Nu știu câți dintre noi le-am întâlnit (eu, unul, sigur, nu), dar se zice că există stafii. Sau fantome, cum vreți să le ziceți. Am auzit un milion de povești cu ele – toate de groază. Am văzut documentare despre entități energetice ori fenomene paranormale, cum li se zice științific corect. Au fost și filme, o grămadă – majoritatea horror, dar și unele simpatice.

Când eram puștan, știam că toate casele părăsite au 100% măcar o fantomă. Iar pe câmpuri, noaptea, bântuie vâlvele. Cum de știam? Era suficientă o poveste auzită printre noi, copiii, și gata: fantoma era reală, există și era de netăgăduit. În plus, ne temeam să trecem pe lângă cimitirul din satul bunicilor după ce se lăsa noaptea, pe motiv de… strigoi. 😉 Iar orice babă ce trecea seara pe drum părea, în întunericul spart de un bec chior pus tot la fiecare al treilea ori al patrulea stâlp, o nălucă venită de pe altă lume.

Ce mai, eram obișnuit cu fantomele încă de mici. Nu le văzusem, dar aveam și noi poveștile noastre cu stafii. 😉

Avem o stafie!

Am văzut însă că fantomele pot fi și… umane. Cu sentimente bune, calde, atât de simpatice în umanitatea lor încât ajungi să le ții pumnii strânși ca să reușească în ce își propun și să-i înjuri pe ”ăia răii”, care le-au trimis la limita dintre tărâmul ăsta și celălalt. Spun asta după ce am văzut pe Netflix ”We have a ghost”, un film tare mișto cu… o fantomă.

Lansată anul ăsta, pelicula se recomanda drept o comedie, combinată cu aventură și chestii de familie. I-am dat play fără mari așteptări. Începutul e unul clasic, în care ni se dezvăluie – prin obișnuitele efecte de genul ușii trântite și luminilor aprinse și stinse din senin – o casa bântuită.

Urmează, însă, o dezvoltare interesantă a acțiunii, la care contribuie atât Anthony Mackie (Falcon, din Avengers), cât și puștiul Jahi Di’Allo Winston. Pe primul îl știam (da, da, am văzut toată seria Avengers 😊), dar băiatul de 19 ani îmi era complet necunoscut. Cu toate astea își joacă foarte bine rolul din ”We have a ghost” – pe mine m-a convins. Așa cum a jucat și David Harbour, în rolul fantomei (cu toate că nu a avut nicio replică – dar poate tocmai asta face mai greu de jucat un rol).

Cu toate tușele lui cam groase pe alocuri, ”We have a ghost” trece foarte fain și interesant de la clasicul film cu fantome de la început, la comedia ușoară construită în jurul încercării puștiului familiei de a ajuta stafia casei în a-și face dreptate și a-și găsi liniștea. Apare și inerentul conflict între generațiile din familie, iar totul se încheie cu o scenă emoționantă, care place privitorului.

Recomand, clar

Concluzia: nu am pierdut degeaba 2 ore și 6 minute din viață. Mi-a plăcut filmul, am descoperit un tânăr actor ce promite enorm (părerea mea) și m-am relaxat. Totul, într-o sâmbătă seara în care, sătul de filme ”serioase” (cu mult sânge și crime extrem de realist prezentate), am căutat o peliculă fără pretenții de Oscar, dar care să mă țină în fața televizorului. Și am găsit-o.

O secundă numai… Că am auzit niște zgomote ciudate în bucătărie… ceva nu-i ok… jfhekan hașșȚ Ăjejq… 😀 😀 😀

Noapte bună, tuturor! 😉