Să nu-mi zică nimeni că nu simte, măcar din când în când, frica de întuneric… Că nu vă e teamă de singurătate; nu de aceea dintre oameni, ci de singurătatea brută, fără ţipenie de om prin preajmă.
Sîntem oameni şi e normal să resimţim astfel de sentimente. Dar americanii au ştiut cum să le introducă, cum numai ei ştiu, în filme. Un exemplu tocmai l-am văzut în seara asta. „I am legend” e un film fantastic, dar nu fantezist. Ce sugerează el se poate întâmpla oricând: distrugerea rasei umane de către un virus modificat genetic.
Întuneric, lumină, spaime – faza cu Will Smith căutându-şi câinele într-o clădire întunecată e înfricoşătoare -, zâmbet – apare şi Shrek 😉 – durere, speranţă. Şi un New York teribil de gol… Toate amestecate cu efecte speciale care, dacă vă plac gadgeturile, merită văzute şi cu un Will Smith ciudat, îmbătrânit.
În plus, un scenarist, Richard B. Matheson, care a colaborat şi la seria „Zona crepusculară”.
Per ansamblu, un film care merită văzut. 🙂
fain film. te pune pe ganduri.
ah…si primul film in care Will Smith lacrimeaza, miscat de sentimente cat se poate de umane. cam la filmul asta a reusit sa lase in urma stereotipul ,,smecherului” din filmele gen bad boys, independece day etc. asta pentru ca n-am reusit sa vad inca THE PURSUIT OF HAPPYNESS. keepin’ on, Adi cu bloguit 🙂
eda, pursuit of happyness este de o alta factura, dar e o drama excelent jucata de Will Smith, asa cum nu l-am vazut niciodata. e atat de uman acolo, traieste atat de normal, incat iti vine sa crezi ca n-a jucat niciodata in filmele cu smecherasi. e o pelicula care musai trebuie vazuta 🙂 ti-l dau eu daca nu-l ai