M-am ferit să îmi exprim public simpatiile (puține, e drept) ori antipatiile (fără număr) politice.

Pentru că, normal, le am, ca oricare altul. Apreciez sau nu anumiți politicieni, votez subiectiv (toți o facem) când pun ștampila pe un dreptunghi ori altul, critic cât cuprinde și laud rar spre deloc.

Am pus mai presus de orice regula jurnalistică a neimplicării. Însă a nu te implica nu înseamnă să taci, să nu spui ce crezi. Iar aici, la mine, pe blog chiar scriu ce cred. Asta nu mă face mai puțin jurnalist.

Odată prezentată justificarea, să scriu ce voiam, de fapt, să transmit. 😊

Am amici, cunoștințe, oameni pe care îi apreciez în toate partidele. Nu mă interesează culoarea lor politică: pot să fie pesediști, liberali, udemeriști sau useliști. Eticheta le-o pun eu, în funcție de ce sunt capabili și ce pot să facă.

Asta înseamnă că pe cei mai mulți dintre ei îi cunosc personal (altfel nu aș afla ce hram poartă, nu?)

Printre ei, e un om pe care îl știu de vreo 35 de ani ori mai bine – nu, Ovi? 😊 E Ovidiu Bunta, fostul meu coleg de clasă din liceu, intrat în politică de câțiva ani și înhămat acum în campania electorală pentru Primăria din Beiuș.

Să vă zic că nu m-a mirat deloc candidatura lui Ovi Bunta?

Încă de acum câțiva ani, de când a încercat și a reușit să ajungă  consilier local în Binșul natal, eram convins că nu se va opri acolo.

Spun asta pentru că – așa cum scriam mai sus – îl știu de vreo trei decenii jumate. De când jucam fotbal pe terenul de pământ de la stadion, de când beam Pepsi la ziua lui de naștere (cei de vârsta mea știu ce mare chestie era asta) 😉 ori împărțeam aceeași sală de clasă în liceu și același vestiar la echipa de baschet de la ”Samuil”. Și apoi aceleași seminarii și cursuri la Drept. I-am cunoscut și părinții (Dumnezeu să-l ierte pe nea Ghiță…) și cunosc aluatul bun din care e făcut Ovi.

Și am văzut cât de implicat, atent și încăpățânat (da, da, știu – ca orice beiușean ce se respectă 😉) poate fi când își pune în minte ceva. Iar pentru Ovidiu Bunta acel ”ceva” înseamnă acum să scoată un oraș din amorțeală și să-l ajute să se repornească. Să-l modernizeze în tot ce înseamnă relația administrației cu cetățeanul și să le ofere localnicilor instrumentele de care au nevoie pentru o viață bună în Beiușul lor. Adică exact ce ar face un primar pe care chiar îl interesează soarta comunității pe care o conduce.

Nu-i ridic statuie lui Ovi. N-are nevoie și nici nu sunt eu genul ăla de ”zidar”.

Are nevoie, în schimb, de cât mai multe voturi care să-l urce în fruntea administrației locale. Unde știe ce are de făcut – planurile lui le găsiți pe pagina de candidat. Le tot construiește de câțiva ani. Chiar și la întâlnirea de un sfert de secol de la terminarea liceului (suntem tineri!) tot despre ce ar trebui făcut în Beiuș am discutat.

Recent mi-a explicat ideile lui de candidat în câteva discuții, ultima purtată între un senviș mâncat pe fugă (el, că doar e în campanie) și un împins de cărucior printre rafturi (eu), la telefon – în perioada asta ne despart câteva sute de kilometri, totuși.

În ciuda distanței, Beiușul mi-a rămas și îmi va rămâne drag mereu – once beiușean, forever beiușean. 😉

De aceea îmi doresc să-i fie bine. Să se scuture de praful uitării și dezinteresului cu care a fost tratat de ani și ani și să devină un oraș modern, în dezvoltare, în care oamenii să se bucure de un trai bun.

Mi-aș dori ca Binșul meu să fie pomenit și în alt context decât cel legat de  anchete ale DNA ori de gropile și eternele șantiere de pe DN76. Orașul are o istorie, locuri și oameni de care să fie mândru. Îi mai trebuie planuri fezabile de viitor și oameni hotărâți ca să le pună în practică.

Ovidiu Bunta e unul dintre ei.

Nu cer nimănui să mă creadă pe cuvânt. Citiți-i programul, cereți referințe despre el. Beiușul e un oraș mic, toți se cunosc, toți știu ceva unii despre alții. Într-un fel, chiar dacă mulți suntem plecați prin lume, Beiușul este o mare familie. O ba! 😉

P.S. Ceea ce tocmai ați citit nu e defel un material electoral. Nu am primit niciun leu, euro sau dolar pentru el. Din contră, încă îi sunt dator lui Ovi cu o cafea – ultima dată când ne-am văzut a plătit-o el. Data viitoare când ajung prin Beiuș sper să o beau cu primarul. Dacă o avea timp între două proiecte, o ședință de CL și o delegație de investitori. 😉