Oradea mea – cu bune și rele, la sfârșit de 2019

despre Oradea

Am venit, acum mai bine 24 de ani, în Oradea. Plecat din micul meu colț de lume, din Beiușul natal, încercam să mă adaptez vieții alerte din marele oraș, așa cum mi se părea pe atunci municipiul din care nu știam decât capătul cartierului Nufărul și traseul liniilor de tramvai. Și cum să ajung ”la verișoara”, mătușa mea – cadru didactic universitar, verișoara primară a mamei.

La început nu aveam sentimente față de oraș. Era locul în care urmam o facultate, unde încercam să supraviețuiesc din banii pe care părinții se chinuiau să îi adune pentru a mă ține la școală. Am trecut mai repede decât alții peste inerentele glume și ironii voit fine, dar cu tușe groase și, pe alocuri, nesimțite, pe care unii „băștinași” ni le aruncau nouă, ”viniturilor” sau ”olteni ai Bihorului” – cum eram complimentați noi, cei din ”zona folclorică”.

În orașul de 20 de ori mai mare decât târgul Binșului mă limitam la drumurile spre sediul de pe Magheru al facultății, spre căminul din Sânmartin și la vreun bar cu bere ieftină ori la cantina unde aveam abonament lunar. 😊

În timp, m-am atașat de Oradea.

Am început să o cunosc mai bine, să îi aflu istoriile, secretele, oamenii importanți. Faptul că am activat decenii la rând în presă m-a ajutat mult în sensul ăsta. Orașul mi-a devenit ”acasă„ și am ajuns să-l îndrăgesc. Iar oamenii au ajuns, în timp, ”ai mei” – calzi, faini, amabili, ambițioși (cei mai mulți).

Totuși, deși recunosc că Oradea mi-e dragă tare, nu am făcut greșeala de a cădea în capcana sentimentalismului. I-am văzut evoluția în ultimul sfert de secol de când ne cunoaștem. Am admirat și apreciez lucrurile bune (multe) care se fac în oraș, dar i-am aflat și partea negativă care nu are ce căuta descrierea unei așezări moderne, europene, cum se vrea reședința Bihorului.

Îi văd și îi citesc pe mulți cum ridică în slăvi orașul și îl pun în rând cu Barcelona, Budapesta sau Helsinki. Arhitectural ne apropiem de aceste metropole, iar sentimental îi pot înțelege pe lăudători și mai că aș putea rezona cu ei. Dar, cum scriam mai sus, nu cad în capcana ”simțirilor inimii”. 😊

Să fim corecți: suntem departe de orașele enumerate mai sus și mai avem mult de parcurs până să ajungem la stadiul lor. E drept, suntem pe drumul corect, depășim multe orașe din țară la capitolul civilizație și frumusețe arhitecturală. Dar nu-i suficient.

Poate că turiștii văd mai ales fața atrăgătoare a Oradei…

… clădirile frumoase, luminile din târgul de Crăciun, cetatea refăcută, mâncărurile bune, transportul modern etc, dar eu, ca localnic, ajung și în cartiere și prin parcări din spatele blocurilor, neîncăpătoare și pline de noroi ori de gunoaie.

Nu îi atac pe edili pentru aceste imagini – știu că nu ei aruncă pungile cu resturi de mâncare lângă incintele de gunoi (de lene sau din comoditate) și nu parchează ei mașinile pe spațiul verde, transformându-l într-o mare de noroi.

Nu ei aruncă mucuri de țigări lângă tomberoane sau în gurile de aerisire și nu edilii parchează mașini pe locuri pentru persoane cu handicap. Nici nu claxonează ori înjură o tanti care nu coboară suficient de repede dintr-o mașină. Și în mod sigur nu transformă bulevardele – mai ales Dacia – în piste de raliu, după căderea întunericului. 🙁

Nu cred că ei le-au spus multora dintre comercianți să nu-și salute clienții ori să îi întâmpine cu indiferență sau aroganță. Din contră, la Primărie suntem tratați corect, civilizat – chiar dacă taxele se măresc anual prin votul consilierilor locali care nu se obosesc să ne explice de ce o fac. Plătesc, dar măcar să știu de ce mai mult de la un an la altul. Sau de ce e mai scumpă gigacaloria în condițiile unui sistem modernizat de termoficare.

