Jocul autostrăzilor sau lecția de sabotare a adversarilor

Ne mirăm cum naiba avem clasa politică pe care tot o înjurăm și pe care o vrem schimbată de 30 de ani, dar numai nu reușim. Păi, cum să avem altă specie de conducători, când ne educăm copiii de la vârste fragede să fure, să înșele ori să facă tot felul de promisiuni doar pentru a-și pune adversarul la pământ?

Iată un exemplu în acest sens. De sărbători, părinții din România au descoperit pe rafturile magazinelor – în Oradea, eu am văzut la Real – un joc pe care au putut să-l pună în desaga Moșului.

Jocul autostrăzilor se intitulează creația caracterizată de realizatorii ei – cei de la D-Toys – drept ”joc de strategie tipic românesc”. Că n-au greșit cu nimic prezentându-l astfel o confirmă prezentarea ce pare desprinsă dintr-o stenogramă a unei ședințe de partid.

După ce jucătorii sunt îndemnați să amenajeze ”cât mai multe autostrăzi în România” (frumos, nu?), vine atenționarea: ”Dar în timpul construcțiilor se poate întâmpla orice.” Iar apoi, la foc automat, urmează indicațiile prețioase:

”Sabotează-ți adversarii cu incidente neașteptate: un contract dispărut, o surpare de teren, o schimbare de guvern, un viaduct prăbușit, o contestație la licitația publică, blocarea lucrărilor etc – și vezi dacă poți respinge atacul adversarilor cu negocieri, alocări de fonduri, vreun constructor nou sau cu niște promisiuni electorale.”

Educativ, nu?

Mai bine spus, pregătirea tineretului pentru integrarea în lumea politică dâmbovițeană. Un update la învechitele incendieri ale holdelor și otrăviri ale fântânilor.

În plus, adolescenții sunt sfătuiți să se asocieze în adevărate grupări sau clanuri guvernate de interese financiare. Din care să facă parte nu mai puțin de 2 – ca să fie puterea afacerii mai mare, dar nu mai mulți de 6 – ca profitul să nu se împartă în prea multe părți. Oricum, mai au grija dispariției vreunui contract, a schimbării guvernului sau a întocmirii unor liste cu promisiuni electorale.

Înțeleg dorința de a le arăta juniorilor cât de nașpa e lumea în care trăim. Dar chiar era nevoie să le dăm încă un instrument de pervertire?

Sau poate că-s eu vreun soi de mironosiță și nu înțeleg cu adevărat jocul autostrăzilor. Fără ghilimele.

2 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.