E toamnă, pică frunza… Mai precis, frunzele, că poetul nu le-a văzut pe toate. N-avea cum. 😉

Cad chiar şi frunzele din vii – natural, nu? Acolo unde strugurii s-au copt – majoritatea – şi e musai să fie culeşi. Ceea ce am şi făcut sâmbăta trecută. Nu de alta, dar am prins o minunăţie de zi de toamnă şi era păcat să o irosesc cu altceva.

Aşa că am luat scara în spinare am proptit-o sub via din curtea casei din satul doamnei mele. Eram greu de depistat chiar şi pentru soarele de octombrie – de-a dreptul inofensiv, de altfel – care cu greu îşi putea trimite razele printre ciorchinii mari şi deşi. (Îmi place formularea asta – că tot vorbeam de poet la început de postare. 🙂 )

CLICK PE FOTO PENTRU MAI MULTE POZE

Până spre seară am tot cules struguri

Nu că erau aşa de mulţi, dar am tăiat cu atenţie ciorchinii, să nu risipesc bogăţie de gust şi must pe cimentul curţii. Am reuşit – chestie de talent 😉 – chiar dacă a durat mai mult decât de obicei.

Au urmat procedurile tradiţionale preparării mustului, printre care şi chinezeasca etapă a îndepărtării boabelor de pe ciorchini. Noroc cu o tanti din vecini, mult mai răbdătoare în probe dintr’astea, de maraton de răbdare. 🙂

N-a ieşit o cantitate industrială de lichid dulce şi îmbietor. Dar a fost suficient să mă declar mulţumit după o juma’ de zi de muncă la cules de struguri. Şi tot suficient să asigure un tranzit intestinal mulţumitor 😉 în perioada în care îl consumăm.

Plus că e natural, fără chimicale. La must mă refer. 😀