Sub pământ SRL pe www

Ştie toată lumea despre nesimţirea unor oameni care ar trebui să cunoască momentul când să-şi ţină gura şi să-şi facă treaba mai bine. Măcar pentru simplul motiv că se întâlnesc, de obicei, cu durerea celor care şi-au pierdut pe cineva drag. Doar că, şi mai des, se întâlnesc şi cu deţul de pălincă ori de spirt. Este vorba despre groparii din cimitirul Municipal din Oradea, specialişti în cerut de bani şi deţinători ai unor replici de genul „Aţi stat prea mult la priveghi, trebuie să plecăm şi noi acasă!” ori „Pentru 300 de mii nu vi-l scoatem (mortul) din frigider!” 🙁

Cu ceva timp în urmă am fost martor la nesimţirea acestor personaje, care mai că nu ne-au scos în şuturi din capelă pentru că banii pe care i-au primit nu acopereau timpul pe care l-am cerut să stăm la căpătâiul celui mort. S-au liniştit după ce au primit un bonus 🙁

Un material despre apucăturile specialiştilor în săpat gropi puteţi vedea pe tvtransilvania.ro, unde vă puteţi lăsa opinia şi, eventual, povestea unei întâlniri cu ei, dacă aţi avut nefericirea să treceţi prin aşa ceva.

Fără categorie

1 Comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.