Pentru mine nu există familie tradiţională sau modernă. Familia e una singură, aşa cum a definit-o Dumnezeu. Orice încercare de a-i face altă caracterizare înseamnă a da glas trufiei umane, crescândă şi tot mai elaborată.

Iar dacă aşa a decis Creatorul să fie familia, nu văd nimic nelalocul lui să-I respectăm voia şi prin legile noastre pământene, prin coduri ori chiar prin Constituţie. Cu gândul ăsta am fost şi am votat la referendum.

Nu am cerut trimiterea unor persoane după gratii sau la tratament şi nici anatemizarea lor. Nu am cerut îngrădirea niciunui drept elementar și moral al omului. E loc pentru toată lumea pe planeta asta. Pur şi simplu am răspuns întrebării puse de nişte semeni de-ai mei*/**/***. E o situaţie în care am o puternică opinie şi mi-am arătat-o în cel mai democratic mod cu putinţă.

Din punctul meu de vedere, familia are la bază o femeie şi un bărbat. Punct.

Că doi bărbaţi, două femei, mai mulţi sau mai multe vor să stea împreună, iubindu-se mult, e alegerea lor. Ce fac oamenii în dormitorul lor, nu e treaba mea.

Şi, bănuiesc, se pot iubi la fel de mult şi dacă nu se căsătoresc.

Dar dacă se crede că prin votarea unei legi pământeşti se poate forţa mâna Celui de Sus în a accepta ceva ce El interzice, ne înşelăm amarnic.

Am zâmbit…

…când mi s-a spus că prin acest referendum pentru familie se urmăresc, de fapt, chestii ascunse, politice sau de altă natură – teorii ale conspiraţiei găseşti şi în satul bunicilor mei. Am râs când mi s-a spus că sunt retrograd în gândire – am replicat că îmi place tehnologia la maximum.

Am clătinat nemulţumit din cap când am văzut familia „tradiţională” prezentată ca fiind formată dintr-un tată beţiv, o mamă snopită în bătaie şi un copil prost, dar şi când am citit că, dacă nu merg la vot, homosexualii o să ne fure copii.

În plus, am observat şi că unii şi-au descoperit calităţile de apărători ai legii, ignorând însă moralitatea.

Am asistat la atacuri împotriva bisericilor şi înainte şi după referendum, evident, pe tema familiei. Poate că preoţii şi pastorii nu sunt atât de moderni în comunicare – deşi am câteva exemple de slujitori ai Domnului care vorbesc pe limba oricărei generaţii. Dar mi s-a părut că s-a dat şi se dă dovadă de o înverşunare pe care nu o folosim în alte situaţii care ne afectează direct şi personal.

Îl scoatem pe Creator din orice ecuaţie, invocând ba pedofilia unor preoţi, ba dorinţa altora de îmbogăţire, ba prostia câtorva şi generalizându-le. Dar când avem greutăţi, probleme de sănătate, în familie ori la muncă ne grăbim să ridicăm ochii spre cer şi, cu un „De ce?” făţarnic, să cerem îndurare şi ajutor.

Preferata mea rămâne chestia referitoare la bani

„Cu milioane de euro date pe referendumul pentru familie se putea face altceva: spitale, drumuri, şcoli.”  Evident că se putea, nu zic nu. Doar că formularea asta e folosită întotdeauna când nu ne convine ceva. Şi suntem o naţie căreia nu-i convine mai nimic. Dar nici nu facem ceva să schimbăm ce nu ne place.

Nu-i judec pe cei care nu au fost sau pe cei care au trecut prin cabina de vot şi au pus ştampila pe NU. E alegerea fiecăruia şi o respect. Aşa cum (încerc să) respect opiniile în legătură cu orice. Asta până în momentul în care mi se încalcă libertatea mea de a gândi şi în ce cred. Atunci caut argumente să le combat.

Sunt convins că faptul că am votat…

…nu mă face mai moral decât alţii, mai lipsit de păcate – tare multe, recunosc, şi nici mai frumos ori mai inteligent. Nu voi avea salariu mai mare de mâine dimineaţă, maşina nu mi se va repara singură şi nici rata de la bancă nu va dispărea brusc.

Îi voi înjura mai departe pe politicienii care ne prostesc cu promisiuni niciodată realizabile, voi strânge de volan când voi da cu roata într-o groapă şi voi face calcule cum să ajung la un nivel satisfăcător de viaţă. Voi da la fel de rar pe la biserică – deşi când mi-e greu îi trec pragul şi ştiu să cer multe, dar şi să spun „Mulţumesc!”

Dar sunt mulţumit că mi-am spus opinia: familia e una singură, aşa cum a definit-o Dumnezeu.

*În legătură cu întrebarea de la referendumul pentru familie. Evident că a fost formulată idiot: se referea la ceva făcut de cineva care reglementa ceva. Totul ambiguu, invitând mai degrabă la meditaţie şi răsfoirea internetului în căutare de explicaţii. Evident, la o bere, la biserică ori în mediile selecte se spuneau lucrurilor pe nume. În „spaţiul public” însă, se prefera echivocul.

**În plus, după ce am văzut datele referitoare la prezenţa la urne, îmi pun mari întrebări referitoare la numărul celor care au semnat pentru organizarea referendumului. Ori au semnat fără să-i intereseze, ori s-au făcut manevre. Oricare ar fi explicaţia, e nasol.

***Mi-am propus, cu mult timp în urmă, să merg la orice votare, indiferent că e referendum sau alegeri. E dreptul meu de a-mi spune opinia, drept la care, din orgoliu, am renunţat la un moment dat. Acum mi-am revenit. 🙂