Apropo de consilieri locali: unul n-am văzut să vină prin cartiere, să organizeze vreo întâlnire cu cei care l-au ales ori pe care îi reprezintă. Să îi întrebe de sănătate, de probleme, de dureri. Mai vin capii Primăriei, dar parcă prea rar. Acele dezbateri publice de la Primărie par mai mult niște simpozioane – mi-ar plăcea să văd cum vine muntele la Mahomed. 😊

Șantierele-dezastru pentru șoferi și pietoni

Și, pentru că tot mi-e dragă Oradea, nu pot să nu observ cum noi, locuitori ai orașului, suntem bătaia de joc a constructorilor ce se ocupă cu multe dintre marile lucrări din zonă. Lucrări care, precizez, sunt necesare și cu care eu sunt de acord.

Poate mai țineți minte cum ați circulat prin Piața Unirii în perioada când zona centrală a orașului era în refacere. Prin noroi ori praf, prin mizerie ori făcând echilibristică pe scânduri suspendate între două bucăți de beton.

Am înțeles că a fost grabă, că lucrările au avut un termen strâns de predare. Dar omul simplu, trecătorul sau șoferul, a fost total exclus din acea ecuație. 🙁

Chestiune care nu se întâmplă în țările civilizate. Am văzut în Austria sau în Germania cum sunt organizate șantierele, cum sunt strict delimitate zonele pentru pietoni sau cele pentru mașini. Sunt curățate și semnalizate în așa fel încât – prin cele dedicate pietonilor – să poată trece chiar și o persoană în cărucior cu rotile. „Dincolo” respectul față de om, de sănătatea și viața lui, nu e o vorbă goală.

Dacă ați uitat acea perioadă a Pieței Unirii – care îmi place mult cum arată acum (deși ar mai trebui niște iluminat stradal pe timp de noapte), uitați-vă la Piața Ferdinand. În zona transformată în șantier se parchează fix cum vrea fiecare (am întâlnit mașini lăsate exact pe mijlocul drumului), e plin de praf și mizerie, iar respectul în trafic e un deziderat îndepărtat.

Pe strada Aurel Lazăr se lucrează (sau așa se spune). Dar nimeni nu s-a gândit la riverani, obligați să își rupă mașinile printre săpături și denivelări ori să suporte înjurăturile trecătorilor de pe Corso alături de care sunt obligați să conviețuiască (deși, recunosc, nu e normal).

Dar dezastrul maxim e pe Podul Dacia și la intersecția Parcului Traian și a Aleii Ștrandului cu bulevardul Magheru. Și aici e o lucrare importantă și necesară, să ne înțelegem. Dar mașinile se zdruncină serios prin denivelări, gropi, pietrele aruncate peste tot. Iar zona e semnalizată în bătaie de joc. Nici vorbă de respect față de om, față de bunurile lui.

Va fi bine în anii ce vin 🙂

De felul în care se desfășoară o lucrare e responsabil constructorul, de acord. Dar cine ne apără pe noi, oamenii obișnuiți, de bătaia de joc a celor puși să refacă o zonă? Nu știu ei, oare, că respectul e o regulă esențială de lucru, ce trebuie să facă parte din planul de acțiune al oricărui muncitor, inginer, proiectant?

Aș fi curios să știu dacă vreun funcționar din administrația orașului a verificat vreodată felul în care lucrările afectează populația. Și dacă a dat vreo sancțiune, fie ea verbală.

Așadar, sunt multe lucruri care ar trebui îndreptate în Oradea. Ține de noi, dar și de cei pe care i-am ales. Poate că se va întâmpla în timp, în anii care urmează. Nu de alta, dar orașul e al celor care locuiesc aici – în primul rând nouă trebuie să ne fie bine.

Să ne placă în Oradea, să ne simțim bine în casa noastră, să nu ne stoarcem buzunarele să trăim aici. 😊 Și să ajungem să criticăm mai puțin – mereu există ceva de cârcotit. 😉

La mulți ani, Oradea mea! Și la mulți ani, Binșu’ meu!

Nu uit: La mulți ani, Girișu Negru!

sursă foto: ilovehdwallpapers.com

4 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.