Regulile din România (poate şi din altă parte, dar pe mine mă interesează ce e la mine în ţară) spun că, dacă vin din străinătate acum, stau musai la izolare. 14 zile între pereţii apartamentului propriu, fără nicio alternativă.

În ochii statului, dacă mă întorc în acasă, în ţară, sunt un potenţial „distribuitor” de coronavirus. Altfel spus, „beneficiez” de prezumţia de vinovăţie şi trimis la autoizolare. De fapt, un fel de carantină, pentru că nu am voie să ies din locuinţă până se împlineşte termenul de două săptămâni.

Nu contează că şi în străinătate au fost restricţii. Că am stat mai mult în casă şi am ieşit prin magazine – cu mască şi mănuşi – doar cât am făcut cumpărăturile absolut necesare. Statul român, în mod normal, nu are de unde să ştie toate astea. Aşa că, supărat că nu m-a putut amenda cumva, vrea să se asigure, izolându-mă, că nu aduc vreun „cadou” nedorit din afara ţării.

Nu cer nimănui să mă creadă pe cuvânt. Într-un fel îi înţeleg şi pe speriaţii de pe Facebook care intră în fibrilaţii doar când aud de vămi şi români care se întorc în ţară. La câte tâmpenii circulă prin presă şi pe net şi la ce bâlbe au bifat autorităţile naţionale şi mondiale, mare lucru să faci diferenţa între adevăr şi prostie.

Dar mi se pare normal să mi se dea posibilitatea să demonstrez că nu transport cu mine altceva decât propriul bagaj genetic.

Să fac o testare anti-COVID-19 pe banii mei, de exemplu. În ţară măcar, dacă cele făcute, tot plătite de mine, în străinătate, nu-s acceptate. Dar am aflat că aş face-o pe degeaba. Ciudat, nu? Vă explic.

Luni, 18 mai, am sunat la numărul special pus la dipoziţia românilor din străinătate pentru informaţii legate de coronavirus. Primesc explicaţii: dacă nu-s diplomat, parlamentar, militar, personal navigabil sau şofer de TIR, intru automat în autoizolare la domiciliu.

– E o măsură preventivă, îmi spune vocea feminină de la celălalt capăt al firului.

Aveam pregătită următoarea întrebare. De fapt o propunere pe care o rumegasem în aceeaşi dimineaţă.

– Dar dacă, imediat ce intru în ţară – stau în Oradea, deci aproape de graniţă – mă duc imediat la un laborator (am citit de unul care oferă testare RT PCR în oraş) sau la Spitalul Judeţean ori cel Municipal şi îmi fac o testare real time PCR? Însoţit de Poliţie, dacă e nevoie, şi pe banii mei – am citit că e 200 de lei, nu cer statului niciun leu. Şi apoi semnez o declaraţie pe proprie răspundere că stau acasă până îmi vine rezultatul. Iar dacă acesta e negativ, gata cu izolarea?

Recunosc că am pus-o în încurcătură pe operatoarea cu care dialogam. Nu mai avusese un astfel de caz, aşa că a cerut câteva minute să obţină lămuriri mai sus. Când a revenit, am aflat că:

– Puteţi face testul, dar trebuie să găsiţi un laborator care să vină acasă şi să vă ia probe de sânge. Şi, oricum, tot trebuie să staţi acasă 14 zile.

– Păi, de ce să îl mai fac dacă tot trebuie să stau în izolare? Şi de ce nu se ţine cont de test, doar e recunoscut în România? (Acum a fost rândul meu să fiu pus în încurcătură.)

– Pentru că termenul de 14 zile e pentru a se stabili dacă aveţi sau nu Covid. E o măsură preventivă, v-am spus.

– Dar va indica testul dacă am sau nu. Şi atunci ce să mai previn, dacă eu demonstrez că nu am coronavirus?

– Aşa e legea. Plus că dacă testul e negativ, nu înseamnă că peste 2 zile, să zicem, dumneavoastră nu aţi putea avea simptome.

– Dacă testul e negativ, nu am Covid. Logic, nu?

Până vine răspunsul, trece pandemia

Discuţia a durat câteva minute şi nu a reuşit decât să mă bage adânc de tot în ceaţă. Concluzia: izolarea e obligatorie şi nici măcar testarea RT PCR nu îţi obţine libertatea. Chestie profund incorectă, atât timp cât acest fel de test e acceptat de autorităţi şi produce efecte în alte cazuri – nu şi în cele ale românilor reveniţi în ţară.

Între timp am trimis un e-mail cu propunerea mea la Ministerul Sănătăţii. Am primit doar un reply care conţinea textul mesajului meu şi atât. Până răspund ei, trece pandemia şi se ridică toate restricţiile.

Cred că propunerea de a le permite celor ce revin în ţară să se testeze pe banii lor avantajează pe toată lumea.

• cel care vine în ţară îşi face testul şi află în cel mult 2 zile dacă are sau nu virusul. Dacă e negativ, nu mai stă a prostu’ în casă 14 zile. Dacă are… Ghinion!
• laboratoarele sau spitalele ce oferă astfel de testări câştigă un ban (285 de lei la privaţi, 200 de lei „judeţeanul” din Oradea). Chiar şi-ar putea instala o zonă de recoltare în vămi, să le fie mai simplu.
• poliţiştii îl însoţesc doar o singură dată pe repatriat, la testare, nu îl vizitează zilnic, ca să se asigure că respecte izolarea
• statul scapă mai repede de un potenţial corona-pericol şi încasează mai mulţi bani de la cei care oferă servicii de testare RT PCR

Precizare:

Mi s-a spus că sunt puţine teste de acest fel. Sunt convins că se găsesc – dovadă stau anunţurile laboratoarelor. Plus că nu toţi vor să plătească 200-300 de lei pentru un test şi preferă izolarea.

sursă foto: pixabay.com