Onoarea și solidaritatea mai există în fotbal. În cel german – ce credeați? Cum și-au pedepsit ultrașii jucătorii lui Bayern Munchen

Situația e simplă. La meciul dintre Hoffenheim și Bayern Munchen, ultrașii bavarezilor afișează un banner cu injurii la adresa patronului gazdelor. Se războiesc în felul lor cu un miliardar pe care îl acuză că, având voie de la federație, încalcă o regulă privind investitorii din fotbalul german.

Știu: indiferent că-s pe stradă, la birou sau pe stadion, nemții au fixurile lor cu regulile și nu admit derogări. Dar nici golănii de genul celei din galeria lui Bayern.

Jucătorii și oficiali ai lui Bayern se duc la galeria bavareză și fac gesturi largi: ”Dați jos, naibii, porcăria aia!” Nici rugămințile lor, nici întreruperea meciului de către arbitru nu îi conving pe ultrași. Ei au meciul lor cu Dietmar Hopp, omul cu bani de la Hoffenheim.

Pedepsiți de propriii jucători

Și atunci se întâmplă: jucătorii lui Bayern le întorc spatele suporterilor nervoși și încep o miuță de aproape un sfert de oră cu adversarii. Cărora, apropo, le dăduseră deja 6 ”boabe”. Onoarea e un atribut al civilizației, nu?

Nimeni nu mai atacă, nu se mai dau indicații tehnice, dar toată lumea aplaudă cu privirea spre Hopp. Lângă care stă marele Rummenigge, acum președinte la Bayern.

Meciul se termină, jucătorii aplaudă spre tribuna gazdelor, care le întoarce gestul. În iarbă și în ploaia enervantă e și Dietmar Hopp. Nimeni nu se mai uită la agitații ultrași ai lui Bayern. Nici măcar jucătorii pe care, cică, îi susțin.

Onoarea și verticalitatea sunt calități pe care le apreciază toată lumea, dar puțini sunt în stare să le dovedească. Munchenezii din teren au făcut-o și au spălat prin gestul lor o parte din petele lăsate de munchenezii din tribune. Adevărații suporteri îi vor înțelege.

M-am întrebat care ar fi fost reacția jucătorilor dacă o astfel de situație s-ar fi petrecut în a noastră Ligă 1.

N-am văzut nicio echipă mioritică să stea verticală și să își critice suporterii care și-au scos organele și preferințele sexuale pe bannere afișate în tribune, la ore de maximă audiență. N-am auzit, de exemplu, ca vreun șef de club să meargă la Gigi Becali și să-i fie alături când ”fanii” îl făceau ”cioban”, ”țăran” sau… Nu că ar fi avut nevoie patronul FCSB de o astfel de susținere ori că nu ar avea ”bubele” lui.

(Nu-s stelist, dinamovist ori rapidist, deci nu pot fi acuzat că țin partea cuiva. Exemplul de mai sus e dat de un om care iubea o dată o echipă din afara Bucureștiului.)

În schimb, am văzut jucători înjurați ca la ușa cortului, care stăteau cu capetele plecate în timp ce suporterii le dădeau… binețe. Nu degeaba le zicea ”fătălăi” Dana Budeanu. 🙂 (Nu trageți, zice și ea niște adevăruri. 😉 ) Am auzit de oameni care, cu banii lor, au ținut în viață echipe de pe la noi, dar care au fost acoperiți de rahat de ultrași supărați.

În loc de concluzie

Poate și de aceea suntem atât de departe de fotbalul mare. Acolo unde onoarea și verticalitatea merg mână în mână cu profesionalismul, implicarea și atitudinea. Și cu banii – mulți, evident. 😉

În rest, și acolo, și aici, fotbaliștii au tot două picioare și o minge după care aleargă.

foto: Sportschau

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.