Birds flying high, you know how I feel…
Întind mâna spre noptiera de unde încerca să mă trezească duios melodia setată ca alarmă în locul vechiului sunet care îmi zgâria timpanul – mulţam, Doamne, că există telefoane inteligente. 😉 Mângâi uşor aparatul, îi găsesc punctul vulnerabil şi muzica se întrerupe la fel de brusc precum a început.
Aş mai vrea să dorm, n-o să mint.
Dau să mă întorc pe cealaltă parte, dar în mişcarea mea de rotaţie 😀 observ cu coada ochiului cifrele roşiatice ale ceasului: 7:44. E ora mea de trezire în săptămâna în care sunt de după-amiază la redacţie, adică de la 11 încolo.
Îmi trântesc o pernă peste cap, dar sînt suficient de treaz încât să înţeleg că n-o să mai adorm nici de-mi cântă o sirenă la ureche. Realizez în schimb că sirena de-mi doream să-mi fredoneze a somn se transformase într-un ţânţar ce se chinuia să reproducă o arie enervantă – „amărâtul ăsta pe unde o fi intrat?”
Revin la poziţia iniţială, culcat pe partea stângă, iau telefonul şi încep să-l butonez. Whatsapp-ul, Facebook-ul şi Chrome-ul îmi confirmă că nu au apărut noutăţi în cazul fetiţei de 5 ani ucisă în Baia Mare. „Faţă în faţă cu criminalul aş fi asasin gratuit”, mă asigură un gând matinal. 🙁
Sun in the sky, you know how I feel…
Se potriveşte:
…afară străluceşte un soare de vară, care nu prea cadrează cu ochii mei neobişnuiţi cu lumina ce năvăleşte în cameră când ridic roletele. Iau prietenul inteligent de pe noptieră şi o iau agale spre bucătărie. Lovesc în treacăt una muchie de pat, un picior de scaun şi un pantof ce stătea nevinovat, lângă perechea lui, sub cuierul de haine.
Până în bucătărie trec în revistă ultimele ştiri de pe Bihoreanul, trec la Digi24 Oradea şi zâmbesc larg: ştirile postate de subsemnatul încă de azi noapte au adunat ceva audienţă. Bun aşa. 😉
Apăs butonul de la aparatul de cafea şi ascult râşniţa cum macină conştiincioasă.
Breeze drifting on by, you know how I feel…
Mda, mirosul mişto de cafea…
…n-are cum să-l alunge pe cel de ouă prăjite cu mult cârnat. Vecinul de la parter îşi prepară micul dejun şi faca cunoscută chestia asta lumii întregi. Îi dau dislike şi închid geamul. Prea târziu: cârnatul şi ouăle şi-au trimis solii olfactivi şi la mine în bucătărie.
Mă duc să-mi beau cafeaua în faţa televizorului, zapez între canalele de ştiri, îmi verific toate cele patru adrese de mail şi mă declar satisfăcut că, după ultima gură de lichid aromat, sînt un om informat.
It’s a new dawn, it’s a new day, it’s a new life for me and I’m feeling good…
Sincer, chiar mă simt bine.
Cu ochelarii de soare „gardieni” pentru ochii încă neobişnuiţi cu lumina de afară şi cu ambele telefoane plasate strategic pe scaunul din dreapta, conduc relaxat spre redacţie. Atât de relaxat încât las vreo 10 pietoni să treacă pe o zebră în mişcări de slow-motion-lambada şi abia dacă îi şoptesc un „mă-ta!” 😀 cefei late care mă invită din claxon să mă pun în mişcare.
Fish in the sea, you know how I feel…
Cam ca la nişte peşti în acvariu mă uit de la geamurile redacţiei la oamenii care stau la terasele din pasajul Vulturul Negru. Sorb din cafea – e a doua pe ziua de azi, dar altfel nu funcţionez normal.
Vorbisem cu Iza, colega mea de la Baia Mare, şi aflasem că umblă un zvon că fetiţa a fost omorâtă de un puştan de 14 sau 16 ani, depinde de sursă. Gândul cu asasinul gratuit revine.
Mă întorc la laptop, deschid ENPS-ul, site-urile de ştiri şi mailurile. Arunc o privire spre messenger-ul unde o colegă de la ziar mă întreabă: „Ai văzut comunicatul de la DNA?” Mda, e clar, a început o nouă zi de lucru. 🙂
River running free, you know how I feel…
Apăi când vin ştirile, să ştii că vin.
Nu pe rând, ci toate deodată. Nu-i bai, să fie bogăţie. Unele sînt documentate şi scrise beton. Altele sînt enciclopedii de rateuri gramaticale.
