Ziua în care l-am rușinat pe Bill Gates. 189.000 de lei pentru niște pâinici, o cola și o salată :)

N-oi fi având eu în cont decât multe zerouri, fără alte cifre în fața lor, dar am reușit să dau peste cap casa celor de la Profi. 😉 Și să-l fac invidios pe orice miliardar de pe planeta asta. Care altul ar fi plătit pentru patru pâinici, o salată de ciuperci și o doză de cola, fie ea și cu gust de piersici, modica sumă de 189.484 de lei? Plus 4 bani. Adică vreo 40.000 de parai europeni. 😀

Vorba vine, am plătit. Nici de erau făcute din cel mai scump aliaj de pe Mama Terra nu aș fi aruncat – manelistic style – banii pe astfel de produse. Am rămas cu cardul în mână. Doar nu era să-mi amanetez viitorul penru următorii 25 de ani. 😀

Adevărul e că, după scanarea produselor, până și casierița s-a blocat.

– Nu știu ce am făcut, dar cred că, în loc de patru pâinici, v-am încasat patru camioane. 😀

– Poate tot magazinul, încerc eu să-i refac calculele.

Timp de aproape 2 minute, am fost o mică vedetă printre pensionarii care așteptau cuminți, la coadă, lămurirea situației ”milionarului” din fața lor. Cred că unii își făceau calcule pe ce ar fi cheltuit contravaloarea celor patru pâini. Alții puteau jura că asistă la ceva promoție soldată cu victoria tipului în pantaloni scurți și tricou de la casa 1 din Profi Dacia. 😀

Totul s-a destrămat, însă, la apariția șefei de magazin. Cu un card și trei tastări, doamna a restabilit ordinea în haoticul amestec de cifre de pe displayul casei de marcat. Pe care a apărut în scurt timp o înșiruire mult mai ușor memorabilă: 11 lei și ceva bani. de

4 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.