Era o mare chestie, în copilăria mea, să vezi un film la video. Mai întâi, să ai un video-player în vremea când majoritatea avea televizor alb-negru acasă te făcea super-șmecher în acei ani ’80 – erai admirat și bine văzut în oraș. Și bârfit, evident.

Toți din gașca de puști de pe stradă ne doream să vedem ”un film pe casetă video”, iar când Sorin, un văr al meu prin alianță din acea perioadă, ne-a chemat la el, pe mine și pe fratelo, să ne uităm la video, cum am fi putut să nu lăsăm baltă tot și să nu mergem vizavi de ai mei, să vedem minunea?

Filmul era dublat de o voce de femeie (n-aș băga mâna în foc că era doamna Nistor) și avea un titlu care pe noi, băieți la vârsta primelor clase de gimnaziu, ne-a dat pur și simplu pe spate și ne-a tăiat respirația: Karate Tiger. 😊

Era în culori, era cu bătăi 😉 , se punea opri ca să te duci până la bucătărie și să-i mulțumești mătușii pentru bucata de prăjitură. Era total diferit față de ce vedeam la tv-ul Snagov al părinților sau la cinema-ul unde spărgeam semințe la vreun western sau film chinezesc.

Al doilea film la video l-am văzut pe ziua de naștere a unui coleg, ai cărui părinți, oameni cu stare, aveau video. În camera plină de copii, cu o felie de doboș în mână, l-am cunoscut pe domnu’ Norris. Chuck Norris. 😊 Am văzut de două ori în acea zi ”Dispărut în misiune” și l-aș fi văzut și a treia oară dacă nu venea tortul sărbătoritului și am fost nevoiți să ne mutăm în altă cameră. Fără video. 😉

Casete închiriate cu ziua

A venit apoi perioada magazinelor de închiriat casete video, după Revoluție. Eram deja la facultate când am făcut rost de un video și ne-am uitat vreo 2-3 nopți la filme închiriate. Nu mai țin minte ce producții plătisem pentru a le forja în playerul nostru, dar cred că pe generic apăreau câte un Jean Claude, Arnold sau Sylvester. Ce să faci, în copilărie ne jucasem cu puști de lemn pe stradă și ne întreceam cu țoaglele, nu citisem filosofie și nici nu întreceam în formule matematice. 😀

Cei din generația mea sau ceva mai experimentați își aduc aminte de acele vremuri în care închiriatul de casete video chiar era o afacere bună, pe alocuri tare bănoasă și fără mare stres.

Au mai fost și perioadele cu filme scrise pe DVD-uri de diverși amici ori date jos de pe torente (am avut și eu delictele mele 😉 ). Sau copiate de pe un video pe altul – încă mai am la birou câteva casete din perioada aia.

În sfârșit, Netflix

Mi-am adus aminte de toate acestea acum, în prima mea seară cu Netflix pe televizorul din living. Știu, veți râde și veți zice: ”Te-ai trezit și tu, în ceasul al 28-lea, să-ți bagi, în sfârșit, Netflix…” Sunt conservator, sunt greu de convins, îmi ia timp să mă hotărăsc, dar, după o atentă și îndelungată cântărire, iau decizii asupra cărora nu revin.

Ani la rând am avut HBO și a fost ok, mai ales că nu prea aveam timp să mă uit la filme. Când și când, câte un fim care îmi atrăgea atenția. În ultimii 2-3 ani însă mi s-a părut că ”biroul de filme pentru acasă” nu mai aducea producții interesante. Mai aruncam o privire pe câte un episod din ”Friends” sau ”Big bang theory”, dar le aveam și pe Comedy Central sau ProX și, repetându-se, m-au pierdut pe traseu.

Mare pasionat de documentare, mai alocam seara vreo juma de oră ori chiar 60 de minute pentru un History sau National Goegraphic. Dar, constat cu amărăciune, nici producțiile lor nu reușesc să mă mai țină în fața televizorului.

Și cum pe site-uri pirat mă irită să deschid un film, nu pe motiv de ”mironoseală”, ci pentru că e plin de pop-up-uri spre tot felul de ciudățenii online, mi-am călcat pe mândrie (aia care îmi zicea ”de ce să plătești pentru filme la tv? Nu-ți ajunge Digi? Nu știi că nu prea ai timp să le vezi?”) și mi-am făcut abonament la Netflix.

Din ăla premium, de 12 euro, pe 4 dispozitive (împărțit, frățește, cu niște oameni dragi nouă). Mi-am zis că merităm și eu și doamna mea ca, mult, puțin, timpul liber de la sfârșit de săptămână sau din câte-o seară mai fără oboseală să ni-l petrecem cu ce filme ne plac. Și pe care putem să le alegem din magazinul online de închiriat al Netflixului. 😉 Care, apropo, așa a și început: ca magazin de închiriat dvd-uri.

În prima seară am și văzut trei episoade dintr-un serial chiar interesant – In from the cold. Vi-l recomand. Mă duc să văd episodul al patrulea după ce pun textul ăsta pe blog.

Dimineață, în funcție de câte episoade mai urmăresc sau de ce alte producții găsesc, revin cu impresii. În orice caz, nu voi fi matinal, asta garantez. 😊