Se fac azi două săptămâni și trei anotimpuri de când stau, izolat, în casă. Izolați, de fapt, pentru că e o decizie luată în familie. 😉 (Nu că vreunul dintre noi am avea probleme ”covidiene” – dar am ales ceea ce în termeni actuali se cheamă ”distanțare socială”. Iar izolarea nu e 100% – doar mai ai nevoie de un aliment, o apă.)

Nu, nu greșesc socoteala și nici timpul nu a căpătat o altă dimensiune – deși viața între pereții apartamentului ne poate dilata cu ușurință percepția temporală. Iar duminică am și sărit un ceas, prin trecerea la ora de vară.

În primele zile am trecut printr-o ciudată toamnă la jumătate de martie. Cam răcoare spre frig, cu ploi mărunte și nori sumbri. Și ceva vânt, așa, ca desert. A urmat o perioadă cu o vreme tare faină, cum ar caracteriza-o meteorologii din satul bunicilor, cu un soare cât pita scoasă din cuptor și cu temperaturi decente spre ”pfuuu, ce cald s-a făcut afară”. 😊

Într-o dimineață iarna s-a întors brutal. Cam ca un virus semi-ignorat, dar hotărât să arunce încă un val pandemic asupra celor care crezuseră că au scăpat. Cu ochii cârpiți de somn și nasul lipit de geam (pe care, desigur, tot eu l-am șters ulterior cu o cârpă, în zona de contact) am privit la învârtita pe care fulgii o jucau deasupra parcului de lângă bloc.

Rog să fiu înțeles: izolat sau neizolat, n-am avut parte de o iarnă nici măcar decentă, iar în ultimele luni ninsorile au fost mai rare decât baxurile de hârtie igienică pe rafturile de la un Lidl din Oradea.

Dar totul s-a risipit iute, iar de câteva zile, primăvara s-a întors. Cu ceva vânt, cu niște gângănii care mai rătăcesc traseul spre parc și aterizează în balconul nostru, dar și cu soare și 20 de grade indicate de termometrul semiprecis pus pe geamul bucătăriei.

Ce faci când amenințarea virusului te ”arestează” acasă?

Când stai izolat într-un apartament unde ai cam tot ce-ți trebuie, ai nevoie de imaginație ca să treacă timpul mai ușor. Nu de alta, dar chestiile musai de făcut se epuizează repede. Adică, sincer: să dai cu aspiratorul și cu mopul în casă, să cureți praful, să faci mici reparații și să uzi niște pomi par, în astfel de condiții, cele mai simpluțe lucruri. 😊

Mai ales când fiecare membru al familiei își știe ”jobul”. Stând acasă non-stop, porția fiecăruia e rapid rezolvată și prea puține (spre deloc) sunt lucrurile care pot apărea în plus. Eventual niște cumpărături o dată la câteva zile (noi am ieșit de trei ori în 14 zile ca să ne completăm stocurile) – magazinele chiar au mărfuri.

Tehnologia ne menține hainele și vasele curate, iar gătitul în astfel de condiții e – și nu mint deloc – un moment așteptat prin gusturile oferite și rețetele discutate între noi sau căutate pe net pentru diversificarea meniului. Bine, Neia e șefa. 😉 Eu doar îmi dau cu părerea înainte, ofer o mână de ajutor în timpul operațiunilor de preparare și mănânc bine după.

Apropo de gătit: în una din zilele de primăvară de la începutul perioadei de ”locuit nonstop” am deschis sezonul de grătar pe balconul-terasă. Pe lângă furtuna de gusturi și mirosuri (pauză de scris, jur că îmi plouă în gură… 😊)

….

(am revenit) Așadar, pe lângă furtuna mai sus menționată, am redescoperit plăcerea de a mă agita pe lângă cărbunii încinși, unde să simt fumul și să aud sfârâitul grătarelor. Recunosc totuși că am nevoie și de idei și sfaturi – Neia e prezentă. 😉

Iar în rest, relaxare.

Cât cuprinde. Una ”activă”, pe cât permite statutul de izolat. Să mă explic.

• Citesc mult. Adică mă informez despre coronavirus (nu numai, dar mai ales) lecturând tot felul de studii publicate pe net. Încerc să le verific credibilitatea și accesez link după link. Pe lângă faptul că am aflat mai multe decât oricând despre chestiuni medicale care – sincer – altădată nu m-ar fi interesat deloc, încep să îmi desțelenesc germana și să-mi actualizez baza de cuvinte în engleză. Deci multiplu rezultat. 😊

E adevărat, citesc și opinii. ”Influenceri” din domeniul medical, academic, jurnalistic – tot ce prind și cu care rezonez sau nu. Îmi fac măcar o idee ce zice ”lumea bună”.

Mai citesc ce se scrie pe un grup de Facebook unde un om pe care îl apreciez mult a avut încredere în mine și m-a pus administrator. La început mi s-a părut interesant. Acum nu-s așa de… exuberant. Dar sunt mult mai calm și nu mai răspund rafalelor de negativism și răutate.

• Folosesc televizorul mai mult pentru documentare și filme. Am văzut câteva comedii, acum am trecut la seriale. Recomand ”ZeroZeroZero”, pe HBO Go. Iar la documentare, oricare canal de profil e de urmărit.

Încerc să evit canalele de știri. De orice fel. Seara mă uit la Pro ori la jurnalul TVR – mi se pare cel mai echilibrat – ca să aflu ce s-a mai întâmplat și mă mai împiedic ziua pe la Antena3 și Digi24. Îmi doresc să ajungem, ca stil, la nivelul nemților: echilibrați, nepanicați, fără floricele.

• Joc table (sunt campion al mesei de pe balcon 😉 ) și fac sport – ganterele de pe terasă pot depune mărturie.
• Mai lucrez la câte un proiect online pentru care am tot timpul din lume să mă documentez.

Și în toată relaxarea asta, abia aștept să ieșim la cumpărături – fie ele și pe repede înainte. Eu, cel care ”iubește” magazinele. Pandemia îți mai schimbă optica.

În plus, scriu pe blog. Am un ritm de postare cum n-am avut de ani buni. Dar nici atât timp ca acum. 🙂

În concluzie:

Ca izolat, când ai mult timp liber, găsești ceva cu care să ți-l umpli. Dar mai mult mi-aș dori să am parte de perioade fără restricții, fără virusuri și probleme medicale. Să pot ieși din casă oricând, nu când vrea guvernul, să merg în sat, prin livadă, să circul oricând e nevoie prin oraș, fără declarații pe propria răspundere, să stau la rând fără să privesc temător la orice om care tușește.

Adică aș prefera lucrurile a căror simplitate nu am apreciat-o niciunul dintre noi până acum. Nu știe nimeni când se termină cu tâmpenia asta de virus?

foto: Info Timisoara