Angajații noștri, între nesimțire și civilizație. Şi nişte recomandări

sursă foto: Recruitment Solutions USA

Când, cu ceva ani în urmă, ajungeam prin Occidentul pe care îl văzusem doar la televizor, mă uitam mirat la toți angajații magazinelor în care intram. Nu că ar fi avut patru mâini și motor în ghete – deși așa se mișcau 🙂 – ci pentru că SALUTAU. Pe oricine intra în spațiul lor, fără excepție.

Ceea ce pe mine, venit dintr-o țară în care vânzătorul îți dă de cele mai multe ori ignore, m-a mirat, acolo era și este ceva normal. E de bun simț să-l saluți pe cel care îți trece pragul afacerii. E clientul tău, îl faci să se simtă important, pentru că, până la urmă, din banii lui trăiești. La propriu. Iar chestia asta cred că dincolo a conștientizat-o fiecare angajat, oricât de infim ar fi postul lui.

La noi în țară, cu părere de rău scriu asta, lucrurile mai au nevoie de ceva evoluție. Și nu puțină.

Ca orice trăitor în era consumismului agresiv 🙂 …

…bat și eu magazinele din Oradea de câteva ori pe săptămână. Ori pentru mâncare, ori pentru haine, încălțăminte, electronice… mă rog, ce are nevoie omul prin casă ori prin stomac. Dau peste tot soiul de vânzători, iar experiențele trăite în acest fel m-au făcut să-i împart în mai multe categorii.

Încep cu ăia nașpa, ca să îndulcesc situația pe final. Așadar, nesimțiții. Sînt în general angajații supărați pe propria existență, pe care maicile lor, considerate de ei principalele vinovate – bănuiesc, nu i-au născut direct în Mercedes și cu milionul în cont. Motiv pentru care ei, sărmane creaturi, sînt obligați să muncească acum ca trăiască. Nu câștigă cine ştie ce, dar nici nu fac mai mult ca să iasă din situația asta. Se complac într-o stare nasoală, sunt frustrați și îi urăsc pe toți cei din jur, pe clienți, pe șefi, pentru tot ce li se întâmplă.

Chiar dacă îi rogi FRUMOS – că urât nu prea ai cum – să te ajute, îți aruncă un „Imediat!” încărcat de dezgust şi, dacă îşi amintesc să o facă, vin după câteva minute bune. Timp în care a vorbit la telefon ori a împins sictirit un cărucior cu marfă pe care trebuie să o înşire pe rafturi.

Mai sînt rebelii

Ăia care s-au născut cu carnetul de sindicalist în mână. Nu acceptă tot ce li se spune, dau replici superiorilor şi o fac de faţă cu toată lumea: clienţi, colegi, nu contează. Toţi trebuie să afle cât sînt ei de nemulţumiţi.

– Vezi că io la ora 3 plec. I-am spus şi lui (bănuiesc că vreun şef… – observaţia mea) Io-s de la 6 jumate aci. Ajunge, mă. Îs obosit (ă). Trag de noi de numa’-numa’. Da, mă, da’ până când? Dă-i în… Io-mi bag piciorul (deja clasică înjurătură ce poate fi spusă în public fără a stârni reacţiile unei expresii nasoale, căreia oricum îi ţine locul).

Cam astea sînt discuţiile între unii angajaţi, de faţă cu clienţii. Ele m-au determinat să nu mai calc, de exemplu, prin magazine gen proaspăt deschisul Penny de pe strada Sovata. Nu-s obligat să ascult problemele angajaţilor de nicăieri. Nici eu nu-s mulţumit de multe chestii, dar nu mă apuc să le strig printre rafturi ori în public.

Tati, eşti nemulţumit? Fă ceva! Dar nu te tot plânge. Iar şefii lor ar fi bine să ia măsuri, că le moare afacerea.

