am intrat în zona de start a turului fix la ora înscrisă pe bilet – 14:30. De la un fel de recepție am primit aparatele audio care ne-au fost setate pe limba cerută – de la română până la japoneză, cred că prezentarea audio se poate face în vreo 10 limbi.

Mi-am instalat căștile în aparat și am început o plimbare prin trecutul unuia dintre cele mai mari imperii ale lumii. N-am avut voie să facem fotografii, dar, sincer, nici nu mi-a părut rău. Am căscat ochii mari și am ascultat chiar și de trei ori explicațiile însoțitorului meu electronic.

Atmosfera e cu adevărat imperială

Vizitatorii trec prin săli de o bogăție extraordinară ori de o simplitate cazonă, în funcție de persoana care a ocupat-o.

Am văzut încăperile de lucru și cele în care locuia împăratul Franz Joseph, dormitorul imperial și camerele de oaspeți ori cele în care se lua masa. Am trecut camera Milioanelor, decorată cu miniaturi din India și Persia, și prin cabinetul chinezesc în care am aflat că împărăteasa Maria Tereza se se întâlnea în secret cu al ei cancelar;. N-am ratat Sala Oglinzilor, unde a concertat Mozart pe când avea doar 6 ani 🙂

Am ajuns în uriașa Sală de Ceremonii și am aflat că în Schönnbrunn s-au întâlnit, în 1961, JFK și Nikita Hrușciov. Am admirat decorațiunile superbe, ornamentele din aur, sobele de porțelan încălzite printr-un sistem ingenios ori candelabrele de cristal de Boemia.

Am trecut prin vreo 40 de încăperi și nici nu am observat când au trecut cele aproape 50 de minute ale turului. Parcă mi-a și părut rău că a durat doar atât.

E o călătorie uimitoare prin istoria Habsburgilor, printr-un crâmpei din istoria unei părți de lume. O recomand oricui – e un lucru care merită făcut dacă treceți prin Viena.

Evident, nu e singurul lucru care merită vizitat la Schönnbrunn. Am mai dat o tură prin parc și am admirat de la distanță Gloriette. Am oprit la un chioșc și am băut o cafea admirând caleștile și agitația din curtea palatului.

Iar ca o chestiune interesantă, noi am fost la Schönnbrunn cu câteva săptămâni înainte de aniversarea centenarului morții împăratului Franz Joseph, pe 21 noiembrie.

Această prezentare necesită JavaScript.

Am ajuns și prin Muzeul Caleștilor, dar despre asta, ca să parafrazez Telenciclopedia 🙂 , într-o postare viitoare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.