Amănuntele care au dat de gol un escroc

Ca să-și „vrăjească” victima, un escroc știe că trebuie să-i câștige încrederea cu o poveste bine pusă la punct. Una care să impresioneze și să fie credibilă. Și, mai ales, simplă, pentru că altfel riscă să se încurce în detalii. Cei care nu respectă aceste reguli simple, se dau de gol cât ai zice „IQ subunitar”.

Cu alte cuvinte sînt proști grămadă. Cam cum a fost individul care m-a abordat sâmbătă, în parcarea blocului, în timp ce îmi curățam mașina de zăpadă.

Am devenit atent când am văzut că vine țintă spre mine un individ cu blugi, geacă multfrecată și semidescheiată, cu șapcă pe cap – genul „vă pot întreba ceva?” Nu mi-a pus întrebarea asta, ci a remarcat că „e nasol cu zăpada asta„. După care mi-a întins mâna să mă salute.

Mi se pare ciudat să fii abordat pe stradă…

… de un tip care îți aruncă vorbe despre niște chestii meteo și vrea să-ți strângă mâna (asta poate merge la sat, unde oamenii se relaționează mai ușor, dar nicidecum într-un municipiu 😉 ). În plus, i-am zărit dantura stil dinte-gaură-pauză-lipsă-dinte-restul-nu. Scuzați, dar am și eu un fix: nu devin hover cu cei care au dantura vraiște.

Mi-am văzut de curățatul mașinii – ninsese din belșug, dar omul nu doar că nu și-a văzut de drum, ci a început să-mi spună cum i s-a blocat ușa de la apartament, cum i s-a rupt cheia în broască, cum a încercat să folosească o bormașină, dar i s-a rupt nu știu ce la ea.

A apelat la un tip care știe să deschidă yale blocate – m-am oferit să-i dau un număr pe care îl notasem de pe un afiș din oraș, dar mi-a zis că a apelat „și la Piști din Rogerius și la unu de lucrează cu Poliția”. Evident, niciunul nu era disponibil. A încercat chiar și la un „cățărător d’ăsta, alpinist utilitar”, să intre pe balcon, dar – desigur – nici ăla nu era disponibil.

Descurcăreț din fire, a încercat la pompieri, dar i s-a spus că dacă e o persoană bolnavă în casă, salvatorii vin pe gratis, dar dacă nu, trebuie să plătească 5.000 de lei. „Și pompierii filmează tot, și o să vadă că nu e nimeni în casă. Și io nu plătesc atâția bani!”

Până aici povestea era credibilă.

Puteam să înțeleg drama omului lăsat pe afară de o yală stricată. Însă la faza cu cei 5.000 de lei mi-a sunat clopoțelul. „Atâta cer ei. Nu știu dacă e amendă sau nu, dar atâta știu eu că e.”

Meseria de jurnalist pe care o practic de 20 de ani mă face să știu că amenda pentru chemarea falsă a pompierilor e de 1500 de lei. Am devenit atent la poveste, aproape convins că ceva nu e în regulă și că în fața mea se află un escroc.

Trăgând din țigară printre dinții lipsă din față, omul continua să turuie. Mi-a explicat că singura lui șansă e să meargă până în sat, unde e familia lui, de la care poate lua cheia de rezervă. Dar nu are decât 6 litri. De benzină. Și până în sat e departe. „110 kilometri. Și am doar 30 de lei ca să completez. Nu-mi ajunge până în Șoimi.”

În momentul ăla am schițat un zâmbet și m-am luminat complet. Pricepeam unde bate, dar chestia cu cei 110 kilometri m-a făcut să înțeleg cu cine am de-a face.

– Dom’le, poate dus-întors sînt atâția kilometri.

– Nu, până acolo sînt 110 kilometri. Acolo e familia mea.

– Știu zona pe de rost. Fac multe drumuri pe acolo. Până în Șoimi, chiar și prin Tinca, deci cu un fel de ocol, sînt 60 de kilometri. Să fim serioși. Plus chestia cu 5.000 de lei la pompieri. Stai că am pe cineva la pompieri. Sun să văd cum stă treaba.

– Dar nu am sunat încă la ei…

– Las’ că sun eu. Să vedem care e faza.

Am plecat spre portbagaj să las peria, timp în care îl aud pe omul meu vorbind brusc la telefon – eu nu auzisem nicio sonerie.

– Da, Marian. Nu pot intra. Da? Vii tu? No, bine. Te aștept. (după care se întoarce spre subsemnatul) Vine colegu’ după mine, e cu mașina de firmă, e mai simplu așa. Lăsați că mă descurc.

– Nu, acum dacă tot mi-ai zis de întâmplare, hai că te ajut să o rezolvi. Sun și la pompieri, doar ei ne salvează, nu? Și apoi la Poliție, că ei ne protejează, nu care cumva să nu mai poți închide ușa și, Doamne ferește, îți dispare ceva din casă. (Știu, devenisem ironic.)

– Lăsați, lăsați, mă descurc…

Zicând asta, „descurcărețul” a iuțit pasul și a cotit-o repede după bloc. I-am transmis o urare băștinașă – cu trimitere la decedații din familia lui, după care mi-am reproșat lipsa mea de reacție. Trebuia să iau telefonul din mașină și să-l trag în chip de individ. Cine știe, poate găseam ceva „pete” în cazierul lui.

Numai că, prost cum s-a dovedit, nu cred că ar fi în stare să găsească vreo victimă. Cum vă spuneam și la început: nu-i de ajuns să fii prietenos și să ai o poveste. Dacă nu e simplă și te încurci în detalii, riști să rămâi un escroc cu buzele umflate. Și fără dinți în gură, dacă interlocutorul care se prinde și e și mai nevricos din fire. 😉

Ceea ce poate i s-o fi întâmplat și ăstuia, la un moment dat în viață. 🙂 Acum a avut noroc. Sînt calm de felul meu și eram mult mai preocupat să-mi fac mașina neagră la loc. Dar dacă dă peste vreun băiat cu centură neagră? 😀

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.