„Pleacă-ai noştri, vin-ai noştri / Noi rămânem tot ca proştii…”

Cine ar fi crezut că celebrul monolog din 1945 a lui Constantin Tănase descrie perfect, şi la 74 de ani distanţă, situaţia nu doar din politica românească, ci şi pe cea a sportului.

E trist, chiar foarte trist că în toţi aceşti ani nu am reuşit să învăţăm nimic din greşelile trecutului, care nu doar că ne urmăreasc, dar pe care continuăm să le repetăm cu o acurateţe incredibilă. Exemplele sunt nenumărate, dar în aceste rânduri am să mă opresc la doi prieteni buni: Ştefan Kovacs şi Emeric Jenei. Doi mari antrenori ai României, singurii de altfel de pe meleagurile mioritice care au câştigat ca antrenori Cupa Campionilor Europeni la fotbal, aka (cum ar spune juniorii de azi) Liga Campionilor.

Povestea lor de viaţă seamănă izbitor. Ar fi multe de scris, însă calitatea lor cea mai însemnată a fost modestia.

Născut la Timişoara, dar retras la Cluj după cele două titluri de campion european al cluburilor cucerite cu Ajaxul lui Cruyff şi Neeskens, nea Pisti Kovacs ne-a lăsat în pace liniştit. La fel cum a trăit, dar așa cum şi noi am uitat să-l mai întrebăm de fotbal. Ce rost avea? ”Era bătrân, nu merita deranjul” – nu? Le ştiam noi pe toate. Ce putea să ne mai spună cel care a avut pe mână aproape întreaga „portocală mecanică”?

Peste ani şi ani, Emeric Jenei a ales şi el Transilvania, stabilindu-se la Oradea. Oraşul care l-a adoptat rapid, dar l-a și uitat la fel de repede. Doar defunctele FC Bihor şi CF Liberty au mai apelat la serviciile sale. În rest, tot mai rar îi auzim părerile la televizor.

”S-a ramolit omul” – s-au grăbit unii să-l judece. „Ce să ne mai spună el de tiki-taka Barcelonei? E depăşit.”

Dar nu pentru alţii, care mai ştiu să aprecieze valoarea şi calitatea.

De acum Budapesta este mai aproape decât Bucureştiul pentru nea Imi Jenei…

…şi asta din simplul motiv că premierul maghiar Viktor Orban, cel care a ales să investească masiv în sport, l-a numit consilierul lui pe probleme care țin de acest domeniu. Oau, surpriză de proporţii! Nu, domnilor, nu este deloc surprinzător. Ei şi l-au dorit, noi nu l-am vrut. Nu l-am mai băgat în seamă.

Köszönöm szépen, domnule Orban, pentru gestul care ne amintește de o vorbă strămoșească pe care nu o mai respectăm demult: „Cinsteşte-i pe bătrâni, căci tu vei fi mai bătrân.”

Cu siguranţă, nea Imi nu le-a făcut bine pe toate, dar cred că merita mai multă admiraţie. Măcar pentru ceea ce a făcut pentru fotbalul românesc. Dar nimic nu mai trebuie să mire într-un fotbal în care performanţa a ajuns să însemne bucuria de-a ne califica în grupele Europa League. Atenţie, nu Champions League!

Alex Fergusson a fost făcut „sir” pentru cele două ligi ale campionilor cucerite cu Manchester United. Nea Pişti Kovacs, şi el cu două titluri de acest fel în palmares, nu are nici măcar un memorial.

Multă baftă, nea Imi!