Am butonat in seara asta televiziunile romanesti ca sa vad cum acopera profesionistii de la Bucuresti super-mega-giga-evenimentul planetar. Am vazut deja traditionalele editii speciale, am vazut moacele sobre ale analistilor politici, extrem de preocupati sa-mi explice mie, tugulanului de rand, de ce e important summitul asta. Mda, cica o sa am o pozitie geostrategica importanta. Judecand dupa orientare spre soare a garsonierei personale, deja am pozitia asta, mai ales pe la 7-8 dimineata, cand camera seamana cu o scena puternic luminata 🙂
Am vazut live si in direct venirea lui Bush si mi-a tresaltat inima cand m-a salutat cu mana. Eu asa am considerat – ca, de pe scara lui Air Force One, si el si tanti Bush mi-au facut cu mana (a nu se intelege alte chestiuni cu substrat erotico-flagelator). Am vazut pe toate posturile momentul in care trecea coloana oficiala amerigana pe langa batranul nostru Arc de Triumf, care are aproape jumatate din varsta Americii noi.
Dupa momentul „uite, mami, trec masinutele cu girofaruri si cu nenea presedintele” a venit randul compilatiei de generice, gingle-uri, relatari in direct, balbute, materiale de arhiva si alte alea, de pe marea scena a tarii pe micul ecran, reunite sub genericul „Stiri”. Evident, antenele dadeau puternic in Basescu, din orice pozitie 😉 si din orice unghi. Ajung sa cred ca marinarul e tatal tuturor relelelor din tara asta. Pana si foarte ternul Capatos, extrem de nepotrivit la emisiunea pe care cica o face, a gasit un joc de cuvinte anti-Basescu: „Basescu ne da la Bushi!” Vreo reminiscenta din adolescenta???? Pe langa asta, m-a enervat teribil asa-zisul generic difuzat inainte de stiri de Realitatea, care montase niste imagini din RO pe imnul USA.
Sincer, nu ma ridica la cer imnul platitorilor de taxe de dincolo de ocean, cum nici summitul asta nu-mi provoaca nici un fel de excitatie mentala. Dar trebuie sa recunosc ca o parte din mine, aia mioritica, laie bucalaie, a vibrat perfid in momentul in care am vazut ca si ziaristii straini, cu toata tehnica lor, au oarecum aceleasi probleme ca si amaratii de noi. Unuia nu-i mergea laptopul, ca-i pusese IT-istul o parola 🙂 (aci mi-a fugit gandul la Marius al nostru, pe care il pomenesc ori de cate ori se blocheaza reteaua, netul, mouseul si cand se termina tusul in imprimanta). Altul, de fapt o tipa, dadea voce pe un birou, cu un sacou tras pe cap 🙂 Fereasca sfantu’ sa-mi faca mie Kappa, vocea noastra, asa ceva… Cred ca as pune-o sa asculte o luna numai Gutza si Adrian the wonder guy. (Dar stiu ca ea e fata buna si nu ar face asa ceva…te puuup, Danutza 🙂 )
In timp ce unele televiziuni se chinuiau cu live-urile, altele isi vedeau de treaba. OTV l-a trimis pe Adelinul lor – Lazarus – la Jilava, nu la inchisoare, ci in comuna, sa medieze un razboi de guerilla, cu microfonul of course; Nashul de pe B1Tv facea pe Saber Raider, justitiar feroce, nemultumit ca o preoteasa nu era lasata de justitie sa se desparta de purtatorul personal de sutana (domnu’ Nashu’, unde e echidistanta jurnalistica?), iar la ProTv Rooney si-a demonstrat inca o data calitatile de vulpe batrana si le-a dat o boaba italienilor.
Si abia incepe summitul… Ce-o sa ne mai distram!….
P.S. Eterne si multiple multumiri lui GAZ, rostitorul de declaratii „anarhiste” din stirea de 1 aprilie de la TTV. Danke, mein herr!
da de ce ii zice sumit? de ce nu-i zice sedinta?
antena 1 si restul antenelor sunt din ce in ce mai penibile. chiar ne cred prosti pe toti sa retinem toate tampeniile debitate de asazisii analisti… io cred ca avea dreptate marinarul…multi sunt platiti ca sa vorbeasca la tv tot ce vrea patronul. io personal am boala pe maimuta cu mustata si leptop de la gadea..da cred ca am mai spus-o. da nu-i bai ca e bine sa repet…daca zice ceva de mine il execut…