Omul priveşte pierdut, undeva, în jos. Din când în când, îşi duce mâna la faţă – e rănit la degete. Îşi pipăie încet o umflatură însângerată de lângă gură şi tresare uşor de durere. Are haina ruptă în câteva locuri, iar blugii plini de pământ stau mărturie unor căzături zdravene.

– Mai bine îl lăsam să-mi distrugă maşina. Atunci poate că…

Pe scaunul de lângă, un adolescent dă uşor din picior. E speriat, confuz, nervos. Tocmai îşi văzuse tatăl lovit cu furie…

Din capătul celălalt al coridorului, păzit de un agent, un individ se uită spre cei doi.

*****

– ‘Tu-ţi gâtu’ mă-tii! Bă, te bat până te omor!

Individul de vreo 30-35 de ani striga cu furie la bărbatul în care cu câteva secunde înainte cărase pumni cu nemiluita. Dăduse în el orbeşte, fără să ţină cont de nimeni şi de nimic. Căzut pe o bucată de ciment de lângă bloc, un tip pe la 60 de ani încerca să se ridice.

Îl prind de mână şi îl trag în sus.

– Gura, mă! Taci o dată! Nu baţi pe nimeni!

Urletele celuilalt m-au scos din sărite. Mă întorc din nou către cel lovit, îi iau ceasul rupt pe care, nu ştiu de ce, mi-l întinde şi i-l bag în buzunarul de la geaca sfâşiată.

– Unde v-a lovit? Vă simţiţi rău? Nu vă chem o salvare? Staţi că sun la Ambulanţă…

Mă opresc. Omul e ameţit de ploaia de lovituri şi cu greu se dezmeticeşte să răspundă cascadei de întrebări. Din colţul gurii i se prelinge un fir de sânge şi încearcă să se adune.

– M-a lovit… dar nu m-a nimerit decât aici, şi pune mâna la gură. N-am nimic, nu chemaţi salvarea…

Îl privesc neîncrezător. Se clatină şi e buimac. E clar că are nevoie de ajutor.

– Staţi aici, că dau un telefon la 112! Staţi liniştit, vin imediat.

Câteva persoane stau şi se uită de pe trotuar.

*****

Mă întorc şi dau să fug spre maşina parcată vizavi, ca să-mi iau telefonul. Trec pe lângă urlătorul care îşi continua „aria”. Observ că la frunte are o lovitură urâtă, din care şiroia sângele. Deci, fraiere, ţi-ai luat-o şi tu, ai?! 🙂

– Taci, mă! Lasă-l în pace!

Ajung într-un suflet la maşină, iau mobilul şi formez numărul de urgenţă. Operatoarea îmi transmite că, în acelaşi timp, e pe fir un alt apelant care anunţa fapta, că e deja pe drum un echipaj de Poliţie şi că… „la revedere!”

Închid chiar în momentul în care neandertalianul se repede spre uşa de termopan a blocului şi îi cară nişte pumni.

– Bă, te prind şi te rup, bă!

Observ că victima reuşise să intre în scara blocului, scăpând din raza de atac a celuilalt. Nervos că nu mai are cu cine să se răfuiască, tânărul îşi aranjează geaca şi dă să plece, calcând apăsat.

De pe trotuar şi de vizavi, de la o distanţă „safe”, nişte spectatori privesc. Respectau cu sfinţenie „prima directivă” – cea a neintervenţiei.

*****

– Hai să-l urmărim! E ori beat, ori drogat.

Cu telefonul la ureche, un tip mă îndeamnă să începem vânătoarea. Îl recunosc: e cel care încercase, la un moment dat, să îl oprească pe agresor să se arunce asupra victimei. Când parcasem maşina l-am văzut între cei doi, pe trotuar. Era singurul care luase atitudine.

Involuntar, îmi scapă un zâmbet. Am barbă, şapcă, trening, geacă şi geanta petrecută după gât – mai degrabă eu par a fi interlopul agresor decât individul care, fără să se grăbească, se îndepărtează de locul bătăii. Nu-l putem lăsa să scape, aşa că facem repede schimb de telefoane şi ne înţelegem: eu plec după bătăuş, iar celălalt rămâne în zonă să vadă ce-i cu omul lovit şi să îi îndrume pe poliţişti după mine.

Urmăririle nu au nimic din spectaculosul descris în filme. Nu ai parte de muzică, de cadre scurte, lipite şmecher la montaj şi nici de adrenalină. Asta din urmă doar parţial. 🙂

Individul din faţa mea merge normal şi nu dă semne că vrea să încalce vreo regulă de circulaţie. Trece regulamentar pe zebră şi nu se uită decât în faţă. Pare total dezinteresat de ce e în jur. Se trezeşte doar în momentul în care sirenele Poliţiei se aud tot mai aproape şi iuţeşte pasul.

Intră într-un gang chiar în momentul în care maşina cu girofar intră cu viteză în intersecţie.

