Merem la Hută? Merem! 😊 Oameni faini, relaxare, aer de munte, mâncare bună și… brânzoici, la Huta Slavia

Când nu mai scrii cu lunile pe blog, dar vrei musai să dai de veste la popor că ai fost într-un loc fain, unde îi îndemni pe cât mai mulți să meargă, normal că te pui să întocmești o postare pe blog. Nu lungă – că plictisești cetitoriul, nu cu înflorituri – că se pierde esența.

Așadar, Huta Slavia. Locul unde se mănâncă bine, slovăcește, și unde te poți plimba în voie și în liniște. 😀

Huta Slavia e musai, musai să fie bifată de cei care s-au săturat magazine, aglomerația din trafic sau statul pe terasă, pe Corso, ca formă zilnică de evadare din cotidian. În categoria asta ne încadrăm și eu cu doamna mea și niște oameni dragi nouă. Împreună, am pornit spre hanul de la margine de Șinteu, undeva pe drumul dintre Aleșd și Nușfalău. Asta se întâmpla într-o duminică de iunie, pe la 3 după-amiaza și 38 de grade pe la umbră de bloc.

Drumul nu-i mare filosofie: de la plecare din Oradea până la Șinteu ai de mers 60 de kilometri, din care 40, până în Aleșd,  îi faci pe DN1. Sună bine ”deneu”, dar e înșelătoare denumirea, pentru că vorbim de cea mai aglomerată șosea din țară. Iar dacă prinzi și ore de trafic intens, ai toate șansele să ajungi în Aleșd după vreo 40 de minute.

De acolo începe urcușul spre Șinteu, iar noi am prins și coloane. Așa că am folosit la maximul ambreiajul și schimbătorul de viteze (am uitat să precizez că forjam o ”buburuză” cu șase viteze, numită, la mișto, bănuiesc, ”mașină de curtoazie”, care îmi înlocuia temporar ”prietenul” german, mândru posesor al unei cutii automată).

Burgerul de bizon…

După ce GPS-ul a încercat să scurteze drumul printr-o pădure ce nu văzuse asfalt de la invetarea lui (Aleluia!), am ajuns finalmente la destinație.

Locul e plăcut – a fost prima impresie. Asta chiar dacă, din cauza mulțimii de clienți, am fost dirijați să lăsăm mașinile pe un câmp, puțin mai departe de restaurant. Nu m-a deranjat deloc, așa cum nu m-a deranjat nici praful pe care îl ridicau mașinile ajunse după noi – ”Ești la munte, la țară, nu în Piața Unirii!” 😊

Am avut noroc că prietenii noștri dragi rezervaseră o masă pe terasă. Așa că, deși era cald afară, simțeam din plin briza care traversa din când în când construcția de lemn de la un capăt la altul.

Pe terasa de Huta Slavia am găsit lume multă, atmosferă faină, nu gălăgie, nu mirosuri puternice de prăjeală. Apropo de mâncare: nu ne-am abținut noi, băieții, și am ras la foc automat câte un burger de bizon. Eram curioși ce gust are, mai ales că eu nu mâncasem până atunci un astfel de preparat. Răspuns final: ne-a plăcut. Maxim. 😀 Mai mâncăm? Data viitoare, cu siguranță. 😉

Normal, fiind la oarecare depărtare de oraș, restaurantul nu are prețuri de local din Rogerius sau Nufărul, dar nici nu te lasă lefter. Decentă, e cuvântul care poate defini cel mai bine nota de plată pentru o gașcă de patru adulți și un copil.

Și… Îmi cer scuze, dar la masă chiar am mâncat, nu am făcut fotografii. De aceea nu am nicio probă de pe terasă, dar știu că mă credeți pe cuvânt. 😉

…lacul, brânzoicile…

După o masă care îți pică tare bine, fără să te ostenească și să te facă să te simți greoi, cel mai bun lucru e să iei la pas împrejurimile. Și ai ce vedea. Am remarcat căsuțele refăcute în stil tradițional – într-una și-a găsit adăpost un magazin de suveniruri.

De toalete nu aveți de ce să vă faceți probleme. O fi Huta sus, la munte, dar vă asigur că beneficiile civilizației se simt din plin și în domeniul reîntremării post-restaurant: apă la rețea, toalete curate, fără pic de miros, întreținute, dotate inclusiv cu o zonă dedicată schimbării toaletei clienților de până în 12 luni. 😀

După o scurtă oprire pe la locul de joacă – Maria știe de ce 😉 – am coborât spre lacul pe care doar l-am bănuit de pe terasă. Am căscat ochii prin niște case tradiționale aflate în renovare și, înainte de a dat o raită în jurul întinderii de apă, ne-am lăsat conduși de niște mirosuri nemaipomenit de plăcute și puternice spre moara veche, unde într-o brutărie ca pe vremea bunicii se făceau… Cum să vă descriu? Cum să mă exprim…

Am mâncat acolo cele mai bune brânzoici din cel puțin ultimele două decenii. Ex-cep-țio-na-le! Numai eu am trecut pragul brutăriei de trei ori și am cerut ”încă 6 brânzoici, vă rog”. 😊 Plus, evident, câte o pâine de casă. Și niște cornulețe. Și încă 6 brânzoici. 😀 Pe care le-am mâncat atât de repede că nici nu au apucat să fie imortalizate.

Mușcând cu poftă din chestiile alea de-ți lasă gura apă (și acum…), am făcut o plimbare relaxantă în jurul lacului. Care, apropo, are și ponton, și barcă. Și vreun milion de… mini-pești care agitau lângă mal cam ca suporterii englezii când naționala lor a obținut penalty-ul în meciul cu Danemarca.  

…și liniștea de pe munte

Am zis apoi că stăm și ne relaxăm vreo jumătate de oră pe niște leagăne puse mai sus de restaurant, pe o costișă. Mai are rost să vă zic că jumătatea de oră a durat vreo două ore? Că am plecat când soarele mai avea puțin și dispărea după culmile munților?

Ne-am relaxat, am discutat, nu ne-am gândit la probleme, serviciu, politică, salarii, Covid. Pe scurt, ne-am simțit atât de bine încât cu siguranță ”mai merem la Hută”. 😊

Ceea ce vă invit să faceți și voi, cititorii mei, oricând aveți dorința de a vă reîncărca bateriile. Garantat ajungeți la 100% în câteva ore de stat la Huta Slavia.

1 Comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.