România U21, generația deșteptării fotbalului românesc

”Ei, voinicii mei, ce lung somn am mai dormit…”

Cam de prin ’94 n-am mai trăit astfel de emoții la un meci de fotbal. De când generația lui Hagi, Popescu, Ilie Dumitrescu și compania dansa sub soarele arzător al Americii. 🙂

Drept e că de atunci – și mai ales în ultimii ani – nu prea am mai deschis televizorul pentru a vedea un meci de fotbal autohton. Nu am avut ce să văd într-un campionat dominat de mediocritate. Și nici ”naționala” mare nu mi-a dat motive să simt fiorii emoțiilor.

M-am consolat cu Champions League, cu ”europenele” și ”mondialele” la care, în lipsa alor noștri, țineam cu Olanda ori Germania. Mă bucuram la reușitele lui Arsenal, Real ori ale vreunei mici echipe ce izbutea să pătrundă la masa bogaților. Și atât.

Până în seara asta.

Seara în care tinerii din România U21 ne-au arătat că fotbalul mioritic s-a trezit din somnul lung pe care l-a dormit în ultimele decenii.

Nu-s analist sportiv să vă descriu tehnic ce și cum a fost în meciul cu Anglia de la ”Europeanul” italian. Dincolo de pase, goluri și victoria cu ”micul Albion”, am văzut la tricolorii U21 cea mai importantă calitate de care are nevoie un om pentru a câștiga: capacitatea de a nu renunța niciodată.

I-ați văzut pe ”mânjii” lui Rădoi dând un pas în spate după ce au fost egalați în două rânduri? I-ați văzut plecând capul jos și țînând de rezultat, pe principiul că ”e bun și un egal”? I-ați văzut oprindu-se după ce au dat al treilea lor gol?

A, și încă un lucru: i-am admirat seriozitatea și calmul cu care Florinel Coman i-a replicat reporterului care și vedea România U21 în finală: ”Urmează meciul cu Franța. Noi la el ne gândim.”

Dar parcă acum avem dreptul să visăm frumos, nu? 🙂

Viitorul sună bine – sloganul din telefonia mobilă se potrivește actualei generații și chiar întregului fotbal românesc. 🙂 Băieții ăștia vor forma naționala ”mare” a României și, chiar dacă vor avea și meciuri pierdute (e în firea lucrurilor), strânsul din dinți și neplecarea capului îi vor face să devină generația pe care o așteptam de atâta timp. Cea care să ne readucă emoțiile și să ne scoată din nou în stradă.

Să nu uit: mi-au plăcut toți tricolorii, cu un plus pentru Florinel Coman, Pușcaș și Ionuț Radu. Dar ce nemaipomenit a fost strigătul tribunelor după golul marcat de Hagi:

”Hagi! Hagi! Hagi!” – parcă eram înapoi în timp, în America lui ’94. 😀

Foto: Fanatik

Adilabos

Când eşti pus să-ţi povesteşti viaţa, parcă nici nu ştii ce să alegi să spui. S-au întâmplat atâtea în anii pe care i-ai trăit încât totul ţi se pare important şi te temi să nu rămână ceva pe dinafară. Alţii, din contră, cred că nu au făcut mare lucru şi nu prea au habar ce să le spună celor care ar vrea să audă ceva despre ei. Mie-mi place să cred că fac parte din prima categorie. Mi s-au întâmplat multe. Frumoase sau urâte, dar niciodată nu le-am regretat. Le-am luat pur şi simplu aşa cum s-au întâmplat.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.