Scandalul din parcarea unui supermarket din Bucureşti era de aşteptat să apară. Prea se agitaseră spiritele pe net şi prin presă după ce autorităţile au obligat magazinele să facă triajul epidemiologic la intrare. Ceea ce NU însemna deloc că era musai ca şefii marilor prăvălii să treacă la termoscanare – condiţionarea accesului printre rafturi doar a celor care au auzit bipăitul „salvator” al termometrului digital (explic mai încolo de ce*).

Dar au făcut-o, trezind astfel tot felul de reacţii – adverse sau de susţinere, mai ales pe reţelele de socializare. Cei cu pregătire juridică s-au contrat cu argumentele oferite de legi. Alţii au invocat caracterul intim al ceea ce au numit „procedură medicală” – nu-s specialist, dar am întrebat pe cei care ştiu şi care confirmă că luarea temperaturii e o procedură medicală.

Au mai fost conspiraţioniştii – cei care se tem că vreun Picard cu termometrul pe post de fazer le trimite nişte unde în creier. L-aţi auzit pe unul din indignaţii implicaţi în scandalul din Bucureşti:

„Ce aparat e ăsta? Are aviz metrologic? De unde e achiziţionat? De unde ştim ce faceţi cu aparatul ăla? Poate o iradiaţi pe doamna.”

Chestia cu avizul metrologic am auzit-o şi în perioada când diverşi se agitau împotriva radarelor Poliţiei Rutiere. 🙂 Şi atunci, şi acum, o chestie invocată total aiurea. În schimb, ţin să le transmit curioşilor şi speriaţilor că în timp ce merg liniştiţi pe stradă sunt urmăriţi de camere de supraveghere, capabile să le vadă în full HD trăsăturile feţei ori numerele de la maşină. Oare acele camere or fi avizate metrologic? 😉 Zic şi eu.

Apropo: în filmarea din parcare se recunoaşte mâna de profi. 😉 Încadraturi ok, zoom-uri când şi cum trebuie. N-am văzut însă lavalierele de care vorbeau cei de la Kaufland.

Nu mă deranjează să fiu subiect de „termoscanare”

Sincer, nu m-aş feri din faţa unui termometru digital (deşi chiar nu văd utilitatea procedurii la uşa magazinului). Asta chiar dacă la capătul celălalt al aparatului se află un angajat sau un paznic, nu un cadru medical. Sunt convins că nu-mi citeşte nimeni gândurile şi nu-mi plantează în cap vreo idee neagră ori vreun microcip. 🙂 Cel mult nu sunt lăsat să intru într-un magazin.

Plus că nu mă pun să mă ţigănesc în parcarea vreunui supermarket şi să mă cert cu paznici sau şefi de magazin (care nu fac decât să respecte legi sau ordine de mai sus). Nu-mi convine, plec la alt magazin şi îi spun „adio” celui unde nu am fost primit. Bunul simţ şi educaţia primită de la ai mei mă împiedică să fac revoluţie lângă coşul cu cumpărături. Ştiu că există alte metode de a ataca un act pe care nu-l consider legal sau normal – petiţii, acţiuni în justiţie, demonstraţii în faţa unor instituţii publice etc.

Paranteză. Ce nu înţeleg mulţi este faptul că un magazin este un domeniu privat, în care nişte firme îşi pot impune anumite reguli. De exemplu, nu avem voie să intrăm printre rafturi cu animalul de companie sau cu îngheţată în mână, interdicţii respectate de (aproape) toată lumea. Magazinele ne pot interzice să le trecem pragul şi dacă, să zicem, suntem îmbrăcaţi în roşu. E proprietate privată, e alegerea lor. Consumatorii îi pot sancţiona nemaicumpărând de la astfel de comercianţi şi trimiţându-i în faliment.

În plus, dacă nu mă legitimez când îmi cer poliţiştii – şi mai pun deja stupida întrebare „da‘ ce am făcut?” ori aşez semnul exclamării după orice cuvânt, agenţii au dreptul legal să mă ducă la secţie. Ori să îmi pună nişte brăţări dacă îi iau drept parteneri de full contact. Sunt şi derapaje – rare şi repede depistate, doar trăim în epoca în care oricine are un telefon şi filmează orice.

*De ce nu e obligatorie „termoscanarea” clienţilor la intrarea în magazine

Medicii ştiu mai bine dacă a lua temperatura cuiva ajută sau nu la stoparea răspândirii coronavirusului. Eu zic că magazinele nu erau obligate, prin lege, să facă o termoscanare a clienţilor. Să o luăm pe rând.

În Hotărârea 394/18 mai 2020, articolul 9, aliniatul 3, se arată că „se instituie obligația instituțiilor și autorităților publice, operatorilor economici și profesioniștilor de a organiza activitatea, astfel încât să asigure, la intrarea în sediu, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât și pentru vizitatori, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 13 și art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.”

Nimic despre luarea temperaturii. E adevărat, în ordinul comun invocat – 1731 din 15 mai 2020 – este menţionată verificarea temperaturii, dar actul respectiv se referă strict la „activitățile de îngrijire personală în spațiile special destinate” – saloanele de coafură, mai pe limba română, la „activitatea în birourile cu spații comune în sistem deschis” şi la hoteluri şi pensiuni. Fără referiri la magazine.

În plus, specialiştii în datele personale (gedeperiştii) ziceau încă din martie că „solicitarea luării temperaturii corpului angajaţilor/vizitatorilor poate fi realizată numai după obţinerea consimţământului explicit al persoanelor vizate. Consimţământul explicit nu înseamnă neapărat că trebuie să fie oferit în scris.”

În concluzie: magazinele pot folosi – dar nu sunt obligate – metoda luării temperaturii clienţilor, dar numai dacă aceştia sunt de acord. Şefii supermarketurilor şi-au dat seama într-un târziu de chestia asta, aşa că operaţiunile de termoscanare au devenit istorie pentru unele lanţuri de magazine.

Precizare: Am folosit în postare termenul de „termoscanare” pentru a indica procedura de luare a temperaturii. Specialiştii spun că înseamnă altceva – citiţi aici o explicaţie, dar am preferat să-l folosesc cu acest sens pentru că e mai simplu de înţeles.