Când procedurile sunt mai presus decât viața unui copil

Am urmărit agitația (mai ales a) posturilor de știri, de vineri seara, în legătură cu dispariția Alexandrei, adolescenta din Caracal despre care se presupune că ar fi fost ucisă de un criminal în serie. E un subiect care, cu siguranță, i-a ținut pe mulți în fața ecranelor și a fost întors pe toate fețele de moderatori, invitați, experți sau simpli părerologi.

Dincolo de goana după audiență pe care criticii televiziunilor de știri ar putea-o invoca, abordarea acestui caz – cu inevitabilele tușe groase date de moderatori, cu formulările bombastice ale unor invitați ori stupidul limbaj de lemn al unor oameni din domeniu – a atins și o altă țintă. De această dată mult mai importantă.

Atât de blamată de tot felul de persoane și personaje, presiunea mediatică a scos la iveală greșelile incredibile ale anchetatorilor și rateurile, demult și de mulți știute, dar niciodată recunoscute oficial, în relațiile dintre diferite structuri de forță ale statului. Am aflat că, pentru unii, viața unui copil nu valorează nici măcar cei 2 lei din vorba românului.

Ni s-a dezvăluit că un procuror a decis să aștepte ora 6 dimineața ca să intre în casa suspectului.

Asta în condițiile orice student la Drept știe că în caz de urgență, mai ales când viața cuiva este pusă în pericol, polițiștii și procurorii pot intra la ORICE ORĂ pe proprietatea cuiva.

În plus, polițiștii l-ar fi rugat pe procuror să descindă mai repede în casa suspectă, dar magistratul ar fi refuzat. Sună ciudat, dar asta arată trei lucruri:

  • ori procurorul a vrut să demonstreze că el este șeful, deținătorul de cohones, caz în care n-a făcut altceva decât să-și dovedească mărimea orgoliului cu prețul morții (încă neconfirmată) a unui copil
  • ori a vrut să se acopere de hârtii, caz în care a dovedit că procedurile au fost mai importante decât viața unui om
  • ori procurorul avea alte date decât polițiștii și nu le-a transmis acestora, caz în care ar cam trebui să dea niște explicații.

Apropo de explicații: vorbim de Parchet, procuratură, cum vreți să îi spuneți – una dintre cele mai ermetice instituții din punct de vedere al comunicării. În anii de presă i-am numărat pe degetele de la o mână pe magistrații care au stat de vorbă cu mine, ca jurnalist. I-am apreciat, oricât de puține informații au dat, pentru că au înțeles cât de important este să comunici, să transmiți informația corectă, atât cât se poate la un anumit moment în anchetă.

Explicațiile STS și câinii tranchilizați

În schimb, ați văzut în cazul Alexandrei vreo conferință de presă comună STS-Poliție-Parchet în care, din respect pentru plătitorii de taxe, să fie expusă corect și coerent starea de fapt? În care să fie asumate niște greșeli ori cel puțin explicate? Nu merităm noi așa ceva… De fapt, cum să explici că victima îți dă mură în gură tot ce ai nevoie să o găsești și tu arunci vina pe birocrație ca să îți justifici incapacitatea?

Am zâmbit ironic în momentul în care STS ne-a transmis sec nouă, pulimii, că nu are cum identifica cu precizie locul de unde se face un apel. Asta în condițiile în care Google e capabil să te identifice cu o precizie de câțiva metri, iar sateliții îți numără boabele de fasole din farfurie. Am impresia că suntem luați de fraieri, lăsați să credem că în epoca reclamelor care glorifică 5G-ul, o instituție semisecretă a statului stă la mila operatorilor de telefonie mobilă pentru a ne localiza.

Au mai fost și faza cu tranchilizarea câinilor ori cea megacretină în care părintelui Alexandrei i se spune că fata o fi plecat după vreunul și se întoarce ea, cândva. Asta din urmă face parte din colecția de stupizenii generate de mentalitatea de organ ocupant a unui fotoliu dintr-un birou cu gratii. Mai țineți minte ”Las’ că n-o mai f… nimeni la vârsta ei”, cu referire la victima octogenară a unui viol?

Concluzii

Mi-aș dori ca agitația media și răbufnirea oamenilor din Caracal ori de pe internet să ducă la schimbări de mentalitate, nu doar de oameni pe posturi. Mi-ar plăcea să cred că, în ochii autorităților, viața unui om valorează mai mult decât niște proceduri și orgolii, mai mult decât o pensie specială. Că profesioniștii (deloc puțini, slavă Domnului!) vor fi lăsați să își facă treaba și să ocupe posturi-cheie în locul celor notați cu 5 la diverse examene.

Și mi-aș fi dorit atât de mult ca această presiune mediatică să fi existat și în aprilie 1999, când două adolescente erau ucise pe un câmp de lângă Boiu, în apropiere de Salonta. Poate că n-ar fi trecut 20 de ani fără ca vinovatul să plătească

Foto: a1.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.