I-am privit întotdeauna pe salvatori ca pe o specie aparte. I-am admirat şi respectat şi voi avea întotdeauna sentimente pozitive faţă de pompieri, medici şi asistenţi SMURD sau de pe Ambulanţă. Am fost de prea multe ori pe teren în preajma lor, i-am văzut cum acţionează.

I-am văzut nervoşi, agitaţi, cu lacrimi în ochi sau nedormiţi, înţelegători cu victimele, înţelegători sau nu cu noi, jurnaliştii. Nu le ridic statui. N-au nevoie. Noi avem nevoie de ei şi atât. Suficient, nu?

Indiferent de starea lor, au acţionat după proceduri, profesionist. Poate nu întotdeauna şi nu toţi, că nu există pădure fără uscături. Dar astea, uscăturile, sunt eliminate sau se ejectează singure iute. Cine se joacă cu viaţa şi bunurile omului?

Nu pot să zic că le-am învăţat toate regulile. Ştiu câteva, dar am încredere că toate sînt în favoarea omului şi că sînt aplicate corect. În fond, ei sînt specialiştii şi, oricât de cârcotaş aş fi, nu aş putea face ce fac ei. E adevărat, nici ei ce fac eu; dar ei salvează vieţi şi bunuri, eu doar materiale prin CTRL+S. 🙂

Asta nu înseamnă că, din admiraţie, închid ochii şi nu pun întrebări.

Unde nu înţeleg sau nu ştiu, caut răspuns. Tot de la ei, de la salvatori – că ei ştiu mai bine. Să-mi explice pe înţelesul meu, ca şi eu să le pot explica telespectatorilor. Iar dacă nu înţeleg, mai întreb o dată. Cred în cei care caută adevărul şi care nu fac scenarii doar de dragul audienţei.

Sînt jurnalist, nu judecător şi nici hater prin definiţie. Mi se pare normal ca breasla noastră să pună întrebări (deranjante şi oricui), să caute răspunsuri coerente şi să nu pună ştampile pe fruntea nimănui. Să informăm şi să prezentăm fapte, cu dovezi, fără să ascundem detalii care ar putea să supere autorităţile sau pe orice altcineva. Bunul simţ, dar şi alţii mai deştepţi şi mai experimentaţi ca mine m-au învăţat că aşa e corect. Să se supere cine o vrea pe noi. Nu vă repet chestia cu „câinele de pază al democraţiei”. 🙂

Mai nou, devenim o naţie care se pricepe la toate.

Pe lângă fotbal, politică şi femei, sîntem buni în aproape orice alt domeniu. Inclusiv ştim mai bine decât pompierii cum să stingem incendii. Sub imperiul emoţiilor, fără a încerca să le înţelegem regulile – repet, 100% făcute să salveze vieţi, bunuri şi chiar pe ei înşişi – ne enervăm şi îi beştelim că nu au acţionat cum am fi vrut noi, când şi unde.

Recunosc: şi eu aş fi disperat dacă mi s-ar întâmpla ceva nasol şi aş avea nevoie de ajutorul lor – DAR sînt convins că vor acţiona corect şi la timp. Chiar dacă în loc de 2 minute mi s-ar părea că trec 20. Sau chiar dacă voi mai vedea pe unul dintre ei împiedicându-se de furtun sau băgându-i în maicile lor pe ăia care îi stau în cale. Ori chiar dacă, panicat, aş urla şi eu la pompieri că nu-mi salvează totul, ignorând că îşi pun viaţa în pericol pentru alţii.

CONCLUZIE: am încredere în pompieri şi sunt convins că au intervenit după toate regulile meseriei la incendiul de la Palatul Episcopiei Greco-Catolice de Oradea.  Se putea mai bine? Poate. Nu sunt specialist ca să susţin asta. Dar cei care se pricep cu adevărat sînt convinşi că a fost o acţiune bine gândită. Vă recomand să citiţi analiza a doi instructori de pompieri despre intervenţia de la Oradea. Dacă ei nu ştiu ce şi cum, atunci cine?

P.S. Ziceam că nu-s judecător. Nu pun ştampile, mai ales pe instituţii întregi, din cauza unor idioţi care se remarcă prin tâmpenii. Nu-i consider pe poliţişti, la grămadă,  „fraieri” şi „Garcea” – de-a lungul anilor am cunoscut mulţi profesionişti şi oameni corecţi printre ei; nu-i calific din start „bătăuşi” pe jandarmi şi nici „şpăgari iremediabili” pe poliţiştii de frontieră. Aşa cum am pretenţia să nu fie catalogată presa întreagă drept „manipulatoare” ori „cumpărată” din cauza câtorva.

La politicieni se mai schimbă treaba.