Am votat. Era normal să fac asta. Așa am fost educat: să fac alegeri, indiferent că sunt bune sau rele, și să mi le asum. Am acest drept și mi-l exercit. Mi-a fost oferit gratuit. Alții au suferit și chiar au murit pentru el.

Am votat pentru că îmi place să îmi aleg reprezentanții ori pe cei care mă conduc. Asta chiar dacă nu întotdeauna a ieșit așa cum îmi doream când am pus ștampila pe un candidat sau altul. Uneori ai mei concetățeni au ales altfel și m-am aflat în minoritate. Alteori preferații mei s-au aliat cu cei pe care nu i-am vrut. Mi s-a explicat că așa e în politică. Eu spun că în lupta pentru ciolan te faci frate și cu necuratu’. 🙂

Am votat nu pentru că unii mi-au spus că votul meu contează. Ci pentru că sunt un idealist și îmi place să cred asta. Asta deși știu că alegerea mea contează atâta timp cât trec pe la urne cât mai mulți dintre conaționalii mei. Din păcate, nici de data asta nu cred că vor fi mai mult de 50% din totalul celor înscriși pe liste. Totuși, e mai bine ca altădată – la secția unde am votat chiar era aglomerație. 🙂

Am votat fără să pun mare preț pe aparițiile în presă ale candidaților ori pe postările pline de culoare și creativitate de pe Facebook. Nu m-au impresionat laudele salvatorilor de țară și ale ”măritorilor de salarii”, dar nici pumnul cu care s-au bătut în piept cei care se prezentau continuatori ai marilor politicieni ai secolelor trecute. Neimplicat în relatări de presă, am putut privi oarecum din afară toată tevatura mediatică legată de aceste alegeri europarlamentare.

Am ignorat fețele încruntate, vorbele meșteșugite, stegulețele agitate la mitinguri de partid ori batistuțele puse fashion la piept. M-am distrat când persoane cu care n-am schimbat în viața mea un mesaj sau un like ori (mai ales) vechi amici care mă uitaseră m-au (re)descoperit și m-au îndemnat hotărât să-i votez pe unii sau pe alții. Am simțit și dezgust când opțiunile declarate ale internauților generau revărsări de ură și de ”carne” – de aceea am și renunțat după o perioadă să le citesc.

Am votat după ce am încercat (parțial am reușit) să aflu ce fac și cu ce ne pot ajuta europarlamentarii noștri, în funcție de marile grupuri din Parlamentul de la Bruxelles. Despre asta puțini au strecurat câteva vorbe în discursurile patetice despre țărișoara noastră și cum trebuie ea să fie nealcoșă și respectată în Europa.

Am votat (un) nume, nu partide. Sunt convins că sunt oameni ok în toate partidele. Nu-s diavoli doar într-o parte și îngeri în cealaltă. Contează să te informezi, să asculți, să cauți explicații. Să nu crezi sondaje sau alte creații împachetate într-un mare fel care ne sunt aruncate spre digerare.

Nu-s adeptul unei doctrine sau al alteia. Îmi plac oamenii muncitori, gospodari, care fac ceva pentru comunitate, pentru orașul lor, pentru țara lor. Sper să-i avem printre cei care ne reprezintă în Parlamentul European. Sper că vor face treabă, altfel votul nostru e doar ”dust in the wind”.

Însă dincolo de votul pentru Europa, eu zic că e necesar să facem un lucru și mai important: să ne comportăm ca în Europa. Să fim corecți, să ne facem treaba cu profesionalism, să ne respectăm pe noi și între noi înainte de a le cere altora să o facă. Să uităm că ”e bine și așa”, să facem să ne fie bine nouă, dar și celor din jur. Știu, sună a societate ideală – dar ce ne costă măcar să încercăm?

P.S. Am votat și la referendum. Deși m-am codit. Sunt absolvent de Drept și cred că problemele ridicate la consultarea publică inițiată de președinte își pot găsi rezolvarea altfel, mult mai simplu. Plus că avem trista experiență ca rezultatele altor referendumuri să nu fie puse niciodată în aplicare. Dar bunul simț mă face ca, în momentul în care mi s-a pus o întrebare (ori două), să și răspund.