VIDEO. Cum „joacă” pe ritmuri de higheghe, la ”Pășune Fest”, un diplomat al Ambasadei Japoniei în România

E imposibil să nu fii cucerit de ritmurile viorii cu goarnă – tradiționala higheghe din zona Bihorului. Când începe highighișu’ să mângâie corzile cu arcușul, începi să tropăi, să puști din degete ori să te bați pe picioare. 😉

Și japonez dacă ești, nu te poți abține. 😀 A demonstrat-o un diplomat al Ambasadei Japonei în România, care a fost prezent, vineri, la Roșia, în Bihor. Cetățeni din zonă zic că e chiar atașatul cultural al ambasadei, dar, neavând confirmare oficială, i-am zis, simplu, ”diplomat”. 😉

Omul ascultă vioara cu goarnă și sunetul cheii de bicicletă lovind în metalul tobei și începe a dănțui. Asta în timp ce filma niște copii care, îmbrăcați în tradiționalii blugi cu tricou 😉 , prezentau ceva datină din zonă, în avanpremiera ”Pe Pășune Fest”, un eveniment organizat la Roșia.

”Jocul” după higheghe al japonezului a fost suprins, vineri, pe la ora 18, de un fost coleg de-ai mei, Răzvan Mincic, care-mi zicea că omul chiar vorbește bine românește și e pasionat de muzica de pe la noi. De apreciat.

Și dacă tot ziceam de ”Pe Pășune Fest”, haideți să vă dezvălui câte ceva despre evenimentul asta. Totul se va întâmpla sâmbătă asta, de la ora 10 la ora 23, în locul numit „Între râuri”, la intrarea în Roşia dinspre Beiuş. Vor fi ateliere meșteșugărești, de artizanat, ritm și muzică. Cei care vin în zonă vor putea face cicloturism, speoturism, rafting ori via ferrata.

Evident, nu lipsesc obiceiurile tradiționale, nunta și claca la Roşia ori piese de teatru țărănesc. Va fi deschisă și o ”Curte de Ospăț”, unde pot fi gustate sarmale, plăcinte ori înghețate.

Nu veți asculta doar muzică populară, ci și pe Vlad Vancea, Dafina Naiad, Iarba Fiarelor, trupa Corbu și Frații Jdieri.

Bine o fi? 🙂

3 Comments

  1. Desigur, traditional, cu japonez cu tot..
    La cat de mult e Regele Sfantul Ladislau urmas al vreunui dac liber, asa tine si chestia asta „Pășune Fest„ de traditional..

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.