Bătăliile astea electorale – c-or fi ele pentru Cotroceni, Parlament, Parcul Traian sau Unirii 1 (ultimele două sunt Prefectura Bihor și Primăria Oradea, pentru cei nefamiliarizați cu geografia mereu în schimbare a municipiului de lângă vama Borș 🙂 ) – nu doar că ne împart în tabere, ci ne transformă și în șmecherași ironici, lansatori de glume dăștepte. Fitilele alea aparent lipsite de importanță într-un anumit context, dar capabile să dinamiteze imaginea unei persoane. Mai ales când și victima contribuie cu propria-i neștiință.

Într-o țară în care matematica e declarată de cei mai mulți (aș zice toți, dar mi-e că vă supărați) ”cea mai nasoală materie” și în care nu știu câți cunosc  deosebirea dintre un triunghi echilateral și unul isoscel, noi chestionăm un candidat despre aria cercului.

Daaaa, suntem genii cu toții!

Mai puțin doamna Dăncilă (al cărei fan nu sunt, dar pe care nici nu o s-o iau la împins vagoane – să ne înțelegem). Păi, cum, mă? Ea, cu meditații date la mate, să n-aibă habar de πr² ?!! Sincer acum! Noi, restul, calculăm pierul ăsta cel puțin de două ori pe zi: dimineața, când mușcăm din pita cu unt și salam, și seara, după ultima trecere pe la frigider, în drum spre budă. Ce bisectoarea mă-sii de treabă!

Acum pe bune: e cel puțin aiurea ca o persoană care a studiat matematica în facultate să nu știe sau să greșească un răspuns la o astfel de întrebare banală. Dar ce are sula cu prefectura? Întrebarea despre aria cercului nu avea nicio legătură cu situația ori cu funcția pentru care lupta destinatarul ei. Însă răspunsul greșit a contat pentru presă mai mult decât orice referire la un program politic sau măsuri administrative.

Normal oarecum, internetul și burtierele televiziunilor de știri s-au umplut de referiri ironice la π și la r. Iar noi am văzut imaginea oferită, am ascultat părerologii și am râs: ”Pe asta cine-o votează?”

Apropo: ce promisiuni au făcut în campanie Viorica Dăncilă și Klaus Iohannis? Nici eu nu știu, așa că le caut pe google. Acolo unde, preț de o zi, am făcut din ”aria cercului” cea căutată sintagmă. 😉 .

Pe lângă luatul în râs, suntem buni și să judecăm – mai ales în politică.

Acolo împărțim lumea în ”ai noștri” și ”ăilalți” și nu acceptăm contraargumente. Evident, noi suntem ăi buni, cavaleri Jedi cu săbii laser, frate, în luptă cu ceilalți – the dark side of the Force. Iar în ultima vreme, mai ales pe fondul pasiunilor politice, divizarea asta e tot mai evidentă, mai ales pe net. Acolo unde toți sunt deștepți, frumoși și stăpâni ai adevărului absolut.

Refuzăm însă privitul în jur. Acolo unde situația e mult mai complicată decât pe mica noastră tablă cu piese albe și negre. Și unde nu suntem atât de faini, corecți ori isteți. Nasol, ha?

Pentru că adevăratele noastre probleme nu-s alea de matematică. Mai curând cele de limbă, stâlcită cu atâta naturalețe de zici că așa e normal. Apropo: l-ați auzit pe noul șef al PSD ce gramatică rafinată rostogolea, la miez de noapte, în microfoanele televiziunilor?

Noi avem probleme mult mai vechi, de a căror rezolvare nu ne pasă, dar care ne erodează ca indivizi și societate. Trăim în pătrățica noastră și ne interesează aria cercului doar dacă e să luăm la mișto un candidat.

În rest ne doare în cont:

• când ne parcăm mașinile pe treceri de pietoni ori fix în intersecție, de nu mai au șoferii vizibilitate decât atunci când ajung în mijlocul drumului;
• când aruncăm gunoaiele lângă tomberoane sau lângă incintele închise pe motiv că am uitat cheia acasă
• când stăm cu minutele la casa de marcat să ne aranjăm cumpărăturile în ”plăși”, ignorând spațiul special amenajat pentru asta și pe ceilalți clienți
• când ”o călcăm până la suta la oră” prin oraș și ne enervăm pe idiotul de polițist că ne amendează
• când ne exprimăm în gura mare, în public, supărarea sau nemulțumirile prin băgat de părți anatomice în diverse lucruri
• când șantierele pe care lucrăm, deși necesare, sunt făcute în bătaie de joc față de șoferii sau pietonii pe care îi umplem de praf și mizerie și pe care îi punem să treacă direct prin gropi, denivelări și șanțuri
• când meșterul (ce glumă tristă…) instalează un robinet, uită să verifice dacă a pornit apa și ne lasă în frig o săptămână – ”se mai întâmplă”
• când plătim încălzirea ca la Viena, dar noi stăm în Oradea
• când spațiul verde din fața blocului e plin de gunoaie, dar noi așteptăm primăria să facă curățenie
• când postăm mesaje despre dreptate, adevăr și justiție, dar continuăm să (ne) mințim și să credem în aceleași tâmpenii cu care suntem fraieriți de ani și ani
• când știm că ar trebui să facem ceva, dar ne e prea lene să ne ridicăm și să spunem ”Ajunge”
• când suntem tratați cu aroganță și indiferență

Și câte ar mai fi.

Dar sunt și multe lucruri frumoase în țara asta. Ca să le ajutăm să iasă la suprafață trebuie doar să rezolvăm mai întâi problemele din pătrățica noastră. Să ne informăm și să gândim cu proprii neuroni. Să gândim frumos și alegem cu mintea.

Căci inima poate fi înșelătoare, iar a continua pe un anumit drum nu e întotdeauna calea cea mai bună.