Curtea blocului

La mine în curtea blocului se intră, ca în oricare altă curte de bloc, înjurând. Desigur, îi adresezi vorbele de duh ăluia care a parcat jumate pe trotuar, jumătate pe drum, lăsându-ți fix centimetrii necesari să te strecori între el și celălalt dobi… șofer care a făcut același lucru de cealaltă parte. Doi matematicieni, dom’ne! Cum au calculat ei ochiometric distanța perfectă…

Odată intrat, în curtea blocului meu faci aceleași 221 de rotiri de volan ca în orice altă curte ca să cauți un loc de parcare. De unde am scos numărătoarea asta? Sincer, habar nu am câte mișcări fac la volan în răstimpul căutării unui loc, dar așa-i că v-ați pus să calculați deja? 😉

Evident, trebuie să fii norocos să dai din prima peste un loc de parcare liber. Eu sunt la limita dintre Berbec și Taur, deci sunt orice, numai norocos nu – așa zic zodiile. Nu le cred decât atunci când dau ture prin curtea blocului sau când mă pun la coadă… orice fel de coadă.

Pentru că nu vreau să parchez pe spațiile verzi – oricum ocupate de alții – și nici să mă înghesui între doi pomi sătui de nenumărații indivizi cu pretenții de șoferi care mai lasă urme pe scoarța lor, prefer să dublez cele 221 de rotiri de care vă pomeneam mai sus (așa-i că încă le calculați? 😀 ) și să mai dau o tură, sperând că vreun vecin are ceva nevoi urgente și îmi eliberează o porțiune cât să-mi las vehicululul să se hodinească un pic.

Curtea blocului meu e, ca și alte curți, plină de hârtii și pungi smulse din containere de mereu curioșii scormonitori veniți în oraș dimineața, cu trenul, și plecați, în fapt de seară, spre locurile lor de obârșie, încărcați cu te miri ce. Purtate de vântul ce-și trece suflarea prin colbul curții și prin iarba netunsă cu săptămânile ori lunile, resturile de hârtie și plastic ajung să se cuibărească prin fața intrărilor în scară ori devin jucării pentru mâțele sătule să tot hăituiască șobolanii din subsoluri. Iar când plouă, bălțile…

Scuze, am dat-o pe calea liricului. Tocmai ce lista mea de pe youtube cu melodii pe care le ascult când creez 😉 s-a mutat pe soundtrack-uri și a ajuns la Green Mile și Cast Away. O secundă, să comut pe ceva mai în temă cu postarea.

….

Am revenit.

La mine în curtea blocului nu-s trasate locuri de parcare – că tot ziceam de ele mai sus. E totul la mica înțelegere. Vecinii de-o vârstă cu geto-dacii, care stau în blocurile din zonă de pe vremea când eu abia învățam că lumea se întinde și dincolo de liniștea Beiușului meu… Mda, youtube-ul a sărit acum la Shawshank Redemption.  

Așadar, vecinii care stau de decenii în zonă au propriile locuri, dobândite printr-o uzucapiune acceptată tacit de noile generații. Iar noi, ăștia mai juniori, parcăm cam pe unde și cum se poate. Am îndrăznit să le zic o dată să fim și noi civilizați și să acceptăm ca geometria locurilor de parcare să fie trasată de primărie. Au sărit pe mine cam ca ăia din tribul rău pe Pantera Neagră: ”Să dau io 100 dă lei pe an taxă ca să parchez pe locu’ mio? J’nebun?”

La mine în curtea blocului copiii aleargă vara de dimineața până seara, mai ales vara. Și bat și mingea. Până nu le-o sparge vreun vecin supărat că i-au pleznit mașina a zecea oară.

Apropo de vecini și de supărări, unii locatari ar putea scrie scenarii numai bune de telenovele. Cam asta îmi dau seama auzindu-i pe unii povestind în curtea blocului, la telefon, câte li s-au întâmplat și cu cine. Știu, nu vor să deranjeze soția, soțul, copiii și atunci ies în aer liber. Așa că pe lângă celui cu care vorbesc la telefon, le dezvăluie și locatarilor din blocurile învecinate care sunt trăirile lor emoționale. Punctate, uneori, cu expresii și metafore… de cartier, discuțiile purtate cu voce vibrantă trec de sitele și geamurile balcoanelor și condimentează viața vecinilor.

Sto… Iar s-a schimbat playlistul – acum e Angels in America. O să adopt soluția prietenului Niki, cu muzică stocată pe laptop, ”ascultabilă” fără reclame și sărituri.

Nu e totul comun în curtea blocului meu. Câteodată, pe timp de iarnă, mai apar colindători. Cred că anul ăsta o să evite să vină cu ursul. Știu niște vânători la scara cealaltă.

Avem în spatele blocului un nuc fain de tot, care aduce o binecuvântată răcoare în camera noastră de zi. În fața blocului, fix în dreptul celuilalt balcon, a crescut un cireș – cred că și știu cine a aruncat acolo sâmburii din care și-a făcut apariția. 😉

De ce am scris de curtea blocului? Știu că nu toți, dar mulți avem o curte a blocului în care am crescut (eu am crescut în curtea casei părinților mei, dar m-am jucat ani la rând, cu tubermanele, prin curtea blocurilor care se construiau în apropiere), din care am plecat și în care am revenit. Măcar ca să parcăm mașina sau să căutăm un loc de parcare. Glumesc.

Am scris despre curtea blocului pentru că, într-un fel, e oglinda noastră, a comunității. Ocupată cu mașini lăsate alandala, atacată de hârtiile și gunoaiele scăpate din tomberoane ori plină de noroaiele purtate pe roțile vehiculelor care ies de pe spațiul verde transformat în mlaștină, cu nuci, cireși ori tei, scenă pentru micile tragi-comedii ale vieții, curtea blocului ne arată așa cum suntem noi. Și, privind-o, poate că ar trebui să înțelegem că având grijă, păstrând-o curată și alungând din ea tot ce e murdar și nepoftit mai facem câțiva pași – mici, dar esențiali – spre civilizația pe care o clamăm atât de mult.

Apropo, știți ce merge pe playlistul de pe youtube? Vă dau un indiciu: e muzica din filmul cu dungatul ăla mic căutat de taică-su prin toată lumea. De fapt, prin tot oceanul. 😊 V-ați prins, nu?

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.