2020 – ce (NU) am învățat în pandemia de anul ăsta

Se duce și 2020, cu pandemia lui cu tot – ducă-se, învârtindu-se sau nu, numai ducă-se. Asta nu ne garantează că următorul an va fi mai bun, 😉 dar tare nasol a fost ăsta în curs, așa că mai rău zicem noi că n-are cum fi cel de-l urmează.

Și totuși… În ciuda tuturor chestiilor aiurea pe care ni le-a adus, a restricțiilor de tot felul, am rămas cu ceva de pe urma lui? Am învățat noi, oamenii, ceva bun în pandemia lui 2020? Desigur.

Am învățat (unii pe bune, altora li s-a confirmat ce făceau de mici) că regulile de igienă musai urmate – din respect pentru propria persoană și pentru sănătatea celor din jur. Că sunt munca poate fi făcută – de către cei a căror job le permite – și de acasă, online, nu frecând menta și bând cafele de la automat la birou.

Ne-am convins (de parcă mai aera nevoie) că, în ciuda tuturor opreliștilor, suntem ființe sociale, făcute să interacționeze. Cu excepția nordicilor, probabil, și a celor din Siberia ori Alaska, unde densitatea populației pe kilometru pătrat e subunitară. Ne simțim aiurea să stăm departe de cei dragi, chiar dacă o facem pentru a-i proteja, și visăm la momentul când virusul sucombează definitiv pentru a ne relua vechile strângeri de mâini și îmbrățișări. 😊

Ne-am obișnuit cu cât mai puțin timp petrecut prin magazine (mai ales noi, bărbații 😉 ) și ne-am redescoperit propriile case, pe care am avut acum timp să le renovăm ori redecorăm, să le acordăm mai multă atenție. Am citit, am văzut filme și ne-am informat mai mult decât oricând despre medicamente, boli, tratamente, simptome. Ce mai, în fiecare zace acum un mic doctor, pe lângă specialistul în fotbal și politică! 😊

Dar au rămas multe chestii neschimbate, chiar și după pandemia lui 2020

Să nu ne mințim că viața ni s-a schimbat complet în timpul pandemiei. Nici vorbă de transformări radicale.

În continuare sunt șoferi care parchează pe iarbă, transformând spațiile verzi în mocirlă și pomii în stâlpi. Iar ceilalți îi tolerează și le acceptă nesimțirea pe motivul idiot că nu există locuri de parcare.

Continuăm să aruncăm gunoiul lângă tomberoane sau lăsăm ușile incintelor deschise, pradă ”scormonitorilor” de pe străzi.

La coadă ne suflăm unii altora în ceafă. Ne aruncăm să punem produsele pe bandă, de parcă un minut-două de așteptare ar însemna un sfârșit apocaliptic de lume.

În continuare izbim cu portierele mașinile parcate lângă. Povestim la telefon printre rafturi suficient de zgomotos încât până și tanti fudulă de urechi, aflată în celălalt capăt al magazinului să afle că ”e o porcărie botnița asta”.

Continuăm să ne îngrozim în fața televizoarelor, ascultând multele tâmpenii apocaliptice debitate prin tocșouri, în loc să renunțăm la îndobitocire și să facem diferența între informația pură și cea maltratată de unii ”specialiști”. Și să renunțăm la a arunca cu zvonuri și dezinformări în stânga și în dreapta. Dă-o-n tastatura mă-sii, acum chiar că oricine poate, cât de cât, verifica o informație – există internet și telefoane.

Totuși, mai e o rază de speranță: mulți cunoscuți de-ai mei îmi spuneau că se uită tot mai puțin la TV și caută informații pe net. Bune sau rele, nu are importanță. E de apreciat că fac un efort să se documenteze, să înțeleagă, să nu aștepte para mălăiață care să le cadă prin ecran.

Nu acceptăm opinii contrare și încercăm să le impunem pe ale noastre cu titlul de adevăr absolut. Invocăm libertatea de expresie (obligatorie în lumea modernă) doar în cazul nostru, nu și când e vorba de alții. Transformăm orice opinie după bunul nostru plac, ca să fie ”stâlp” convingerilor noastre.

Indiferent de taberele din care proveneau ”experții”, indiferent de motivele invocate, rar mi-a fost să văd o revărsare atât de abundentă de răutate online. Nu ești cu noi, ești împotriva noastră – e dictonul fundamentaliștilor de Facebook, unii cu un limbaj de budă comunală.

Ce ar fi de făcut?

Mi-aș dori ca toată nebu…, pardon, pandemia asta să ne tempereze. Să ne facă să înțelegem că alte lucruri sunt mai importante, nu veșnicele și neconstructivele dispute on sau off-line.

Să înțelegem că suntem ușor de manevrat și de dus în direcția dorită dacă refuzăm să ne informăm, să luăm date de la specialiști, nu de la părerologi de studio.

Nu-s sigur că vom face vreodată așa, dar un sfat îmi permit să dau. Și să mă țin și eu de el. 😊

Iar la final, două remarci.

Prima: NU CRED în coronavirus. CRED doar în Dumnezeu. Despre COVID-19 sunt convins că există, că e o boală gravă (nu ca și cancerul, dar e periculoasă). Mă informez despre acest virus și pandemia pe care a creat-o el și au declarat-o alții. Cred că nu ni se spune totul despre el. Că unii încearcă să-l folosească pe post de sperietoare mai mult decât trebuie. Și că ni se induce deliberat o stare de tensiune – în loc să se comunice uman, corect, nu corporatist.

A doua: SARS-CoV-2 ăsta a fost descoperit, oficial, acum un an. Îi mai zicem mult noul coronavirus?

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.