Recunosc: îmi place să joc tenis. Nu îl practic de prea mult timp, dar am două rachete – din care folosesc constant una, pe care am cumpărat-o pentru că mi-a plăcut designul şi pentru că… preţ 😉 – şi am învăţat să servesc în aşa fel încât mingea să treacă peste fileu.
Paranteză. În anii ’90 mă şi uitam la meciurile transmise de TVR şi, privind în urmă, mă minunez câtă răbdare aveam să stau minimum două ore în faţa televizorului alb-negru ca să mă uit la Sampras, Agassi, Lendl sau Becker. Cred că-mi plăcea de atunci sportul fost alb, actual multicolor. 🙂
În scurtul timp de când am început să joc tenis am schimbat câteva serve cu prietenii şi partenerii mei de fileu şi pe baza Voinţa din Oradea. Da, aia de care se ocupa Mircea Drăgoi – nea Mircea, pentru cei care îl cunoşteau şi-l simpatizau. Aceea care se afla într-o zonă centrală a oraşului, uşor de găsit şi uşor de ajuns acolo.
Nu era o bază ultramodernă – nea Mircea făcea ce putea, aduna bani de unde reuşea – dar se putea juca decent un meci de tenis. Şi era o atmosferă chiar ok.
Ba chiar pe bază s-au desfăşurat şi turnee importante pentru oraş – reporterii sportivi, oameni cu experienţă, îşi amintesc cu siguranţă.
Dar pe baza Voinţa nu se mai joacă acum tenis
Nu intru în detalii pentru că nu am toate datele ca să judec situaţia într-un fel sau altul. Şi mă feresc să o fac dacă nu am toate amănuntele.
Dar cert e că tenisul a plecat de pe „Voinţa„. Iar în urma lui, zgura, părăsită şi lipsită de alergarea jucătorilor ori de forţa cu care era lovită de mingile „bubuite” din rachete, a fost cucerită de iarbă. Care creşte pe acolo pe unde zburdau campioni ori unde puştii visau să ajungă în turnee de Mare Şlem.
Şi arată ca în fotografiile de mai jos. Cam ciudat, nu?
E păcat când un spaţiu destinat mişcării dispare. Te doare când vezi cucerite de vegetaţie terenurile pe care generaţii întregi au învăţat să ţină racheta în mână. E adevărat, au apărut alte locuri pentru sport în Oradea, mult mai bine dotate – fapt care e nemaipomenit.
Nu acuz, nu dau verdicte – repet, nu am toate detaliile necesare. Dar parcă m-ar fi bucurat ca „Voinţa„, în loc să moară încet, s-ar fi modernizat şi ar fi devenit o bază cu adevărat importantă în tenisul naţional, nu doar în cel orădean.