Între mine și Viena a fost dragoste la prima vedere. Am iubit și iubesc capitala austriacă. M-a primit cu căldură, cu lumina civilizației, cu frumusețea ei simplă, dreaptă, germanică. Iar eu m-am simțit mereu în siguranță acolo.

Pe străzile, pustii noaptea, din cartierul 5 ori printre zecile de mii de oameni care sărbătoreau Anul Nou pe Kaertner Strasse. Printre manifestanții pentru drepturile omului de pe Mariahilferstrasse, la ”târgul de purici” de pe Neubaugasse, în Naschmarkt sau lângă gara principală – Wien Hauptbahnhof.

Viena a fost mereu, pentru mine, orașul ăla neutru, echilibrat, sigur.

Până acum, când toată imaginea aia faină a capitalei austriece se duce naibii. Împroșcată cu jeg și gloanțe de niște gunoaie umane, pe care, cel mai probabil, Austria i-a primit cu brațele deschise, așa cum face cu toți străinii care îi trec granițele.

Oare nu greșesc austriecii lăsând să intre în țară tot felul de extremiști, de radicali, complet străini de cultura și obiceiurile europene? Și invocând principiul amestecării culturilor, să își dea seama prea târziu că e vorba, de fapt, despre ciocnirea civilizațiilor, soldată, iată, cu morți și drame.

P.S. 1981 a fost anul în care a avut loc ultimul atac terorist în Viena.