Dragă Profi,

Recunosc că la început m-am bucurat când ai pus un magazin acolo „unde întorcea odată tramvaiul cinci”. Ai transformat, în Oradea, o zonă așa-zis verde, dar, de fapt, un fel de parcare mocirloasă când ploua ori plină de praf și mizerie pe timp de vară, într-un loc aranjat, asfaltat, civilizat.

Mi-a plăcut mereu că aveai produse bune, variate și ieftine în comparație cu abc-urile care împânziseră cartierul până în acei ani. E drept, la început mi se părea că mirosul și lumina din magazin aduceau ceva din atmosfera unei alimentare mai răsărite de dinainte de 1989.

Cu timpul am trecut și pe asta și multe dintre cumpărături le făceam la magazinul tău de pe bulevardul Dacia. E adevărat, e aproape de casă, dar era important faptul că găseam cam tot ce aveam nevoie pentru o după-amiază/seară petrecută în bucătărie. Ori pentru un mic dejun rapid sau o cină târzie, când comoditatea nu te mai lasă să gătești ori să mergi la un restaurant.

Ai avut și angajați ok, cei mai mulți cu bun simț. Am trecut cu vederea unele discuții între băieții și fetele în tricouri verzi, referitoare la mici nemulțumiri legate de program sau de șefi – deși nu e treaba clientului să afle astfel de detalii. Se mai întâmpla ca o casieră nouă să se miște mai lent ori casa să se blocheze fix în fața mea – am așteptat fără nervi ca totul să se rezolve.

Pe scurt am avut, în majoritatea timpului, o părere bună despre tine.

Dar au fost suficiente două întâmplări petrecute într-o singură seară de sâmbătă ca să mă gândesc că griul în care te-am văzut e mai mult închis decât deschis.

Prima întâmplare – când o clientă a cerut…

…la raionul de mezeluri, să nu i se dea o bucată de la capătul unui baton de salam sau șuncă, ci una dintr-un baton nou.

„- Acela e vechi, dați-mi, vă rog, din altul, nou”, a cerut femeia.

S-a trezit cu o replică tăioasă din partea doamnei de dincolo de tejghea.

„- Nu se poate. Nu pot începe altă bucată. Dacă luați mai mult, poate. Dar așa nu pot începe alta, săru’ mâna. Mai ales că în seara asta am inventar.”

Discuția a fost mai lungă și presărată de semne de întrebare, legitime, ale clientei. Și i s-a răspuns în felul de mai sus, inclusiv cu acel ciudat „săru’ mâna” adresat de o femeie mai în vârstă – angajata – celei mai tinere – clienta.

În traducere, dacă vreau să cumpăr ceva, tre’ să accept ce îmi oferă magazinul. Nu contează dacă eu, clientul, vreau într-un anumit fel. Ori iau ce mi se dă, ori pa. Pentru că nu cumpăr mai mult și pentru că nu dă bine la inventar.

Totul pe banii mei.

Câteva minute mai târziu, scandal la casele de marcat.

Un individ băut ori drogat se revoltase pe lume ori pe viață și se manifesta plenar. Paznicul a chemat echipa de intervenție a firmei de protecție cu care magazinul are contract ca să-l scoată afară pe tipul agresiv.

Ceea ce musculosul cu barbă sosit degrabă a și făcut. În stilul lui, neanderthalian. Și-a scos bicepșii la înaintare, l-a împins pe scandalagiu de câteva ori și i-a transmis amenințător că „discutăm noi afară ce ai tu cu noi sau cu alții”. Totul în fața clienților de la case, mirați de o asemenea demonstrație de bărbăție.

„Și-o merită prostu’ ăla”, s-au bucurat o tanti și o tânără. Doar vreo doi dintre cumpărături s-au revoltat când au văzut agresivitatea omului de la firma de pază: „Dacă prostul acela era fiul dumneavoastră sau un prieten, chiar și băut ori drogat, vi se părea normal să fie amenințat și împins ori să-l bată apoi, afară? Trebuia chemată și Poliția și ea să-l ia cu duba.”

Să ne înțelegem: nu-s mironosiță și sunt convins că e nevoie de o atitudine fermă, poate chiar și de violență pentru a opri un potențial pericol. Garantat nu era nevoie ca băutul/drogatul să fie împins violent și să i se promită o discuție lămuritoare de față cu clienții magazinului. Tipul din echipa de intervenție avea un fizic de luptător cu multe victorii în ring, în timp ce scandalagiul era tipul clasic de șmecheraș tras prin inel, cu gură mare.

Situația putea fi rezolvată simplu: individul clar nu avea ce căuta acolo, deci era ok dacă era luat pe sus, fără vorbărie, scos afară și dat pe mâna Poliției. Fără promisiuni și amenințări publice care să îi tulbure pe clienți.

Precizare: nu cred că discuția de afară, dintre agresivul cu gură mare și agresivul cu mușchi, s-a soldat cu morți și răniți. Cinci minute mai târziu, scandalagiul fuma o țigară în fața magazinului și căuta un nou motiv de ceartă. Dar nici nu a ajuns pe mâna Poliției, așa cum ar fi trebuit.

Sunt două situații care aruncă pete nasoale pe imaginea ta, Profi.

Ca un client constant (încă), îmi permit și eu un sfat: alege-ți cu mai multă atenție angajații și firmele de pază cu care colaborezi.

Și încă o rugăminte: stabilește-ți, te rog, niște principii clare după care îți vinzi marfa. Să știm dacă o putem ruga pe angajata de dincolo de tejghea să ne dea ce dorim noi. Pe banii noștri, evident. Sau, dacă nu, să știm să o luăm spre alt magazin – s-au deschis mai multe în zonă. Poate că acolo inventarul nu înseamnă că trebuie prezentat șefului batonul neînceput.