Alimentez de la Mol de ani buni. De când un amic care se pricepe la mașini mi-a zis că motorina de la benzinăriile verzi e mai bună decât în alte părți.

Între timp, amicul meu s-a convins că nu neapărat motorina îți menține motorul puternic și sprinten, ci și tehnologia de sub capotă și propriul noroc. Așa că, în paranteză fie spus, nici eu, nici el nu mai facem diferențe între Mol, OMV, Petrom sau Gazprom. În schimb, nu mai alimentez cât voi trăi de la micile benzinării. Vă povestesc altădată de ce.

Cardul de fidelitate de la Mol

Revenind la Mol… De vreo 15 ani am card de fidelitate la ei. Acumulez puncte și mi le transform în diverse lucruri: sucuri, brăduleți, dulciuri, lichid de parbriz. Chestii neînsemnate, dar utile.

Anul trecut, prin mai, angajații unei stații din Oradea a companiei mă anunță că al meu card a expirat. Motiv numai bun să-l schimb, îmi zic băieții. Ok, no problemo. Am predat bucata de plastic și am primit în schimb o hârtie cam cât o carte de vizită, cu un cod de bare pe ea. Și îndemnul de a o folosi până vine noul card. Adică…

– …în cel mult o lună îl ridicați de la benzinăria unde ați predat cardul vechi. Dar vă anunțăm noi.

Evident că a trecut luna, au trecut lunile, m-am luat cu alte chestiuni și bucata de hârtie începea să se uzeze și să se rupă chiar la mine în portmoneu. Dar nicio veste despre cardul promis.

Nu-mi neg neglijența, indiferența și comoditatea care m-au determinat să lâncezesc într-o astfel de situație și să nu verific ce e cu noul card. Ba… am întrebat de vreo două ori la alte benzinării Mol din Oradea ce și cum, dar am primit drept răspuns niște ridicări din umeri.

Datele personale și un nou început

Până în urmă cu o lună și ceva, pe la începutul lui martie, când un angajat binevoitor m-a îndrumat să sun la numărul verde al Mol România.

– Îl găsiți pe orice chitanță de la noi.

Am urmat sfatul și am aflat de la vocea feminină din call center-ul Mol că GDPR-ul e de vină că nu mi-a ajuns noul card. Mai precis, bucățile de plastic, conținând date personale, nu mai sunt trimise la benzinării, ci direct la client acasă, pe motiv de protecție a informațiilor mele proprii și personale.

Mi-a cerut să completez o cerere, să le-o trimit via e-mail. Băiat conștiincios, m-am conformat și, așa cum mi s-a promis printr-un răspuns online, am așteptat 20 de zile lucrătoare ca să primesc plasticul fără de care, deși le acumulam în continuare, nu puteam folosi punctele.

În a 23-a zi lucrătoare mă sună un tip care se recomandă de la Mol și care mă roagă să-l lămuresc ce se întâmplă. Nu de alta, dar cardul meu tocmai se întorsese la locul de origine.

– Deci acolo e, râd eu. Nu de alta, dar chiar mă întrebam dacă nu s-o fi rătăcit pe undeva.

– Nu s-a rătăcit. Poșta a întors plicul la noi. Ceva nu e ok. Haideți să verificăm adresa, vă rog.

Fiecare semn, literă, cifră din adresa pe care mi-o dictează se potrivește cu cea pe care o am de 10 ani în buletinul personal.

– Ciudat. Pe plic Poșta Română a trecut ”destinatar mutat”, îmi comunică partenerul de discuție. Nu-mi explic, dar haideți că vi-l trimit din nou.

Postarea asta-i despre o mică minciună

Dacă ați crezut că postarea asta e despre Mol, ați înțeles acum cui îi este destinată. Draga de Poșta Română mă dă mutat fără să mă vadă măcar la față. Fără să-mi fi lăsat în cutia poștală un anunț în legătură cu corespondența primită.

Așa cum a făcut în alte situații în care am primit un colet, o recomandată, ceva de genul. Însă minciuna asta de adolescenți mă deranjează maxim.

Mai mult decât m-a deranjat faptul că Mol nu s-a obosit timp de aproape un an să mă anunțe – avea cel puțin adresa mea de e-mail – ce se întâmplă cu cardul meu. Nu că n-aș putea fără el. Dar sunt, totuși, un client. Unul oarecare, care cere să fie tratat corect, nu cu indiferență.

P.S. Mulți ani am avut respect pentru Poșta Română, cea care aducea în cutia părinților mei 7 (șapte) ziare pe zi în anii ’90. Acum, însă, nici nu se poate compara cu serviciile private de curierat. Deși avea toate șansele să fie cea mai bună.