Tone de praf, fum, tare mult fum şi un aer atât de greu de respirat încât mă mir că nu mi-am cumpărat încă mască de gaze. 🙁 Evident, exagerez puţin, dar seara trecută zău dacă nu mi-am dorit să am la mine o astfel de mască. Plus o cameră video ca să le arăt şi altora ce au văzut orădenii pe bulevardul Dacia.

Nori groşi de fum, de credeam că e ceva incendiu, pluteau deasupra şoselei. Greu vizibili de aproape, se distingeau perfect dacă priveam dinspre muzeu spre Şoseaua Borşului. Le-am identificat imediat originea: coşurile de la CET.

– Fii atent ce tragem noi în plămâni în fiecare zi! 

– Da’ n-a luat foc ceva?

Colegul Emil bagă privirea la zoom maxim şi clatină nelămurit din cap. Stă în Oradea de puţin timp şi pare să nu mai fi văzut aşa ceva. De fapt, nici eu, care am veo 14 ani de „orădenism„, nu am mai văzut aşa ceva. Ştiu că acele coşuri mari de la CET poluează de ani şi ani, dar o atmosferă atât de întunecată ca aceea de seara trecută nu am văzut. 

Tone de praf se revarsă în fiecare zi peste oraş şi nimănui nu-i pasă de asta. Fac pariu că toată lumea a văzut dimineaţa cum arată maşinile, mai ales cele parcate în Rogerius, Ioşia sau Episcopia. Poţi face, fără nici o problemă, graffitti pe ele, pentru că stratul gros de „negreală” te ajută în acest sens.

Şi-apoi ne mai mirăm că tuşim fără motiv, că avem probleme cu respiraţia şi că am ajuns să aşteptăm ca pe o izbăvire o ieşire la munte sau la iarbă verde. Condiţia este ca iarba să fie într-adevăr verde 😉 şi să crească la zeci de kilometri depărtare de oraş.