”Da’ voi, jurnaliștii, de ce nu scrieți despre…?”

Pfuu, de câte ori am auzit întrebarea asta, pusă de familie, prieteni, cunoscuți, persoane care sunau pe fixul din redacție ori scriau pe Facebook… Oamenii au tot soiul de nedumeriri, nemulțumiri, situații de care trebuie, spun ei, să afle jurnaliștii. Ale fiecăruia sunt cele mai importante – și asta pe drept.

Ultima dată am auzit semireproșul ăsta în urmă cu o zi, în prima seară de după Digi24 Oradea.

– Pe voi nu vă interesează ce se întâmplă în județ? Nu scrieți că pe platformele fraților Micula de la Rieni, Sudrigiu și Ștei s-a oprit joi curentul și oamenii nu mai au cum să lucreze? Sunt sute de oameni în situația asta și poate nu vor fi plătiți. Iar în urmă cu două săptămâni s-a luat și gazul, tot pe platforme, dar probabil s-a plătit ceva factură restantă și atunci totul a revenit la normal.

Vocea de la celălalt capăt al firului, un cunoscut din zona mea folclorică, mai mult mă informa decât să-mi reproșeze ceva. N-avea de unde să știe că tocmai devenisem freelancer. Și chiar dacă știa – mi se aplică principiul ”once a journalist, forever a journalist”.;) Iar cel care mă sunase ținea cont de asta.

De ce și cum selectăm informațiile

Oamenii le spun jurnaliștilor problemele lor, de multe ori mai importante doar pentru ei decât pentru a face obiectul unor materiale de presă. Dar sunt altele care fie vizează sute sau mii de persoane, un oraș, un județ ori chiar o țară, fie sunt atât de interesante încât merită să fie aduse ”pe sticlă”, în ziare, la radio ori pe portalurile de știri.

Le triem în funcție de multe chestiuni: importanța informației, resurse care trebuie alocate pentru realizarea materialului, iar în cazul televiziunii – dacă avem sau nu imagini cu care să le ilustrăm.

Și mai ținem cont, noi, jurnaliștii TV, de disponibilitatea oamenilor de a discuta cu noi, ”de a vorbi în fața camerei”. Asta pentru că de multe ori cei care ne sesizează vor să rămână anonimi. În plus, cei care dețin informații nu vor nici în ruptul capului să le destăinuie. În această din urmă categorie intră și autoritățile.

Prea puțini justițiari

E adevărat, unele informații nu se transformă în știri și pentru într-o redacție sunt prea puțini oameni care să se ocupe de documentarea și realizarea mai multor materiale. Plus că reporterii au de făcut și alte știri (mai ales dacă depind de o stație-mamă de la București).

Așa se ajunge ca multe probleme sesizate de cititori/ ascultători/ telespectatori să rămână doar niște informații notate într-o agendă. Date condamnate să aștepte la nesfârșit o verificare.

Iar din cauza asta apare supărarea oamenilor care ne acuză că nu scriem despre problemele lor. Că nu-i ajutăm, că nu le facem dreptate. Pentru că ei așa ne văd: niște justițiari.

Nu cavaleri pe cai albi, cu săbii și platoșe. Ci niște oameni ”înarmați” cu pixuri, microfoane și camere, porniți să facă dreptate.

Desigur, recapitulând ce am scris mai sus, asta ar fi o imagine a jurnalistului ideal. Despre care nu spun că nu ar putea exista. Dar nici acela nu cred că ar putea scrie despre toate problemele de care află. Deși sunt convins că, dacă ar putea, ar face-o. 🙂


Related posts

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.