Şi că tot ziceam de magazinul Penny de pe Sovata…

…ajung la melci. Angajaţii care are se mişcă într-un ritm atât de lent încât te întrebi dacă aşa e felul lor ori îşi bat joc de tine. În Austria, par egzamplu, băiatul ori fata de la casă parcă vor să bată recorduri de viteză. La magazinul orădean sus amintit am stat şi cinci minute să-mi bată în casă vreo 10 produse.

E adevărat, casierii sunt tineri, încă fac practică şi învaţă. Aici e vina şefilor, care i-au aruncat pe piaţă fără să-i şcolească mai întâi. Iar riscul e să le facă praf nervii clienţilor. Încă un motiv să se teamă de sucombarea afacerii.

Mai sunt plictisiţii, ăia care cred că nu au niciun chef de viaţă, nu te bagă în seamă ca și client și stau împietriți în scaunul lor, cu fățăul în ecranul calculatorului – îi recunoaşteţi uşor, nu detaliez, tăcuţii – nici aici nu intru în amănunte – ori neştiutorii – lucrează la magazin de haine, dar au terminat ingineria.

Toți cei enumerați până acum au un punct comun: NU SALUTĂ. Niciodată! N-au astfel de cuvinte în vocabular. Iar în unele cazuri te iau la per tu, chestie care, ca și client, mă enervează la culme. Recunosc că în acel moment nu mă abțin să-l pun la punct pe respectiv. Indiferent de vârstă. O fac cu decență, dar atât de rece și sec, de parcă aș veni de la Polul Nord.

Scriam că voi încheia în notă optimistă

Şi o s-o fac. Pentru că în marea asta de nesimțire, există comercianți profesionişti, civilizați, de bun simț, care chiar știu să-și respecte clientul. Rare exemplare, dar cât mă bucur când dau de astfel de oameni! Sunt:

  • farmaciştii dispuşi să te ajute, să-ţi recomande medicamente mai ieftine, dar cu acelaşi efect, să sune la alţi colegi să-ţi facă rost de medicamente. Recomand farmacia Elixir de lângă gara Oradea, farmacia Catena de pe Strada Meşteşugarilor ori cea de pe Decebal.
  • vânzătorii de genul celui care vede că tu cauţi de zor să cumperi un încărcător care nu se găseşte şi aduce aparatul de verificat ca să vadă dacă e de vină cablul sau altă componentă a obiectului. Şi uite aşa, te ajută să îţi ţii banii în buzunar: nu dai peste 100 de lei pe un încărcător nou, ci 7 lei şi 86 de bani pe un cablu pentru cel vechi. Recomand în sensul ăsta Global Electronic din Oradea.
  • mecanicii care nu te înşeală şi care sunt corecţi până la ultimul şurub. Cei care îţi schimbă doar piesa cu probleme, nu tot motorul, cei care ştiu ce să îţi recomande ca să nu te coste o avere. Oameni la care să apelezi la orice oră. Recomand Stebali Salonta.
  • ospătarii de bun simţ, care ştiu ce să îţi recomande, politicoşi, amabili, care să nu se supere dacă te-ai nimerit cu prea puţini bani pentru un bacşiş mai decent (se mai întâmplă). Recomand, de departe, Alegria. 🙂
  • angajaţii mereu calmi şi serviabili din punctele Digi (nu că facem parte din aceeaşi firmă, dar chiar sunt de un calm… pfaiii. Eu n-aş putea fi aşa) ori cei rapizi, mai puţin spre deloc plângăcioşi la adresa şefilor de la Lidl (mie, personal, îmi place magazinul din Ioşia).

Şi toţi aceştia SALUTĂ! 🙂

Să nu credeţi că tocmai aţi citit un material publicitar. Nici vorbă! Afacerile de care am pomenit la final de postare se promovează singure prin seriozitate, marfă bună, preţuri decente, relaţii bune cu clienţii. Am avut parte de toate acestea când am apelat la serviciile lor, deci nu recomand ce eu nu am verificat. 😉

Aşadar, speranţe sînt! 🙂 Sînt optimist, nu?

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.