Despre Europene, între o sămânţă spartă şi o gură de bere

Nu am pretenţii de supercunoscător al sportului, în general, şi al fotbalului, în special. Ba, pot spune că sînt un tip care se uită la meciurile de fotbal fără să-i cunoască pe toţi jucătorii, antrenorii, numerele lor de la pantofi, echipele pe la care au trecut sau cu care vedetă porno sau de aiurea s-a cuplat nu ştiu ce atacant. Ştiu câteva personaje care pozează în mari cunoscători ai fenomenului şi, în loc de salut, plasează strategic o întrebare: „Câte perechi de chiloţi a schimbat X-dinho în campionatul 2000-2001, când juca la FC Înfrăţirea Paris?”

Îmi place fotbalul şi-l analizez ca orice suporter, lângă punga de seminţe, cu berea rece în mână şi, când e cazul, înjurând birjăreşte sau tremurând cu speranţă în ajutor divin atunci când echipa favorită are probleme.

Revenind la ce mă interesează, am descoperit la campionatul ăsta european şi bicefal câteva suprize. Bune şi mai puţin bune… După faza primelor meciuri din grupe, m-au impresionat spaniolii şi olandezii. Echipe legate, care înţelegeau că scopul jocului de fotbal este să-ţi învingi adversarul, nu să-i smulgi un punct (deşi e şi ăsta un scop, câteodată). Au deziluzionat italienii, cehii – chiar dacă au câştigat – şi francezii (în acest din urmă caz mă bucur 🙂 merită jumuliţi la cât se distrează pe seama noastră, a confranţilor întru Roma).

În schimb, mă aşteptam ca nemţii să meargă precum „panzerele”, portughezii să câştige fără să se agite puternic, iar ruşii şi grecii să piardă, chiar dacă ultimii sînt, încă, deţinătorii titlului continental.

Cât despre ai noştri, aici subiectivitatea are o ciondăneală cu obiectivitatea. Recunosc, s-au închis bine şi au obţinut un punct. Dar au jucat cu o Franţă apatică, banală pe alocuri (am zis-o exact ca unul de la „Gazetă” 😉 ) Şi nu au atacat, nu au făcut nimic. Îmi doresc să-i văd mai sus, însă…

Aşa că, până când se mai joacă nişte meciuri şi se vor mai confirma ori infirma nişte evoluţii, eu am 4 favorite: Spania, Portugalia, Olanda şi Germania. La care mai adaug România. Că aşa-mi place mie să visez.

Probleme?

Fără categorie

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.