*****

Sar de pe trotuar direct în faţa poliţiştilor, în sensul giratoriu. Omul de la volan frânează, agentul din dreapta lui iese repede din maşină şi fuge în direcţia pe care i-am indicat-o. Film, tată! 🙂

Sare peste un gard şi îmi dau seama că a trecut vremea sportivului de altădată când sînt la un pas să am un contact brutal cu asfaltul după ce încerc să-l imit pe poliţist. Nu ştiu cum, dar mă redresez şi intru în gangul unde dispăruse individul pe care îl urmăream.

– Unde s-a dus?!

Agentul se oprise în mijlocul curţii din spatele blocurilor şi încerca să realizeze cam unde poate fi suspectul. ‘Tu-i marea mă-sii! Am crezut că l-am pierdut. S-a dus pe plută punctul culminant al urmăririi. Şi totuşi…

– Uite-l acolo!!!

Strig către poliţist şi îi arăt un tip care încerca să intre într-un bloc. Omul în uniformă o ia la goană într-acolo, însoţit de colegul care venise în viteză cu maşina şi o lăsase regulamentar pe un loc de parcare. E clar: nu ştiau că scenariul prevede întotdeauna o maşină oprită cu scârţâit de frâne pe mijlocul drumului. 🙂

Viaţa bate filmul, nu?

După vreo 5 minute în spatele meu ajunge tipul care încercase să-i despartă pe cei doi. Îi las numărul de mobil şi îi spun să-l dea poliţiştilor, în cazul că au nevoie de martori. Plec din zonă după ce răspund întrebărilor curioase ale unor locatari şi îi las pe poliţişti să-şi facă treaba în bloc, să-l prindă pe bătăuş.

*****

– O vecină m-a sunat la interfon şi mi-a zis că un tip încearcă să-mi forţeze maşina parcată în faţa blocului. Am ieşit la balcon, am strigat către el, dar cum nu m-a băgat în seamă, am coborât la el. L-am întrebat ce face şi mi-a zis să dispar că e maşina lui. „Cum să fie maşina ta, i-am zis, când io am cheile?” M-am dus la portbagaj, să-l deschid, să-i arăt că e maşina mea. Atunci a sărit la mine şi a început să mă lovească. Am căzut amândoi, el s-a lovit la cap, dar a reuşit să mă lovească bine. Când ne-am ridicat, a intervenit un vecin între noi… Dar tot nu s-a lăsat.

Bărbatul lovit mi-a povestit pe scurt tot ce s-a întâmplat. N-apuc să-i pun mai multe întrebări, că-mi sună telefonul. Răspund. Poliţiştii primiseră numărul meu de telefon şi acum mă chemau la sediu.

Le confirm că termin ce am de făcut şi în 20 de minute ajung la ei.

Urmează partea birocratică, care în filme se desfăşoară într-o sală cu o masă metalică şi un geam. Realitatea e mult mai prozaică, iar holul întunecat unde aşteptăm şi sala cu bănci de lemn, o tablă ca de şcoală şi un calculator învechit te coboară repede cu picioarele pe pământ.

*****

Omul de lângă mine priveşte în gol. E lovit bine şi are hainele sfâşiate. Adolescentul de lângă el e speriat, confuz, nervos. La capătul holului, un individ păzit de un poliţist se uită din când în când spre noi.

– L-am prins în podul blocului. Acolo s-a ascuns, dar nu recunoaşte nimic. Zice că, de fapt, mergea acasă… are apartament în bloc, povesteşte agentul de lângă noi.

Aflu că omul fusese în club toată noaptea. Zice că nu a băut mult – ceva beri – şi că de fapt victima l-a atăcat cu o bâtă de baseball scoasă din portbagaj.

– Nici nu am aşa ceva, puteţi verifica, îngaimă bărbatul de lângă mine.

Bătăuşul nu-şi amintea să fi vrut să deschidă maşina omului. Ce să-şi amintească? Părea total în altă lume ale cărei porţi cred că au fost deschise de total altceva decât de nişte beri băute într-un club. Individul stă lângă poliţist şi-l tutuieşte relaxat. Omul în uniformă îi răspunde civilizat: e clar, n-a văzut prea multe filme americane.

*****

La Hollywood, filmele de acţiune au happy-end. Întâmplarea prin care am trecut, nu. Victima a refuzat să depună plângere împotriva individului bătăuş.

– Sînt prea bătrân să mai ajung prin tribunale. Şi, cine ştie, poate că mă aşteaptă într-o seară şi îmi dă în cap.

– Tocmai de asta nu-i voie să-l lăsaţi să scape. Cum să nu depuneţi plângere?

– Lăsaţi, e mai bine aşa…

Aşa că un individ transformat în bătăuş a fost lăsat liber. A plecat vorbind la telefon. Şi nu e un fitecine. Am aflat cine e, dar nu o să-i spun numele, ocupaţia, starea civilă şi socială. E păcat de familia lui, nu de el.

N-a păţit mare lucru. Nu şi-a luat nici măcar o înjurătură de la spectatorii care priveau bătaia de pe margine. Laşi de la care mă puteam aştepta cel mult să scoată din buzunare nişte lei pentru seminţe. Alea pe care le-ar fi spart şi scuipat pe jos în timp ce se uitau la un streetfight gratuit.