E adevărat că, în schimb, am dat bani statului român ca să-mi fac testul COVID. Dar oricum trebuia să ajung în capitala fostului imperiu, așa că am preferat să plătesc 210 lei Spitalului Județean din Oradea, decât aproape dublu la ceva clinică privată. Și am primit rezultatul direct tradus în engleză.
Sunt negativ, dacă asta era întrebarea cu care mă pândeați de când ați început să citiți postarea. 😉 Negativ în ce privește coronavirusul, dar pozitiv de numa’ în gândire. 😊
Bine, nu putea să fie totul perfect. Mailul cu rezultatul testului mi-a venit când eram de două zile în Austria, la cinci zile după ce îl făcusem. Noroc că înainte să plec m-am dus la laborator și l-am luat în stilul clasic, printat color pe un A4. 😉
Oricum, la ce privire în diagonală a tras vameșul austriac, pe hârtie putea să scrie că mă numesc Vladimir Putin și că m-am născut în New York. L-a interesat doar precizarea ”NOT DETECTED” din dreapta.
Cadoul de la primărie
Bun, deci am ajuns cu bine – și cu o întârziere de două ore jumate petrecute prin vămi – la Viena. Unde, ca un răspuns la răcoarea de afară, doamna mea îmi arată un voucher de 50 de euro, pe care, ca orice vienez(ă) cu acte în regulă, l-a primit în poștă, cado de la primărie:
– Mâine mâncăm pe banii statului austriac! 😊
N-a fost ”mâine”, ci a doua zi după ”mâine”. Și nu, nu ne-am simțit defel ca niște asistați social. Ne puteam plăti și noi masa la restaurant. Iar vienezii, ce să spun… Pot merge oricând într-un local – la ei redeschise de luni bune, nu era nevoie de un ajutor de la primărie.
Respectivul voucher a fost dat de primăria capitalei austriece fiecărei familii din oraș tocmai pentru a-i îndemna pe oameni să iasă din case și să meargă la restaurante. Pe scurt, un AJUTOR pentru industria HoReCa, de care au beneficiat și locuitorii Vienei – că doar din impozitele plătite de ei proveneau acești bani. O chestie reciproc avantajoasă, cum ar spune un politician român.
Asta înseamnă ca statul să servească oamenilor, nu invers. Să ajuți când e nevoie, să dai – nu să stai cu mâna întinsă după taxe și impozite. Să le explici situația, să-i îndemne să ajute, dar și să le oferi ceva în schimb.
Asta înseamnă să îți respecți cetățenii. Iar noi așa ne-am simțit: respectați și, sincer – fără lozincăraie ieftină, mulțumiți că putem ajuta.
Și cu papilele gustative mai încântate ca niciodată. 😉 Mai ales că am ales nu cantitatea, ci calitatea oferită de un restaurant asiatic aflat în inima Vienei. 素晴らしい料理, cum ar zice, via Google Translate, orice vorbitor de japoneză din zona mea, a Binșului. 😀
Apropo de japonezi. Când a venit cu nota de plată, ospătarul de la Akakiko, restaurantul de care tocmai v-am povestit mai sus, era gata să renunțe la masca purtată non-stop și gesticula într-o engleză aproximativă 😉 doar ca să mă facă să înțeleg:
– Ați consumat de 47,50 de euro din acest voucher. Mai aveți 2 euro 50.
– Păstrați-i, a zis românul mărinimos din mine, însoțindu-mi decizia cu un gest de emperator.
– No, sir, it is impossible. (Asta chiar a zis-o ca din manual.) Eu primesc cei 50 de euro de la primărie, e corect să vă dau de produse de 50 de euro. Vă mai aduc un suc.
Eram gata sa-l refuz, dar mi-am amintit ce sucuri bune ne adusese la masă, așa că mi-am călcat pe mândrie și am acceptat. Lăsându-i ulterior un bacșiș. Pentru corectitudine.
Ce ar mai fi de spus? Doar… Danke, Wien!