Facerea de bine echivalează, dragă cetitoriule, cu un incest. Asta ca să fiu gentleman şi să nu spun aşa cum ar trebui, neaoş românesc. Sau cum ar merita unii care pun întrebări retorice ori fără legătură cu subiectul.
Bunăoară: „Ce mai face Adi Laboş? Că nu l-am mai văzut? Mai lucrează la teve, la noi?” 😉 Bun. Care-i logica şirului ăsta de întrebări? Că nu o înţeleg. Sau, dacă stau să mă gandesc, îmi vâjâie ceva explicaţii printre neuroni. Pe care îi am bine stabilizaţi sub cutia craniană.
O să las la o parte modestia care mi-a făcut mult rău până acum şi vă spun că Adi Laboş n-o murit, dar nici măcar nu s-o hodinit 🙂 Omu’ trăieşte, nu apare pe sticlă, dar e producător de ştiri şi munceşte de dimineaţa până seara târziu. Nu mint, nu mă laud, remarc doar.
Cum să explic eu mai bine? E băiatu’ ăla care are grijă de reporteri să-şi facă treaba, care stabileşte nişte subiecte pe care unii le mai văd seara la tv – dacă se uită, care montează ori editează texte (că s-au îngrijit alţii să-l lase timp de o lună să facă pe şefu’ 😉 şi să-şi exprime pasiunea în cât mai multe feluri). E tipul pe care îl mai doare şi altundeva decât în cot ori în organele reproductive de ce se întâmplă în profesia lui. Deşi, material, e la acelaşi sau sub nivelul băieţilor şmecheri şi de mare anvergură care nu fac mare lucru, dar ştiu să dea din gură şi să facă pe importanţii ori să apară pe sticlă.
Că asta-i mănâncă pe unii. Că dacă nu apar pe sticlă, înseamnă că nu exist, deci nu fac nimic. Văd şi eu cum e apreciată munca unui om 🙁 O să fac o „Zi a porţilor deschise”… Nu de alta, dar, repet, facerea de bine echivalează cu futerea de mamă…
P.S. Micii „înjurătorici” compun deja nişte trimiteri în origini în rimă albă la adresa subsemnatului. Nu că mi-ar păsa în mod deosebit! Păcat de ei că-şi irosesc talentul în direcţii neproductive.
Prietene, nu te stresa. Asta dovedeste capacitatea sefilor tai. De exemplu eu am in subordine directa peste 60 de persoane. Le stiu atributiile conform fisei postului, le stiu salariul, le stiu sporurile, le stiu familia, le stiu situatia de acasa, la stiu adresa, le stiu hobiurile, stiu aproape tot despre ei. Pana si numarul de la masina si cel de telefon. In felul asta cunosc in orice moment pe cine ma bazez si cine merita mai mult. In opinia mea asta inseamna sa fii sef. Oamenii se bazeaza pe tine si tu pe ei, iar treaba merge bine.
Dar inca trebuie sa acceptam faptul ca promovarile nu se fac pe capacitate ci pe vorbe si limbi in cur. Daca nu te duci pe la sef cu limbuta nu existi chiar daca mori la servici.
apoi mai adi, nu pleca tu urechea la ce zice omu’ mic cu ambitz mic si cu satisfactii de doi lei. no, bine?
tofi rules…nu inteleg…dc nu pleci, sa te futi in ei?de unde stii k nu o sa ai,daca nu aceeasi,poate mai mare satisfactia in alt loc…cei care au fost demisi nu inteleg k defapt au fost privilegiati…inchei.tofi rules!!!
asta este si e foarte bine,si de ce ..pt.ca stii ce cred despre tine altii.si pe linga acest adevar nimeni nu o sa te linga in k…..asa ca si pe viitor treb.sa te ingrijesti de igeina dorsala singur….