După huiduielile de azi la adresa Gabrielei Firea, urmate de o mare de aplauze la adresa Simonei Halep, nu m-am abţinut şi am postat pe Facebook:

„Ce nu înţeleg politicenii ţării ăsteia, în falsitatea, neobrăzarea şi orgoliul lor, e că nu-şi mai pot face imagine cu naturaleţea şi bunul simţ ale unei campioane care a realizat totul prin puterea ei şi prin efortul familiei. „

Primarul Bucureştiului nu trebuia să lipsească de la festivitatea de pe Arena Naţională. Aşa se cuvenea. Dar se impunea să fie o prezenţă în planul al doilea, alături de domnu’ şef de la Federaţie, şi el cam „lemnos” în discurs.

Aseară a fost numai despre Simona – pe ea s-au adunat să o vadă şi să le-o arate copiilor zeci de mii de oameni, pe Arena Naţională. Apropo, locul de sărbătorire putea fi o piaţă publică, pe modelul reuşit al Băniei. 😉

„Să ne bucurăm de Simona şi să-i fim recunoscători pentru ce face… Să încercăm să simţim faţă de ţara asta ceea ce simte numărul 1 mondial în tenis. Chiar dacă ţara nu i-a dat prea multe până acum.”

Un prieten îmi scria, drept răspuns la postarea de pe Facebook:

„Simona Halep ar trebui să fie unicul model de țară pentru România… Munca, munca, munca, încăpățânarea de a nu ceda, respectarea regulilor jocului (indiferent dacă îţi plac sau nu), respect față de ceilalți competitori şi, nu în ultimul rând, ascultarea sfaturilor unora cu mai multă experiență în domeniu și cu o reputație excelentă… Politicienii nu cred că vor să găsească această cale, pentru că presupune cam tot ce nu sunt în stare să facă ei… Faptele vorbesc…

Iar asta sună nu doar pentru politicieni, ci şi pentru cei mai mulţi dintre noi. Pentru cei mereu frustraţi că nu sînt apreciaţi la „adevărata” lor valoare, că nu fac ce ar vrea să facă. Mereu cu nasul pe sus, credem că am muncit suficient, că nu mai avem nimic de demonstrat şi, mereu cu expresii falice în cavitatea bucală, ne credem genii în micimea noastră.

Uităm că doar prin muncă, bun simţ, corectitudine şi profesionalism putem ajunge unde ne propunem.