Nu le dezvălui autorii în spaţiul public, 😉 se ştiu ei – şi cei meseriaşi, şi cei mai puţin. Schimb impresii cu Adi Ciucuriţă, colegul de birou, mai râdem, mai lăudăm. Dar totul rămâne acolo – ca tot ce se întâmplă în Vegas. 😀
Greşeli facem cu toţii – am avut zile în care m-am mirat ce inepţii am putut debita moi meme. Noroc că doar eu le-am văzut. 😉 Ocazional, şi Simona, vocea ştirilor, dar care le corectează cu pixul, intonaţia şi corzile vocale.
Blossom on a tree, you know how I feel…
Desenez nişte flori…
…cam geometrice, dar na, seamănă cu nişte plante cât de cât – pe foaia cu ştiri de la Bucureşti. Arunc o privire spre paharul cu cafea – mai am ceva în el. E al treilea pe ziua de azi şi abia acum am ajuns la capacitatea normală. 😉
Pe mail intră niște comunicate de la Primărie şi ceva despre o captură de ţigări de contrabandă. Interesant, deşi m-am lăsat de 15 ani. De ţigări. 😉
It’s a new dawn, it’s a news day, it’s a new life for me and I’m feeling good…
Cu agitaţie, cu alergat şi ceva stres – altfel n-ai cum, jurnalul prinde contur. Anca şi Bianca şi-au terminat materialele, Niki a făcut drumul de două ori de la biroul lui la al meu – semn că „boss, ai ştirea!” 😀 Iza n-avea cum să mă refuze şi dă live cu detalii din ancheta crimei.
N-avem nevoie decât de vreo patru sau cinci materiale „de la centru” ca să completăm desfăşurătorul. Avem doi invitaţi şi pe prietenul Niki trimis acolo unde se simte mai bine. Nu la Beiuş, ci la Arena Antonio Alexe, să ne dea, live, detalii înainte de meci. Iar lui Bogdan îi merge telefonul şi-l poate pune pe silence în platou. 😀
Bun aşa, a doua oară. 😉
Dragonfly out in the sun, you know what I mean, don’t ya know?
Nu se poate să meargă totul strună.
N-are cum. Se schimbă brusc ceva în prompter de dai un material peste intro-ul de la altă betă. Semnalul nu vine de la Arenă şi eşti nevoit să apelezi la o intervenţie prin telefon. Oamenii din regie se agită, încearcă rezolvarea problemei, dar tehnica e tare încăpăţânată când vrea ea.
Fierb. Aşa-s eu. Poate să fie totul ok, şi chiar a fost, dar o mică problemă mă enervează şi o hiperbolizez. Însă au trecut vremurile când izbucneam şi, de nervi, zdrobeam pixuri de perete. 🙂 Acum tac, mă descarc pe whatsapp sau mess şi mă calmez apoi mergând pe jos, 10 minute, până la locul unde parchez maşina.
Butterflies all having fun, you know what I mean…
Azi, în schimb, au fost mai mult de 10 minute.
Am mers pe jos din Palat până la Arenă. Prin soare, printre maşini care nu-ţi dădeau prioritate pe zebră (am numărat 7 din 10 care erau să mă facă poster), pe malul Crişului…
Poate că sportul ăsta o face piciorul frumos, dar pe mine m-a interesat alt efect: m-a destresat. Recunosc, insuficient încât să nu înjur ori să nu ridic mâinile spre cer, disperat style, când am văzut cât şi cum se poate rata la un meci de baschet.
Pe care l-am pierdut. Nu eu, băieţii de la CSM. N-are cum să meargă totul strună. Mă repet, ha? 😉
Sleep in peace when day is done, that’s what I mean…
Mâncare, TV, net, maşină de spălat, documentare pe un subiect de care n-am habar, text de live, mail, discuţii pe mess, TV. Seara trece prea repede parcă.
De jos se simte miros de prăjeală.
Pe bune? Vecinul de la parter continuă odiseea de dimineaţă. De data asta nu miroase a cârnaţi. Pute a chiftele. Superb! 😀 Realizez că geamul e din nou deschis şi zbor spre el mai rapid ca Iron Man ca să-l închid. Şi, tot ca azi dimineaţă, degeaba. Simt mirosul de chiftele şi în ultima secvenţă de ADN.
Îmi amintesc: mi-am promis că scriu şi pe blog. Ar fi cazul să o fac. Şi scriu. Peste 1300 de cuvinte despre cum a fost ziua mondială a libertăţii presei pentru mine. Una din şirul celor peste 7000 petrecute în breasla asta faină în care am intrat tânăr şi fain ficior, la 22 de ani.
No, să nu cad în melancolie, că jar mănânc! 😀 E ora 2. Iar la dimineaţă telefonul sună fix la… Exact: 7:44.
And this old world is a new world and a bold world for me…and I feel so good…