2019 – retrospectiva unui an cu stații închise, propriul stăpân și lucruri noi de învățat

Am lăsat să se sedimenteze amintirile, să treacă relaxarea de Anul Nou (la mine așa a fost) și să se mai golească puțin și frigiderul doldora cu mâncăruri de sărbători (decente ca număr și calorii). Totul așezat, ardelenește. 😊 Așa că, după o săptămână și ceva, am decis că e cazul să-mi adun gândurile și să fac retrospectiva lui 2019. De fapt, a lucrurilor ce mi-au rămas în memorie din ultimele 12 luni. Și nu-s puține, că am bună ținere de minte. 😉

Așadar:

  • 2019 a fost ciudat din punct de vedere profesional. După 20 și ceva de ani, drumul meu în presa locală s-a oprit. Nu că aș fi vrut, dar când cei de la centru decid că redacțiile locale nu sunt profitabile, semnezi actul oferit, îți iei catrafusele și pleci. Discuțiile ulterioare, bârfele și lamentările nu-și au rostul. Ce a fost, a fost, important e ce urmează – e cea mai bună filozofie. 😊
  • am încercat să scriu pentru bihorpenet.ro. Am și făcut-o timp de aproape 3 luni (mulțumiri, Cristi și Victor). Am realizat însă că voluntariatul nu-mi ține de foame și că îmi ia mai mult timp decât atunci când eram angajat la tv. Așa că am renunțat, de data asta de bună voie. S-a întâmplat cu 3 zile înainte să fac fix 21 de ani de presă.
  • după ce am plecat din TV am primit doar câteva telefoane de la oameni cu care am colaborat. Îi număr pe degetele de la o mână. Nu m-a deranjat deloc. Știam că așa va fi.
  • am depus CV-uri. Multe. Fără rezultat. Ori nu am fost persoana căutată, ori subsemnatul mai are multe de învățat. Cred în a doua variantă.
  • am primit oferte. Am refuzat din diverse motive, printre care NU cel că mă feresc de muncă. Unii m-au înțeles – le mulțumesc, alții nu – le mulțumesc și lor. Unii nu mai vorbesc cu mine după ce am refuzat. Nu-i bai. Îmi pare rău, dar pentru prima dată pun în față propriul meu interes, timpul meu.

Există viață după TV. Din angajat, responsabil de treburile propriei firme de familie

  • am învățat că viața de antreprenor nu e deloc roză. Ca angajat ai doar grija postului tău, iar salariul vine negreșit la datele stabilite. Ca răspunzător de firmă privată câștigi cât muncești. Și chiar lucrezi pentru asta.
  • am aflat cât de îmbârligate pot fi niște circuite electrice, de ce e indicat să pui repartitoare de încălzire și că e bine să faci vizite nocturne prin sediul firmei. Eviți inundații. 😊
  • am mereu la mine câte un act, o factură sau o chitanță. Și, inevitabil, ștampila firmei.
  • îmi fac programul cum vreau eu, dar asta înseamnă că uneori e ceva de făcut și seara ori spre miezul nopții.  Sau după. Nu e nici ușor, nici greu.
  • m-am convins că birocrația e un adevărat mamut în instituțiile statului. Te lovești peste tot de ea și te ține în loc luni la rând. Bănuiesc că toți știți asta. 🙁
  • am de-a face cu oamenii faini, profesioniști. Foarte puțini. Sunt și din cealaltă tabără, care îți ucid neuron după neuron. Încerc să le dau ignore. Nu-mi prea iese, dar încerc. Și ei trebuie să trăiască. Dar și eu.

Anul advertorialelor, călătoriilor și cafelelor de la Point

  • în 2019 am întâlnit oameni faini ori am reînnodat legătura cu vechi colegi. Cu ei am colaborat la diferite proiecte, ca editor sau ”compozitor de advertoriale”. Așa am învățat chestii precum instalarea sistemelor de securitate, cum se fac lactatele ori ce fel de fațete dentare îți fac dinții mai albi. 😉
  • și tot o chestie de editor: văd toate greșelile de pe burtiere, chiar și acum, deși mă uit mai puțin la știri. Continuă să mă enerveze orice exprimare aiurea, literă mâncată sau cuvânt folosit greșit. Vechile obiceiuri mor greu.
  • Apuc să văd și reclame. Și mă minunez de lipsa de imaginație a copywriter-ilor. E jenant ce scripturi au unele spoturi. Niște oameni se cer afară, zic eu.
  • călătoresc mult. Am ajuns la performanța de a mă deplasa fără GPS prin Budapesta. Pe alocuri, și prin Viena. Asta confirmă ce scriam mai sus: îmi fac programul cum vreau eu. 😉
  • continui să îmi beau cafeaua la Cofe Point. Când se poate. Prietenul Niki știe. Ocazional, mai stau la o poveste cu fostul meu coleg de sufe… de birou, Ciucu. 😊

Situații pentru care caut o rezolvare

  • am căutat și caut încă o soluție pentru ăia de aruncă plasele cu gunoaie fix lângă ușa incintei metalice din curtea blocului. Am pus pe listă pistolul cu laser și blestemele strămoșești. Credeți că ar merge vreunul?
  • soluții n-am nici pentru nesimțiții care parchează pe locuri rezervate persoanelor cu dizabilități. M-am gândit să le lipesc pe parbriz o foaie cu ”PERSOANĂ CU HANDICAP DE BUN SIMȚ”.
  • cum să fac primul milion de euro? Muncind, știu. Dar muncesc de 22 de ani și… nimic. A, da: mai trebuie să adaug și eficiența. De văzut.

Și uite așa se făcu o listă pe care am dorit-o scurtă la început. Dar așa sunt eu: când mă apuc de povestit, greu mă opresc. Chiar dacă fac o listă. 😊

Sper ca anul ce tocmai a început de 8 zile și mai bine să ne aducă lucruri faine de povestit, de trăit, de amintit. Că așa e în firea lucrurilor: să evoluăm și să devenim mai buni.

foto: hdmarketing.hu

1 Comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.