Cine m-a pus să citesc despre japonezi?

Merg liniştit pe drum, cărând în spate geanta cu laptopul care cântăreşte precum se mişcă. În faţă îmi apare o zonă acoperită cu frunze îngălbenite, rupte de toamnă din copacii de la marginea trotuarului. Nu o ocolesc. Ca un copil  care vede o baltă, trec direct printre marea arămie şi împrăştii frunze în toate direcţiile.

Încerc totuşi să o fac discret şi decent. Ce ar zice dacă m-ar vedea cineva? „Încă un corporatist sărit de pe fix!” 🙂

Mai am câteva minute până la maşină. Deschid telefonul şi citesc un articol pe care îl începusem la redacţie. E despre cum trăiesc japonezii. Ce societate au, cât sînt de corecţi, de avansaţi tehnologic şi moral. M-a distrat când am citit că au toalete chiar și în lifturi, dar probabil că e rezultatul experienței. 😉 Plus că au automate de umbrele și, evident, curățenie și trenuri superpunctuale. Mi-ar plăcea să îmi duc viaţa printre ei.

Ajung la o trecere de pietoni. Închid telefonul şi sînt atent la drum. Am experienţă: dacă eu nu mă feresc, atunci cine?

Doi şoferi vin din dreapta şi nici măcar nu schiţează o tentativă de frână. Din stânga, o biciclistă ia virajul strâns, dar accelerează, în loc să frâneze. O înţeleg: ţine telefonul la ureche cu umărul şi e greu să se concentreze şi la drum, şi la telefon, şi la pietoni. 🙁 Aşa e când vrei să faci multe, dar te trădează atenţia nedistributivă şi skills-urile anemice.

Văd că e liber şi dau să trec.

Pe „zebră„. Din stânga aud scârţâit de frâne. O maşină frânează de departe, semn că şoferul ştie că nu-l prea ţin plăcuţele. Mi-aruncă o privire ucigaşă şi… atât. Unuia de 1,90 înălţime şi 100 de kile nu prea îţi vine să îi spui ceva dacă tu ai jumătate din dimensiunile lui, nu? 😀

Pornesc motorul şi o iau spre centru. Depăşesc un biciclist, moment în care îmi dau seama că am răscolit bestia din el. Îl văd în oglinda retrovizoare cum bagă picioarele mai tare în pedale şi porneşte în urmărirea mea. Zâmbesc: nici dacă merg sub viteza legală n-are cum să mă ajungă. 🙂

Mă înşel.

Traficul îl ajută şi la un semafor mă depăşeşte triumfător şi o face iute la dreapta. Îi dă o mână de ajutor un şofer de pe sensul opus, care virează brusc în faţa mea. Ce-i aia semnalizare?

Până lângă Primărie mai frânez de câteva ori, ca să îmi scutesc maşina de o vizită la tinichigiu. Unii chiar nu observă că drumul are două benzi şi insistă să le transmită celorlalţi că le-au luat părinţii stradă. Numai lor.

Opresc la trecerea de pietoni de lângă podul Sfântul Ladislau, ca să las să treacă nişte tanti ieşite, după ritm, la promenadă. Uşile maşinii din stânga se deschid ca la comandă şi din ea coboară patru bucăţi adolescenţi grăbiţi. Se aruncă pe trecere şi obligă un şofer care dădea să pornească, să se oprească brusc.

– Ce, mă, nu  vezi că-i trecere?

Tot ei cu gura mare!

Evident, Bolojan e de vină pentru toate astea. Sau PSD. Ori Iohannis. Sau oculta mondială. Sau Putin, mai ştii. Numai noi nu. Pentru că noi dăm prioritate, suntem corecţi în trafic şi ne recunoştem greşelile.

Cine m-a pus să citesc despre japonezi?

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.