Ar fi…

Câteodată mi-e dor de el, mai mult decât aș fi crezut. Mi-aș dori uneori, prin nu știu ce minune, să-i aud vocea. Iar în unele clipe mi se pare că-i văd chipul printre trecătorii de pe stradă. Dar… nu-s de pe altă lume și nici visător. Cobor însă repede din amintiri – sunt totuși un om cerebral (încă 😉 ) – și mă iau cu problemele normale ale vieții.

Azi ar fi împlinit 71 de ani și pentru mine n-a îmbătrânit nici măcar o zi în ultimii 13 ani. Recunosc că mă mai străbate un fior când îmi aduc aminte de tata…

P.S. Poza îngălbenită de la început de postare e de pe vremuri, când ai mei erau tineri și frumoși, iar eu cu fratelo… mâncăcioși 🙂

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.